Rugăciunea lui Ezra – lecţia recunoaşterii (3)

Ezra 9:6 -8 “…Caci faradelegile noastre s-au inmultit deasupra capetelor noastre, si greselile noastre au ajuns pana la ceruri.7. Din zilele parintilor nostri am fost foarte vinovati pana in ziua de azi, si din pricina faradelegilor noastre am fost dati, noi, imparatii nostri si preotii nostri, in mainile imparatilor straini, prada sabiei, robiei, jafului si rusinii care ne acopera astazi fata.8. Si totusi Domnul Dumnezeul nostru S-a indurat de noi, lasandu-ne cativa oameni scapati si dandu-ne un adapost in locul Lui cel sfant, ca sa ne lumineze ochii si sa ne dea putina rasuflare in mijlocul robiei noastre.”

Rugăciunea lui Ezra continuă cu aducerea înaintea lui Dumnezeu a tuturor greşelilor şi păcatelor. Atunci când face asta, Ezra realizează că ele au ajuns “până la ceruri”. Recunoaşterea merge în adâncuri şi survolează greşelile repetate ale lui Israel ” din zilele părinţilor noştri până azi”. Acest fel de rugăciune ne pune şi pe noi astăzi să vedem cât suntem dispuşi să recunoaştem că am făcut necorespunzător. Frumuseţea recunoaşterii răului este că acest lucru ne ajută să vedem bunătatea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de noi. Aşa vedem ca Ezra că de fapt “totuşi Domnul Dumnezeul nostru S-a îndurat de noi.” Recunoaşterea răului implică deschiderea relaţiei cu Dumnezeu. Până nu spunem păcatului pe nume, Dumnezeu nu ne poate ajuta. Rugăciunea lui Ezra continuă cu aceeaşi notă de recunoaştere a suveranităţii lui Dumnezeu în viaţa poporului. Recunoaşterea autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu conduce la pocăinţă. Aici e locul unde se poate produce schimbarea. Odată recunoscută fapta rea, recunoaşterea făcută cu regret şi ruşine produce pocăinţa, acea atitudine a inimii care respinge continuarea în păcat. Pocăinţa lui Ezra aduce mărturia necesară pentru căpeteniile poporului care ia atitudine şi vor să se îndrepte rupând legăturile lor cu femeile străine.

Exemplul pocăinţei lui Ezra conduce la recunoaşterea stării de păcat. Astfel procesul reabilitării stării spirituale pentru care Ezra a venit la Ierusalim a început.

Fiți binecuvântați!

Întoarcerea păcătosului

Oare l-am auzit noi vreodată pe Dumnezeu strigând pocăinţa? De-atâtea ori aud pastori care îndeamnă la pocăinţa aproape în genunchi şi nimeni nu ia seama în serios chemarea lor. Ieremia este în situaţia aceluia care predică pocăinţa dar nimeni nu ia seama. Ce lecţii ne învaţă pocăinţa aici? Un singur cuvânt: ÎNTOARCERE.

Ieremia 3:12 “Du-te de strigă aceste cuvinte spre miazănoapte şi zi: „Întoarce-te, necredincioasa Israel, zice Domnul. Nu voi arunca o privire întunecoasă împotriva voastră, căci sunt milostiv, zice Domnul, şi nu ţin mânie pe vecie.”

 1. Pocăinţa  e singurul mijloc de a scăpa de pedeapsa lui Dumnezeu (nu voi arunca o privire întunecoasă împotriva voastră)

Eu sincer nu aş vrea să ştiu că Dumnezeu mă priveşte cu o privire întunecoasă. E înfricoşător să îmi imaginez aşa ceva. Dacă vreţi… pocăinţa îl determină pe Dumnezeu să se uite cu plăcere la mine, cu milă, cu iertare.

Ieremia 3:14 “Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, zice Domnul; căci Eu sunt Stăpânul vostru, Eu vă voi lua, pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie, şi vă voi aduce înapoi în Sion”

2. Pocăinţa e singura modalitate de a-L avea ca Stăpân pe Dumnezeu (căci Eu sunt Stăpânul vostru)

Răzvrătirea noastră ne face să credem că suntem în capacitatea de a ne conduce singuri. Oridecâteori luăm decizii fără să ne consultăm cu Scriptura ne răzvrătim, crezând că noi avem soluţia salvatoare. Pocăinţa spune că nu suntem stăpâni pe noi înşine şi că îi datorăm totul lui Dumnezeu. Viaţa, profesia, mediul, familia, etc.  Pocăinţa înseamnă întoarcerea la Stăpân. Înseamnă falimentul încrederii în sine şi ancorarea nădejdilor în Cristos, în moartea şi învierea Sa.

 Ieremia: 3:22-23 “Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, şi vă voi ierta abaterile.” – „Iată-ne, venim la Tine, căci Tu eşti Domnul Dumnezeul nostru. În adevăr, zadarnic se aşteaptă mântuire de la dealuri şi de la mulţimea munţilor; în adevăr, în Domnul Dumnezeul nostru este mântuirea lui Israel.”

3. Pocăinţa e singura metodă prin care Dumnezeu iartă păcatele (iată-ne venim la Tine…)

Câinele necredincios ştie că stăpânul său este mânios pe el pentru necredincioşia lui. Dumnezeu este Stăpânul nostru, iar noi trebuie să învăţăm să îi fim credincioşi lui prin a veni la El cu vina păcatelor noastre ca să ni se ierte abaterile. Dumnezeu consideră adesea păcatul o abatere. Oare de câte ori ne-am abătut noi de la El? Tot de atâtea ori ne cheamă la pocăinţă. Mântuirea a fost rânduită pentru oameni, nu pentru animale, nu pentru munţi (versetul23) ci pentru om.

Ieremia 4:1 “Israele, de te vei întoarce, dacă te vei întoarce la Mine, zice Domnul, dacă vei scoate urâciunile tale dinaintea Mea, nu vei mai rătăci”.

4. Pocăinţa e singurul mod de a umbla în siguranţă cu Dumnezeu ( nu vei mai rătăci)

Pocăinţa oferă şi promisiuni. Ea nu este o cale seacă ci o continua colecţie de har după har. Când ne întoarcem la Dumnezeu avem o nouă cale în faţă. E o cale îngustă, o cale pe care avem zilnic de a face cu indicatorul pocăinţei. Ca să nu rătăcim în lume în fiecare zi trebui să învăţăm cum se umblă pe calea îngustă. Ce trebui să facem ca să ne păstrăm pe cale şi de ce trebui să ne ferim. A umbla cu Dumnezeu înseamnă a avea certitudine unui final de drum glorios. A umbla rătăcind înseamnă a nu cunoaşte sau a nu vrea să cunoaştem pocăinţa de păcate.

Fii binecuvântat!

“Bisturiul” lui Cristos

Coloseni 2:11-12 “În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti, fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi.”

Ce ai face dacă pentru viaţa ta ar fi doar o şansă de supravieţuire? Pentru boala păcatului există un singur “chirurg” care te poate salva: Cristos. Unica şansă este Cristos.

1. Tăierea păcatului – identificarea păcatului.

Păcatul este o maladie care face parte din trupul şi firea pământească. Operaţia de separare de păcat o face Cristos prin tăierea împrejur a inimii. Ea constă în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti. Îndepărtarea păcatului din viaţa mea înseamnă o tăiere în carne vie. Însemnă o durere fizică, morală, psihică. Ea necesită o identificare clară a păcatului. Fiecare creştin trebuie separat de păcat.

2. Omorârea păcatului – condamnarea păcatului.

…fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez. În apa botezului fiecare mărturiseşte simbolic că a murit faţă de păcat şi că şi-a schimbat orientarea. Cel mai greu lucru uneori este să recunoşti că eşti păcătos în faţa altora. Cel mai frumos lucru este să spui în faţa altora că eşti născut din nou. Botezul pecetluieşte hotărârea de a-L urma pe Cristos. Eu meritam să mor dar Cristos m-a curăţit prin tăierea, separarea de păcat.

3. Aducerea la viaţă – dependenţa de Cristos

… şi înviaţi în El, şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu… Cristos e în centrul mântuirii. Eu am înviat împreună cu El, prin credinţă. Nu sunt lăsat pe masa de operaţie, ci sunt deconectat de la aparate, sunt lăsat liber, dar liber în Cristos. Pot să fac tot ce vreau atâta timp cât sunt liber în Cristos, dar această libertate trebuie să o folosesc lucrând prin dragoste şi credinţă. Trebuie să înţeleg că dacă eu mai trăiesc este harul celui care a murit pentru mine. Această viaţă este dependentă de Cristos. Sansele supravieţuirii sunt egale cu dorinţa omului de a trăi în dependenţă de Cristos.

Nu trebuie să uit că am fost tăiat în carne vie. Să nu las ca cicatricea să lase urme de infecţie. Zilnic trebuie să mă pocăiesc, zilnic trebuie să am grijă de trupul cel nou dobândit prin credinţă. Azi mă gândesc că trăiesc datorită lui Cristos, azi mă gândesc că sunt mort faţă de păcatele vechi care mi-au fost îndepărtate.

Noua “boală”: Sufăr de dragoste pentru Cristos.

Fiţi binecuvântaţi!