Mersul la biserică*

Isaia 37:1 “Când a auzit împăratul Ezechia cuvintele acestea, şi-a sfâşiat hainele, s-a acoperit cu un sac şi s-a dus în Casa Domnului.”

După ce Rabşache i-a umilit cu cuvinte de ocară spuse în evreieşte în auzul întregii adunări de pe zidurile Ierusalimului, atitudinea lui Ezechia este demnă de admirat. În momente de maximă tensiune când şansa la viaţă atârnă de un fir de păr, ce faci? Cum procedezi? Haideţi să privim la ceea ce face mai exact Ezechia?

1. Şi-a sfâşiat hainele – sfâşierea hainelor e un mod de a exprima durerea cumplită pe care o resimte un om al lui Dumnezeu. Era un gest extrem, care trăda o suferinţă de nedescris. Sfâşierea hainelor nu era o modalitate de a atrage lumii atenţia asupra durerii ci o manifestare exterioară de sfâşiere a inimii. Ea era adeseori însoţită de un strigăt şi un plânset amarnic adresat lui Dumnezeu. Ezechia se întoarce către Dumnezeu.

2. S-a acoperit cu un sac – avem pe paginile Scripturii cel mai frumos moment de pocăinţă, în cetatea Ninive, când la auzul mesajului rostit de Iona, întreaga cetate s-a îmbrăcat în sac şi cenuşă. Această manifestare era însoţită de post şi rugăciune. Scopul sacului aplicat pe piele era un simbol al dezbrăcării de comoditatea hainelor bune şi îmbrăcarea în sacul de jale şi suferinţă prin care se atrăgea atenţia lui Dumnezeu. Cu sacul pe tine descoperi (probabil) urgenţa problemei şi dorinţa acerbă de un răspuns favorabil.

3. S-a dus în Casa Domnului – locul unde evreii au aşezat Numele Domnului era în Casa Domnului. Era locul pe care l-a sfinţit Domnul şi pentru care Solomon a mijlocit ca de acolo oricine va chema pe Domnul să fie ascultat. Ezechia se duce acolo unde e sediul lui Dumnezeu pe pământ. Noi ştim că Dumnezeu este Atotprezent, însă în text apare şi ideea jertfei omului de a-L căuta pe Dumnezeu în locul sfinţit pentru întâlnirea omului cu Dumnezeu.

Scumpi cititori, mersul la biserică nu este o opţiune. Asterixul (*) din foile şcolare indică spre materii facultative-opţionale la care dacă vreu mergi dacă nu, nu mergi. Ceea ce marea majoritate a studenţilor nu înţeleg este că din momentul alegerii unei materii opţionale, acea materie devine obligatorie.

La fel şi cu mersul la biserică, la începutul vieţii de credinţă, am făcut din mersul la biserică un principiu de viaţă spirituală, dar cu anii am abandonat acest principiu şi l-am tratat ca o opţiune. Mă rog ca exemplele oamenilor din Scriptură să înflăcăreze inima noastră la a trata mersul la biserică ca pe o responsabilitate a fiecărui credincios. Dependenţa noastră de Domnul este totală! Dacă Domnul ne-ar trata opţional am muri, dar El zilnic ne poartă pe braţe, chiar şi atunci când nu-i cerem explicit acest lucru.

Dacă trecem prin necaz, dacă suntem în strâmtorare, să ne bizuim pe Numele Domnului şi să ne întoarcem privirile spre El, căci cine îşi întoarce privirile spre Domnul se luminează de bucurie. Ezechia şi-a manifestat întristarea într-un mod care ar trebui să ne dea un imbold de a trăi în lumina Cuvântului şi promisiunilor lui Dumnezeu care spune că “n-am să te las, cu nici un preţ nu te voi părăsi.” Acesta este Domnul Dumnezeu!

Fiţi binecuvântaţi!

E frica de Domnul doar o învăţătură în viaţa ta?

Isaia 29:13 “Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, şi frica pe care o are de Mine, nu este decât o învăţătură de datină omenească.”

Stăm adeseori înaintea Cuvântului lui Dumnezeu cu aşteptarea ca în urma lecturii să ne apropiem de Isus Cristos mai mult. Apropierea aceasta însă nu vine ca urmare a lecturii necontemplative. Cuvântul luat în seamă ne poate vorbi despre starea noastră în relaţie cu Dumnezeul nostru.

Isaia atrage atenţia asupra formalismului religios. “Cinstea cu gura… dar cu inima departe”, este un exemplu de trăire făţarnică. Să ne apropiem cu inima de Domnul şi atunci când ne deschidem gura ca să Îl cinstim să nu vorbim aiurea ci să vorbim doar adevărul umblării noatre cu Domnul. Eşti şovăitor? Atunci admite că aici trebuie să lucrezi în vederea disciplinării în disciplinele spirituale. Există diferenţă între ceea ce spui şi ceea ce trăieşti la nivelul credinţei? Textul ne atrage atenţia să fim noi înşine în faţa Domnului.

Partea a doua a versetului ne vorbeşte despre frica de Domnul. Frica de Domnul să fie oare doar o învăţătură în viaţa noastră? Este ea o frică autentică de a asculta de Domnul şi de poruncile Lui. Nu e vorba de frica şi teroarea de a umbla cu sabia deasupra capului, ci de frica şi ascultarea care mereu se întreabă oare cum trebuie să procedez ca să dau slavă Domnului cu ceea ce fac? Să umblăm zilnic cu Dumnezeu, conştienţi de prezenţa Lui, puterea Lui şi poruncile Lui, asta ne va ajuta să fim mereu treji în faţa provocărilor trăirii în ascultare de El.

Două lucruri aşadar: cinstirea lui Dumnezeu şi frica autentică de El. Sunt două învăţături care trebuie să ne ajute să umblăm în adevăr şi ascultare de Domnul. Să trăim autentic credinţa!

Fiţi binecuvântaţi!

Înviorat în credinţă prin relaţie cu Dumnezeu

Isaia 25:1 “Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioşie.”

Dragul meu cititor, poţi afirma că Dumnezeul cerului şi al pământului, Creatorul întregului univers, este Dumnezeul tău? Dacă da, atunci acest verset îţi poate împrospăta credinţa.

Apropie-te de El ca să creezi acel spaţiu personal de încredere. Opţiunea noastră oferită de credinţa în Isus Cristos este unică: “pe Tine Te voi înălţa”. Nu este vorba că Dumnezeu are nevoie de înălţarea făcută de tine ci cred că mai degrabă noi avem nevoie de atitudinea aceasta în relaţie cu El. Lecţiile acestei părţi din verset sunt:
1. A-ţi înălţa Dumnezeul înseamnă a-L cunoaşte în mod personal
2. A-ţi înălţa Dumnezeul înseamnă a fi dornic să Îl prezinţi şi altora.
3. şi…A conştientiza valoarea ce o ai doar alături de El.

Este un mare adevăr că trebuie să ne lăudăm cu Numele lui Dumnezeu: Iehova ire (Dumnezeu poartă de grijă), Lahai-Roi (Dumnezeul cel Viu care mă vede), El -Shadai (Dumnezeu cel Atotputernic), Mesia (Unsul), Iehova nisi (Domnul, steagul meu), şi multe altele. Noi trebuie să le luăm în stăpânirea noastră aceste atribute şi să le profesăm prin credinţă.

“Laud Numele Tău căci ai făcut lucruri minunate;” Privesc în viaţa mea şi văd atâtea lucruri minunate pe care El mi le-a făcut: mântuirea prin har, viaţa prin har, puterea trupească prin har, ochii, gura, picioarele sănătoase prin harul Său. E o minune că suntem îngăduiţi la viaţă de Dumnezeu… noi nu suntem cu nimic mai buni decât aceia care au lipsuri, care s-au născut în suferinţă şi chin şi sunt nevoiţi să trăiască la fel.

Mulţumeşte lui Dumnezeu azi pentru lucrurile minunate din viaţa Ta.

Un ultim apel la înviorarea credinţei tale: aruncă o privire de ansamblu la planurile lui Dumnezeu cu lumea. Uită-te câte s-au împlinit, şi gândeşte-te la cele care urmează să se împlinească. Aşa vom înţelege că nu puterile lumii conduc lumea ci Dumnezeu o ţine în mâinile Lui. E planul Lui cu fiecare om pe care îl are de îndeplinit. Dacă suntem parte a planurilor lui Dumnezeu în ceea ce priveşte mântuirea atunci suntem fericiţi fiindcă El a ales.

Observaţi vă rog felul în care se împlinesc planurile lui Dumnezeu: cu credincioşie. Asta înseamnă că planurile Lui nu sunt pripite, ci sunt calculate la fix. Nimic nu trece peste plan. Avem un Dumnezeu cu un măreţ plan desfăşurat în Cristos, Fiul Său. Isus Cristos venit din cer, ca să trăiască exemplar, să moară neprihănit, să învieze în putere, pentru ca toţi ce vor crede în Numele Lui să fie răscumpăraţi de la moarte la viaţă, prin credinţa în El. Tot ceea ce ne rămâne este să privim şi să admirăm planul lui Dumnezeu Tatăl manifestat în Isus Cristos, Mântuitorul lumii.

Exemple ale lucrului bine făcut!

Eclesiastul 9:10 „Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în Locuința morților în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici știință, nici înțelepciune.”

Solomon ne oferă în sfârșitul Eclesiastului sfaturi despre atitudinea corectă față de viață. Viața este o binecuvântare pentru om, ea este darul lui Dumnezeu pentru fiecare ființă care respiră. Numai că viața omului nu este o viață de animal ci este una rațională presărată de decizii și urmări ale acestora.

Versetul acesta rezumă ce are omul în viața sa pământească: în primul rând fiecare are o lucrare (ceva de făcut), are decizii de luat, are inteligența de a separa binele de rău și priceperea de a realiza ceva în timpul vieții pe acest pământ. Asta descoperim când vedem incapacitatea de a mai face aceste lucruri odată ce ai murit. Locuința morților este un loc în care puterea trupului nu există. Puterea este arma celui viu, o armă care merită să fie folosită în viața aceasta la capacitatea maximă. Fiecare om este chemat să trăiască din plin viața aceasta, muncind în domeniile în care este calificat „cu toată ființa”. Ce rost are să te irosești în lene și așteptare a morții?

Versetul parcă spune și altceva; parcă vorbește despre puterea de a trăi exemplar prin tot ceea ce faci! Vedeți unii fac lucrurile de mântuială, iar ceea ce rămâne în urma lor se năruie pentru că ceea ce Dumnezeu a pus în ei nu a fost folosit la capacitatea de care dispuneau. Oamenii buni despre care învățăm adeseori la istorie, au ajuns să fie catalogați ”eroi” în domeniile lor (exemple demne de urmat), pentru că la un moment dat au făcut ceva cu toată puterea lor.

„Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!” . Dumnezeu ne-a dat fiecăruia putere să acționăm pentru a ne câștiga existența dar și pentru a oglindi slava lui Dumnezeu prin ceea ce facem. Orice lucrare pe care o avem de făcut trebuie să o facem cu implicare maximă, cu dedicarea unui slujitor credincios, care indiferent că este văzut de stăpân sau nu, își îndeplinește sarcinile știind că este văzut și apreciat de Creatorul Său. Lucrurile bune pe care le facem din toată putearea noastră dăinuiesc. Toată lumea face câte ceva, dar nu toată lumea face acele lucruri bune în care este implicată conștient puterea pe care Dumnezeu a așezat-o în noi.

Fiți binecuvântați!

Averea și bogățiile din perspectiva lui Dumnezeu

Eclesiastul 5:12 „Dar, dacă a dat Dumnezeu cuiva avere și bogății și i-a îngăduit să mănânce din ele, să-și ia partea lui din ele și să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu.”

Am stat foarte puțin pe gânduri când am citit acest verset… Nu-i așa că spune multe? Cine dă averea și bogățiile? Răspunsul este… Dumnezeu. Dacă asta e ușor de realizat atunci observați următorula aspect: Dumnezeu este cel care îngăduie ca omul „să și mănânce din ele…”. Nu este oare o schimbare a definiției averii și bogăției la noi? Când noi spunem bogăție și avere înșirăm în mintea noastră mașini, case și terenuri, conturi bancare și lucruri scumpe. Când Dumnezeu vorbește de bogăție se rezumă la darul de a munci și „bucuria de a mânca din ceea ce tot Dumnezeu ți-a îngăduit să ai”.  Ajungem să discutăm despre cămin, familie și locul în care ajungi să mănânci.

Știu pare ciudat, dar cea mai mare avere pământească și satifacție trupească oferită de Dumnezeu oamenilor este aceasta: să ai ce bea și ce mânca ca urmare a gospodăririi propriei averi. Dar asta lungește lista bogățiilor din perspectiva lui Dumnezeu, astfel:

1. Atmosfera pașnică în care trăiești (bogăție, har de la Dumnezeu);
– cred că una dintre cele mai solide averi este pacea din jurul tău și liniștea cu care poți să muncești. Așa te poți bucura de rostul muncii tale și de rodul muncii tale
2. Sănătatea trupului (bogăție și avuție pentru toate etapele vieții);
– ce bine este să poți munci, iar din munca ta să scoți ceva minunat de care să te bucuri; Dumnezeu ne-a creat să muncim și să ne gospodărim mediul în așa fel încât să-l facem locuibil și plăcut;
3. Satisfacția de a te bucura de roadele muncii (avere și har de la Domnul);
– este un dar pe care îl primim de la Domnul că ne putem bucura de rodul muncii noastre; Unii construiesc case dar nu apucă să se bucure de ele;

Aceasta este cea mai frumoasă răsplată a alergării unui om pe pământ: să se poată bucura de munca și truda lui sub soare. Ce har este să te poți bucura de soția ta, de copiii tăi, de frumusețea lucrurilor făcute de tine. Viața pe pământ ne oferă acest sentiment al utilității în momentul în care realizăm ceva frumos.

Am ajuns la concluzia că dacă avem cele de mai sus suntem cei mai binecuvântați oameni. Toatea acestea pălesc însă în fața binecuvântării de a-L cunoaște pe Dumnezeu și de a împlinii voia lui cu averea și bogăția pe care ne-a oferit-o pe pământ. Să îi aducem lui slava cu realizările noastre și să căutăm să-L onorăm pe el muncind.

Fiți binecuvântați!