Râul de apă vie al Bibliei

Ioan 7:38 “Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”

Dragi cititori, Cristos a venit pe pământ în trup pentru o vreme. Da, El a fost cu Tatăl la facerea lumii, a văzut căderea omului şi a răspuns cu jertfă la răscumpărarea creaţiei lui Dumnezeu. Iar acum, fiindcă Cristos S-a înălţat la cer, noi avem Duhul Sfânt trimis pe Fiul,care locuieşte în cei care se nasc din nou prin credinţa în Isus şi jertfa Sa înlocuitoare.

Recent am făcut o vizită la un om al lui Dumnezeu cu care am deschis subiectul Duhului Sfânt. Cred că unul dintre versetele pe care le amintea acest om este cel citat mai sus. Discutam despre Duhul Sfânt văzut ca un rîu în Biblie.

Viziunea sa despre lucrarea Duhului Sfânt în omul care este locuit de El începe de la traducerea unui verset  din Efeseni 5:8/b “… fiţi plini de duh” care din termenul original s-ar traduce cu fiţi plini de o undă vibrantă, de o undă care te mişcă continuu, asemenea undei unui râu. Acest “râu” curge şi unda lui îl face pe om să ridice mâinile în aer, să îşi mişte trupul în momente în care ceva sensibil atinge mintea şi inima omului în sens pozitiv. De exemplu la o cântare, mâinile se ridică pur şi simplu fără o analiză a mişcării, este o mişcare necontrolată ci una dezinhibată a Duhului Sfânt. Vina pentru manifestarea aceasta era pusă pe Duhul Sfânt care îl locuieşte pe omul credincios. Numai că această undă la un moment dat ia forma unui şoc electric, o unda electrică care te posedă şi care trece de la un credincios la altul. De aceea poţi ajunge să sfârşeşti pe podea serviciul de ascultare al cuvântului lui Dumnezeu, în fibrilaţii şi tremurături incontrolabile. Ba mai mult această undă purtătoare poate fi transmisă de la un frate plin de duh la altul care stă şi o primeşte printr-o punere a mâinilor peste el, iar ca o consecinţă acesta poate cădea pe spate sau chiar poate să dea semne de slăbibiune vizibilă. Bineînţeles acest lucru nu se întâmplă spontan ci la cererea celui care a predicat care cere tuturor celor care au fost atinşi de mesajul predicii să vină în faţă ca altcineva să se roage pentru ei.

Acum, n-aş vrea să “răstignesc” opinia niciunui om care aşa are încredinţare să creadă. Acest fel de manifestări trebuie crezute pentru că ne-au fost mărturisite de fraţi ca întâmplări extraordinare în situaţii extraordinare de primire a Cuvântului lui Dumnezeu. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este plin de putere. Tot ce trebuie însă să fim atenţi este cum luăm o experienţă izolată şi o transpunem într-una săptămânală, mai mult controlată şi ordonată de om decât de Dumnezeu.

Cred că trebuie să spun că există situaţii în care avem nevoie să ştim clar ce credem fiindcă Biblia ne încurajează ca în lucrurile în care putem umbla împreună să umblăm împreună iar în cele în care nu suntem încredinţaţi că facem bine împreună, să lăsăm deosebirile să se vadă. Fiindcă poate eu şi tu credem altceva potrivit cu aceeaşi Scriptură. Eu puteam spune că mi se pare primejdios să întemeiez o manifestare ca aceasta în mijlocul închinării duminicale dacă Biblia ne oferă un model de închinare deja cât şi rolul pe care ar trebui să îl aibă fiecare dintre noi acolo.

Iubiţii mei, cred că Duhul Sfânt nu are nevoie de vreo scenă ca să joace un rol sinistru în faţa noastră. Scriptura spune că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu a venit ca să “ne călăuzească în tot adevărul”(Ioan 16:13) –  El ne descâlceşte tainele Scripturii… “Ne ajută în slăbiciunile noastre (Romani 8:26), dar cea mai importantă lucrare a Sa este să arate spre crucea lui Cristos, spre lucrarea Fiului lui Dumnezeu pe pământ. Isus spune despre Duhul Sfânt în Ioan 16:14 că”El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.” Darurile duhovnicesti sunt o alta faţetă a Duhului Sfânt, menită să creeze întărire bisericii lui Cristos. Roadele Duhului Sfânt sunt şi ele la fel de esenţiale, fiindcă fără ele ne-ar fi greu să evaluăm umblarea noastră în credinţă.

Lucrarea Duhului Sfânt este cea mai frumoasă capodoperă pentru omul născut din nou. Duhul Sfânt este numit “sfânt” fiindcă este pecetea separării de păcat şi de orice formă de asemănare cu păcatul. Cine este duhovnicesc nu mai este pământesc. “El va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata” (Ioan 16:8).

Am citat versetul de mai sus fiindcă l-am citit dimineaţă, în care Isus vorbeşte despre Duhul Sfânt ca despre un Râu de apă vie. Isus ne spune clar că cine are Duhul Sfânt, primit ca urmare a credinţei, din inima lui va curge un nesfârşit izvor de apă vie (plină de viaţă duhovnicească). Un izvor din preaplinul căruia vor veni şi alţii să bea. Detaliez că versetul vorbeşte clar despre o lucrare datorată credinţei în Isus.

Mie mi se pare că versetul indică o consecinţă, un efect. Efectul credinţei conduce la umplerea cu Dumnezeu. E o răsturnare a interiorului uman de la putrezire la înflorire spirituală.

În orice om care experimentează credinţa se petrece o umplere cu sete pentru tot ce este şi aparţine lui Cristos. Este atât de covârşitoare încât oferă şi altora posibilitatea potolirii acestei însetări prin mărturisirea despre El. Cine face acest lucru posibil? Duhul Sfânt, fiindcă în versetul 39 stă scris “spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-l primească cei ce vor crede în El.”

Fiţi binecuvântaţi!

 

 

Nu umbla după slava omenească

Ioan 5:41 “Eu nu umblu după slava care vine de la oameni!”

Dragi cititori, meditaţia de azi are un mesaj dificil. Să nu căutăm să fim lăudaţi de oameni pentru ceea ce facem ci să căutăm să fim pe placul lui Dumnezeu. Isus Cristos a căutat să fie pe plac Tatălui ceresc, învăţătura Lui n-a fost acceptată de toţi, dar ea doinea voia Tatălui din ceruri.

Expresia “eu nu umblu” înseamnă că nici măcar nu caut prilejul de a fi în vizorul laudelor omeneşti.

Un drag prieten şi mentor, trecut la Domnul de puţină vreme, spunea în ultimul său interviu “să căutăm să fim protestanţi mai smeriţi”. A fi creştin implică să atragi oamenilor atenţia spre Cristos. Noi, şi eu suntem umbrele palide ale Cristosului înviat, dar trăind aşa cum Duhul Sfânt ne-a născut din nou  ca să trăim îl vom creiona pe Fiul lui Dumnezeu în vieţile acelora care ne privesc.

Fiţi binecuvântaţi!

 

De ce a venit Fiul lui Dumnezeu pe pământ?

Ioan 3:17 “Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.”

Ceea ce putem cu toţii vedea în acest verset este faptul că dreptul la mântuire a originat în Dumnezeu. Dumnezeu, în adevăr, a trimis pe Fiul Său în lume cu un scop: nu ca să judece în primul rând ci ca să răscumpere.

Primordialitatea mântuirii în faţa judecăţii rămâne valabilă până la a doua venire a lui Isus Cristos pe pământ, când ştim că El va veni să-şi ducă Mireasa (biserica) în Împărăţia Cerurilor.

Fiul lui Dumnezeu nu a venit ca justiţiar ci ca executant al voii lui Dumnezeu. Dragostea dintre Tatăl şi Fiul atinge proporţii pe care noi suntem limitaţi să le înţelegem. Fiul lui Dumnezeu, de bună voie se dezbracă de pe sine însuşi, se face asemenea oamenilor de dragul voii lui Dumnezeu şi a dragostei ce a purtat-o pentru noi încă dinainte ca noi să existăm. Dumnezeu nu ne-a trimis un terorist, ca să facă dreptate prin teroare, ci ne-a trimis “o pildă de trăire umană duhovnicească”, ca să înţelegem ce înseamnă să-L slujim. Isus a venit să ne înveţe calea mântuirii, cum putem să ajungem pe ea. Vă aduceţi aminte de primele mesaje ale lui Isus? “Pocăiţi-vă fiindcă Împărăţia cerurilor este aproape!”

De ce a venit Isus? A venit ca să fie un Mijlocitor între om şi Dumnezeu. “Eu suntem Calea Adevărul şi Viaţa, nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”

“Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Cristos, care s-a dat pe Sine însuş, ca preţ de răscumpărare pentru toţi…” 1 Tim. 2:5-6

Mântuirea este la îndemâna noastră acum. Judecata va fi la îndemâna lui Isus în ziua când va reveni cu judecată.

Scopul pentru care a venit prima oară a fost mântuirea fiecăruia dintre noi. Chemarea la mântuire este mai întâi universală (oricine crede în El nu este judecat… v.18), dar este şi individuală, are de a face cu răspunsul pe care îl dă fiecare în parte ofertei lui Dumnezeu fiindcă numai “cine crede în Fiul are viaţa veşnică, dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu…(vers.36)“.

Fiţi binecuvântaţi!

Martorul LUMINII

Ioan 1:7 ” El a venit (Ioan) ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă PRIN el.

Cât de întunecată trebuie să fii ajuns mintea omului dacă Isus a avut nevoie de un martor care să spună lumii despre El. Isus este lumina lumii. Ioan a venit să pregătească minţile oamenilor de a primi lumina. Singura cale de a le arăta lumina era prin pocăinţă faţă de păcate şi credinţă în Isus Cristos. O iluminare a minţii.

De ce a fost mărturia lui Ioan atât de preţioasă?

  • pentru că a făcut asta până încă nu l-a întâlnit pe Isus în faţă
  • era făcută de un om recunoscut de toţi ca prooroc
  •  pentru că Isus Mântuitorul urma să vină
  • pentru că o făcea în mod dezinteresat – adică nu dintr-o obligaţie

Prin el (Ioan) mulţi au crezut în Isus.

Versetul mă îndeamnă la curaj să fiu şi eu printre martorii Luminii. Să fac munca unui pregătitor de căi, arătând spre Cel ce urmează să vină din nou: Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Ca şi prin mine cineva să creadă în Isus trebuie să continuăm să arătăm oamenilor calea mântuirii.

Fiţi binecuvântaţi!

Ultimile cuvinte ale lui Isus

Luca 23:46 “Isus a strigat cu glas tare: Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!. Şi când a zis aceste vorbe şi-a dat duhul.”

Am ajuns cu citirea în Luca 23. Ce am găsit citind acum aceste versete are de a face cu încrederea pe care ar trebui să o avem noi în lumea de dincolo. Ceea ce descrie Isus cu aceste cuvinte face parte dintr-o lume a supranaturalului, a spiritualului, a nevăzutului.  O discuţie clară auzibilă dintre un om care e pe moarte şi un Dumnezeu veşnic viu.
Ce înseamnă să-ţi încredinţezi duhul? Duhul despre care vorbeşte Isus aici este insuflarea de viaţă pe care o avea în trup. La ce putem medita citind aceste cuvinte?

  1. La faptul că nu noi suntem stăpâni pe viaţă, ci Tatăl din ceruri.
  2. Că Isus Cristos  prin cuvintele aceste descoperă realitatea continuării vieţii – la nivel spiritual prin încredinţarea vieţii cuiva care este dincolo de ea.
  3. Încredinţarea – cedarea deliberată a propriei vieţi prin credinţă în mâinile Făcătorului.

Apostolul Ioan menţionează că Isus a spus “S-a isprăvit” ceea ce mă duce cu gândul la planul răscumpărării: plata păcatului plătită cu o moarte neprihănită.

Cuvintele acestea ne duc cu gândul la veşnicie. Strigătul sfâşietor al Mântuitorului ne deschide poarta cerurilor pentru oricine care crede în moartea şi învierea Sa.

Fiţi binecuvântaţi!