Căința lui Iov

Iov 42:5-6 „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă.”

Am ajuns azi la finalul citirii cărții Iov și m-am întrebat: De ce Domne ne-ai lăsat doar un capitol al binecuvântării  din viața lui Iov? De ce cunoaștem așa puține despre viața lui după încercarea asta mare? Eram curios să-i aud poveștile, eram curios să aud ce le spunea nepoților săi, eram curios cum s-a înțeles acum cu soția care-l blestemase, eram curios cum vorbește acum despre Tine?… și am înțeles de ce nu am acea parte a relatării!

Omul acesta a fost extraordinar. Iov trebuia să intre în istorie pentru puterea de a suferi fără a-L jigni pe Dumnezeu pentru suferința primită. Testul vieții sale a fost să fie instrumentul de laudă al lui Dumnezeu înaintea Diavolului. Puterea de a depăși orice boală și pierdere și de a rămâne integru în mijlocul suferinței este demnă de toată admirația.

Iov a primit din partea lui Dumnezeu multe binecuvântări ca urmare a stoicismului cu care a îndurat greutatea bolii, dar cred că toate i-au fost o fărîmitură în raport cu descoperirea măreției lui Dumnezeu. „ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine… mă pocăiesc…”

Dumnezeu i-a răspuns lui Iov cu câteva întrebări fantastice care l-au determinat pe Iov să înțeleagă micimea sa și grandoarea lui Dumnezeu:

Unde erai tu când am întemeiat pământul?
De când ești ai poruncit dimineții?
Cunoști tu legile cerului?
Ai văzut tu porțile umbrei morții? Unde este drumul care duce la locașul luminii?
Cine pregătește corbului hrana când puii lui strigă spre Dumnezeu…?
Cui sunt dator ca să-I plătesc? Totul sub cer este al Meu.

Când Iov vede realitatea cu ochii minții, când înțelege pe deplin măreția lui Dumnezeu tot ce poate să mai facă este să capituleze în pocăință și smerenie înaintea lui Dumnezeu. Să încercăm să ne păstrăm smeriți și noi să ne lăudăm cu măreția Dumnezeului nostru.

Fiți binecuvântați!

Ce faci cu brațul Domnului?

Isaia 53:1 „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut brațul Domnului?”

Scumpii mei cititori, nu știu dacă treceți prin valea umbrei morții, sau nu, însă în meditația de azi văp invit la o călătorie în și despre brațul Domnului. Fie ca ceea ce medităm să ne ajute să creștem mai mult în iubirea noastră pentru Dumnezeu.

Există această expresie „brațul Domnului” pe care aș vrea să o luăm puțin pentru noi. Cu siguranță nu are cum Isaia să vorbească despre un simplu braț, sau mână, ci ceea ce textul presupune pare a avea în vedere puterea răscumpărătoare a lui Dumnezeu în Cristos, Domnul nostru.

Mai întâi brațul acesta este cu siguranță o Persoană ce merită cunoscută. Cel care poate răspunde la întrebarea profetului este în poziția celui care a ajuns în contact cu Dumnezeu. Iar la Dumnezeu nu putem ajunge decât prin Isus Cristos, care este oglindirea slavei Tatălui pe pământ (Evrei 1). Asta anticipăm când ne gândim la brațul Domnul că este vorba despre lucrarea Tatălui ceresc în Fiul Său.

Puterea lui Dumnezeu a fost revelată în Cristos, de aceea brațul Domnului este o întruchipare a puterii manifestată în slăbiciunea trupului de om. Nu avem cum omite faptul că în cursivitatea textului apare „odrasla slabă”  sau Lăstarul care iese dintr-un pământ uscat.

E un paradox: această putere a brațului Domnului să fie descoperită în slăbiciune și suferință. Versetul 3 din Isaia ne descrie imaginea unui „om obișnuit cu suferința”, disprețuit și părăsit de oameni. Oare asta să fie imaginea unui braț puternic? Da, puterea nu înseamnă să te folosești de atribute în mod despotic ci să te folosești de atribute într-un mod care să ducă la îndeplinire planul lui Dumnezeu cu tine. Asta a făcut Cristos, a acceptat de bună voie suferința și zdrobirea în umilință printr-o moarte de ucigaș ca să poată pironi pe cruce tot păcatul umanității și pentru ca toți cei ce cred în El să fie răscumpărați din nou la slava inițială.

Se ridică o întrebare: Cine a cunoscut brațul Domnului? Răspuns: se pare că nu mulți!

El nu a fost recunoscut de mulți dintre ai Săi. Așa am beneficiat noi Neamurile de harul scris în Ioan: Dar tuturor celor ce L-au primit le-a dat dreptul de a se numi copii ai lui Dumnezeu. Ai cunoscut tu brațul Domnului?

Fii binecuvântat!

Despre planurile care se împlinesc

Iov 23:14 „El își va împlini dar planurile față de mine, și va mai face și multe altele.”

Niciodată nu mi-a fost mai greu să scriu despre planuri decât acum. Probabil din cauza asta mi-a rămas pe inimă să meditez la planuri. În primul rând cine vorbește aici despre planuri: Iov. Un om care nu mai poate face planuri pentru el, decât să își plângă starea înaintea prietenilor și să aștepte ca Dumnezeu să își ducă planul Său la îndeplinire.

Cel mai bun loc în care putem recunoaște că planul lui Dumnezeu este mai bun este atunci când suntem deposedați de toate atuurile noastre. Iov nu mai avea nimic din tot ce agonisise, iar soția de lângă el nu mai știa cum să îi vorbească. Prietenii îi erau potrivnici, nu-i cunoșteau inima, de aceea parcă tot ce spune lumea pentru Iov nu face sens. Iov știe că Răscumpărătorul său este viu și că la urmă se va ridica pe pământ. Iov își poate ancora mintea în planul mare al Dommnului și trece cu bine peste durerea prezentă. Dar acest lucru l-a văzut bine în mijlocul durerii.

Cum să faci planuri: Trebuie să fie ceva de genul: Doamne vreau asta… Este voia Ta să fac/ să merg/ să spun/… asta? Proverbe 16 spune că „răspunsul pe care îl dă gura vine de la Domnul.”

Iov nu cred că își mai făcea planuri în momentul acela, ci singurul lui plan rămas a fost să se întâlnească cu Dumnezeu. În fond este un lucru de învățat de aici: orice plan trebuie să aibă în vedere întâlnirea de după moarte cu Isus. Dacă noi ne facem planuri acestea ar trebui să vizeze întâlnirea noastră cu Isus, veșnicia noastră. A fi adminstratori credincioși ai lucrurilor de jos însamnă a face demersuri, planuri dupoă voia lui Dumenzeu. Chemarea noastră este să slujim scopului lui Dumnezeu cu viața noastră. Atunci planurile noastre vor ieși bine, iar planurile noastre vor fi și planurile lui Dumnezeu cu noi.

Fiți binecuvântați!

Ajutorul este la Dumnezeu

Iov 5:8-9 „Eu aș alerga la Dumnezeu, lui Dumnezeu i-aș spune necazul meu. El face lucruri mari și nepătrunse, minuni fără număr.”

Citeam azi dimineață despre aceste lucruri și nu pot să trec nepăsător peste cuvintele mărețe pe care le spune Elifaz lui Iov.

Ce bine e să știi că ai la necaz un sprijin tare în Domnul! Cum putem noi alerga la Dumnezeu cu nevoia noastră? Din cuvintele lui Elifaz înțeleg că prin rugăciune. „I-aș spune necazul meu”…

Aș vrea să mă apropiu de Dumnezeu cu această încredere: El face lucruri mari și nepătrunse. Uneori ne e frică de ce ne pot face unii oameni, în Iov 5:12  scrie „El nimicește planurile oamenilor vicleni, și mâinile lor nu pot să le împlinească.”

Pot astăzi să mă gândesc că tot ceea ce unii oameni ar putea să facă împotriva unui copil al Dumnezeu este zădărnicit de Stăpânul meu. Suntem păziți și acesta este un gând extraordinar!

Fiți binecuvântați!