Despărțiți de Mine nu puteți face nimic!

Ioan 15:5/c „despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.”

Aici Isus spune că El este adevărata Viță, acea rămășiță Salvatoare a poporului iudeu care trebuia să răsară din seminția lui Iuda.

Evreii n-au ascultat de Dumnezeu, iar Dumnezeu Tatăl ia lăsat în voia lor. O parte din ei au fost luați acum mii de ani în robia asiriană, iar seminția lui Iuda și Baniamin au fost duse în robia babiloniană. Doar o rămășiță rămăsese în Ierusalim și doar o rămășiță s-a întors din robia babiloniană călăuziți de Zorobabel.

Pentru evreii din vremea lui Isus, Mesia era locul unde rămășița poporului putea din nou să-și refacă relația cu Dumnezeu Tatăl. Ei știau că trebuia să vină Mesia, acel „Lăstar” profețit de Isaia în capitolul 53, lipsit de frumusețe dar care va reabilita pe cei care își vor pune credința în El. Unii l-au acceptat, l-au crezut iar ei au devenit „rodul muncii sufletului Lui”. Dar cei mai mulți nu l-au primit, iar Dumnezeu a deschis oportunitatea ca toate Neamurile să aibă parte de acest har prin acceptarea planului mântuirii înfăptuit în moartea și învierea Fiul lui Dumnezeu. Astfel oricine crede să aibă drept să intre în această legătură cu adevărata Viță a lui Dumnezeu, și să devină parte din noul Israel, clădit prin credința în Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos. Așa au ajuns mulți din Neamuri (Ioan 1:14) copii ai lui Dumnezeu, născuți din Dumnezeu prin credința în Evanghelie.

Cred că această naștere din Dumnezeu este practic „altoirea” celor convertiți în Vița adevărată care este Isus Cristos. Ea se produce prin acceptarea învățăturilor lui Isus Cristos, așezarea Sa ca Domn și Mântuitor în viața de credință.

Fără această „unificare” între mine și Isus Cristos, intermediată prin puterea Duhului Sfânt ca urmare a ascultării Evangheliei, nu aș putea face nimic notabil și semnificativ în lucrare, căci nu putem ajunge la Dumnezeu Tatăl decât prin credința în lucrarea Fiului Său, Isus Cristos. Așezând totul în El, adică punându-mi credința în ce este El și ce a făcut El pentru Mine, rămân în El și El rămâne în Mine.

Rodirea, activitatea pe ogorul Evangheliei începe cu adevărat în momentul în care eu rămân în Cristos. El – prin Cuvânt, preia de la o zi la alta tot mai mult din centrul de comandă al ființei mele fiindcă eu îl las să mă modeleze. Așa Duhul Sfânt mă cercetează și începe să dea rod.

Dumnezeu să ne ajute să ajungem să conștientizăm că trebuie să lăsam Duhul Sfânt să rodească în noi tot ceea ce Vița adevărată ne oferă zilnic din Cuvânt.

Fiți binecuvântați!

Să nu vi se tulbure inima

Ioan 14:1 „Să nu vi se tulbure inima. (…)

Nu știu cum să scriu cât mai sugestiv despre ceea ce văd aici. În capitolul precedent Isus menționează de mai multe ori că „se duce undeva unde ei nu pot veni” (v33), ulterior îi spune lui Petru că ”tu nu poți veni acum unde Mă duc Eu, dar mai târziu vei veni.”(v36).

Cu siguranță în contextul acestei vești atât de greu de imaginat, ucenicii erau tulburați.

Capitolul 14, Ioan… Ultima seara împreună cu ucenicii înainte de capturarea Sa, procesul și apoi răstignirea. Ultimul mesaj înainte de experimentarea celor mai teribile momente din viața lor: răstignirea Fiului lui Dumnezeu pe lemn.

Isus are poate cel mai important mesaj pentru ucenici aici. E rezumatul a 3 ani de ucenicizare. La urma urmei e lecția finală pentru ei. O lecție care se îngrijește de fundamentul credinței lor. Isus le spune pe scurt „să nu vi se tulbure inima fiindcă atunci când nu o să mai fiu cu voi, Eu sunt „Calea, Adevărul și Viața”. Practic Isus le spune ucenicilor că atunci când nu o să mai fie văzut să își pună încrederea în învățăturile lui Isus fiindcă ele sunt de orgine divină, Isus fiind de origine divină; ele vor fi îndeajuns ca oricine vrea în părtășie cu Dumnezeu să ajungă la El prin intermediul credinței în Isus. În fapt ele sunt singura cale de acces acolo.

Tulburarea inimii fusese cauzată de vestea plecării lui Isus dar și de dezamăgirea faptului că toate concepțiile lor cu privire puterea și minunile făcute de Isus nu se potriveau cu planurile lor de restaurare a împărăției iudaice.

Când toate planurile cad, Isus le dă câteva încurajări ca să îi asigure că nu o să-i lase singuri ci merge să pregătească un loc diferit pentru a împărății împreună cu ei: Casa Tatălui ceresc.

Să nu vi se tulbure inima fiindcă ci aveți credință fiindcă:

• acolo unde merge Isus o să meargă și ei după moarte;
• acolo unde vor merge vor fi din nou împreună cu Isus
• Isus e singurul mijloc de intrare în părtășie cu Dumnezeu
• Isus e adevărul de care au nevoie ca să ajungă acolo
• cunoașterea lui Isus îi va conduce spre viața veșnică

Deci, să trăim cu credință în momentele de tulburare ale vieții, bazându-ne pe promisiunile Cuvântului lui Dumnezeu, știind că dincolo de neajunsurile vieții există un cer pregătit pentru toți aceea care își pun încrederea în Isus Cristos.

Isus este Începutul tuturor lucrurilor

Ioan 1:1-3 „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.

Isus este cuvântul cu care trebuie să înceapă orice manual de istorie. Recent mi-am cumpărat un manual de istorie, dar prima parte a manualului începe nu cu Adam și Eva ci cu Big Ben, adică o mare explozie.

Oamenii sunt atât de ușor de manipulat când vine vorba să creadă orice altceva decât Cuvântul Scripturii. E oare mai ușor de acceptat faptul că am apărut dintr-o întâmplare fericită, că sunt consecința perfectă și plină de viață a unei explozii universale?

De mic am crescut știind că orice e mai ușor de suportat decât războiul. Bunicul meu fusese martorul viu al atrocităților Celui de-al Doilea Război Mondial. Generația lui ar da orice avuție pământeană pentru un gram de pace ca să poată trăi în liniște. Bombele nu fac flori iar exploziile nu nasc oameni.

Ioan își începe Evanghelia inedit, cel puțin față de ceilalți trei. Matei începe cu istoria genealogiei lui Isus și cu nașterea Sa, Marcu cu începutul lucrării publice a lui Isus iar Luca începe cu istoria lui Ioan Botezătorul. În acest context Ioan parcă vrea să spună că istoria lui Isus nu începe nicidecum în unul dintre ipostazele amintite de ceilalți evangheliști, ci începe cu „Originatorul” istoriei – arche (gr.). Isus Cristos este Cuvântul ce a fost la început cu Dumnezeu când s-a creat lumea. Isus este forța creatoare a tot ce există, iar această putere a fost manifestată prin cuvânt.

Pentru evreii cărora le scria Ioan, a spune că la început era Cuvântul care era Dumnezeu, însemna a trezi în conștiința lor ce înseamnă „Cuvântul” în Vechiul Testament. În Vechiul Testament, Cuvântul este oglindirea puterii lui Dumnezeu manifestată în creație, în revelație și în scăpare de la moarte. În aceste 3 ocurențe, evreii îl regăseau pe Dumnezeu. În concepția iudaică Dumnezeu stă la baza existenței, El este unic Creator de viață și Susținătorul întregului univers (Geneza 1:3). Dumnezeu s-a revelat pe Sine în vechime prin cuvânt unor oameni evlavioși prin care și-a transmis mesajul poporului Său (Amos 3:8) și prin ascultarea cuvântului Său I-a scăpat de la moarte (Psalmul 107:20).

Ioan începe prin a dovedi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, fiind co-egal și co-etern cu Dumnezeu Tatăl. Istoria începe cu El și istoria a fost proiectată de El. Tot ce a făcut Isus pe pământ au fost semnele prezenței lui Dumnezeu Însăși printre oameni. În Ioan 2:7-11 vedem primul semn al lui Isus: schimbarea apei în vin. Aici avem cât se poate de clar o primă imagine a puterii creatoare a lui Dumnezeu. Avem apoi imaginea Mântuitorului certând vântul și marea (Luca 8:23-24) ce stârnește semne de întrebare în inima ucenicilor cu privire la El. Avem vindecări (de exemplu cea din Ioan 5:8-9) unde observăm încă odată în  Isus atribute dumnezeiești.

Isus este Începutul, Isus este Cuvântul care a creat lumea, Isus este Cuvântul care a creat pământul pentru om.

Nașterea din Duhul Sfânt

Ioan 3:8 “Vântul suflă încotro vrea, și-i auzi vuietul; dar nu ști de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul.”

A vorbi despre lucrurile lui Dumnezeu este adeseori greu, mai ales când nici nu ști cum arată. Iată mai sus un exemplu despre cum să vorbim despre lucrurile sau lucrările pe care le face Dumnezeu printre noi.

Isus stă de vorbă cu Nicodim. Omul acesta vroia să știe cum arată Impărăția lui Dumnezeu. A văzut semnele pe care le făcea Isus și a realizat că numai un om care îl are pe Dumnezeu în el poate face asemenea lucrări, și drept urmare, poate să cunoască lucrurile lui Dumnezeu.

Isus îi dezvăluie că numai prin naștere din nou, adică nașterea din Dumnezeu (Duhul), un om poate cunoaște acest nou orizont. Explicația lui Isus are la bază, o comparație.

Domnul Isus compară nașterea din nou, cu adierea vântului, un fenomen invizibil dar al realității noastre. Cât de frumos îi explică Isus lui Nicodim nașterea din nou. Naștere din nou este un fenomen invizibil, pe care îl auzi/simți și ști încotro te duce (prin schimbare lăuntrică te duce înspre Dumnezeu) așa este omul născut din Duhul.

Oamenii sunt sătui de filozofii și teorii sterile. Ba unii sunt oameni simpli pentru care e nevoie de o vorbire pe măsură. Isus a vorbit simplu, a descris lumea lui Dumnezeu folosind imagini din lumea noastră. Cineva a zis că a vorbi despre Dumnezeu e ca și cum ai încerca să descri unor oameni gustul distinct al unei piersici. N-are sens descrierea dacă nu ai gustat-o niciodată. Nu ai cum să Îl surprinzi în cuvinte explicabile pe Dumnezeu, și nu avem cum să înțelegem lucrările Lui cu noi, harul Lui și iubirea Sa decât dacă mai întâi gustăm din El. Abia apoi totul capătă sens, înțeles și gust, abia apoi putem mânui chibzuit tainele lui Dumnezeu.

Smerenia, popularitatea și vedetismul

Ioan 3:30 “Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez.”

Trăim în era informatică iar canalele de socializare Youtube, Instagram sau Facebook, câteva capodopere virtuale de pierdut vremea, laudă zilnic descoperirea de noi vedete și oameni impresionanți. Din păcate faima multora din ei apune repede, fiind egală cu distanța dintre două clickuri.  Versetul de azi îmi vorbește despre popularitate și smerenie în același timp. E așa greu să le ai pe ambele… online.

Avem nevoie de smerenie în demersul de a propovădui Evanghelia online mai ales dacă ajungem populari prin asta. Ioan Botezătorul a răspuns foarte simplu ispitei vedetismului evanghelic: Isus Hristos trebuie să fie în prim plan, nu eu.

Din nefericire constat că în sfera creștinilor evanghelici sunt unii care se folosesc de internet doar pentru a câștiga popularitate. Ce faci totuși cu ea după ce o câștigi, dacă îți pierzi sufletul?Scopul cel mai înalt al vieții creștine nu este numărul record de vizualizări. Urmărind faima suntem pe cale de a pierde Cerul, iar goana după popularitate se transformă în frustrare și ranchiună (din păcate avem exemple, dar aleg să nu le dau aici).

Misiunea noastră este să facem tot posibilul să îl înălțăm pe Cristos, cu măsura de har pe care o avem, iar dacă cineva o face mai bine ca noi, slăvit să fie Domnul. Cred că totul se rezumă la testul smereniei…

Ioan Botezătorul când a fost confruntat cu popularitatea crescândă a lui Isus, a reacționat atât de frumos: “El să crească, eu să mă micșorez.”

Am putea și noi oare să învățăm această lecție a smereniei într-o eră puternic influențată de canalele media? Cred că da. Păstrând etica creștină corectă online, apreciind ce este demn de apreciat și ignorând sau condamnând ce este demn de condamnat.

Propovăduiți Evanghelia, faceți asta offline, online, prin viu grai sau în scris. Orice lucrare care îl înalță pe Hristos e binevenită.

Slujirea Domnului e un privilegiu. Ioan se vede contemporan umanității Fiului lui Dumnezeu și înțelege cât har a avut că ochii lui l-au văzut pe Fiul lui Dumnezeu. Să învățăm smerenia.

Smerenia popularității chiar și în mediul online e posibilă atunci când slava a ceea ce facem aparține lui Isus Cristos. Fiecare să fie credincios în lucrul încredințat lui și să slujească cu râvnă în beneficiul slăvirii Numelui lui Isus Cristos.

De vorbă cu Isus

Ioan 3:2-5
[2]Acesta a venit la Isus noaptea și I-a zis: „Învăţătorule, știm că ești un Învăţător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.”
[3]Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”
[4]Nicodim I-a zis: „Cum se poate naște un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale și să se nască?”
[5]Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

Citim des acest capitol, nu? E de înțeles, fiindcă ne clarifică poate cele mai grele tematici ale Bibliei: motivul mântuirii din persectiva lui Dumnezeu sau lupta între lumină și întuneric din firea noastră.

Isus ne cunoaște pe fiecare. El a cunoscut frământarea lui Nicodim ba chiar mai mult, a fost gata să petreacă timp cu el să îi descrie și calea spre Cer.

Isus ne cunoaște întru totul cu certitudine. Exact așa s-a simțit și David când a scris psalmul 119 “că nu-mi ajunge cuvântul pe buze și tu îl cunoști întru totul”. Dumnezeu nu vrea ca noi doar să cunoaștem că El este Dumnezeu, cunoașterea singură nu ne ajută la nimic.

Imi place îndrăzneala lui Nicodim. Cât de bine e să faci pași înspre Isus… Ar fi bine să învățăm și noi să îl căutăm pe Isus indiferent de modul sau timpul în care o facem.

Chiar dacă ne-am apropia de Isus cu frământări, bucuroși sau triști, când Il căutăm cu sinceritate pe Isus nu numai că El răspunde nevoilor noastre dar alege să stea și să ne vorbească despre Cer și dumnezeire, transformând curiozitatea noastră într-o foame după Impărăția Cerurilor și întălnirea față în față cu Mântuitorul și Domnul nostru Isus Cristos. Aș vrea această îndrăzneală să o avem fiecare dintre noi. Nu vom regreta dacă vom căuta dialogul cu Isus.

Nu doar semne!

Ioan 2:22-23
[22]Tocmai de aceea, când a înviat din morţi, ucenicii Lui și-au adus aminte că le spusese vorbele acestea și au crezut Scriptura și cuvintele pe care le spusese Isus.
[23]Pe când era Isus în Ierusalim, la Praznicul Paștelor, mulţi au crezut în Numele Lui, căci vedeau semnele pe care le făcea.

Două tipuri de credințe, aidoma la două tipologii de oameni: una urmărind împlinirea Scripturii în viața lui Isus și a doua urmărind doar semnele deosebite făcute de Isus.

Unii citesc evenimentele despre Isus și rămân cu imaginea unui “om special”, un fel de personaj romantic, fabulos, năzdrăvan sau ieșit din comun, întocmai cum unii oameni din vremea lui Isus au fost mișcați de ceea ce a făcut Isus și au crezut în El. Nu știm însă sfârșitul alergării lor…

Știm că ucenicii și-au desăvârșit credința prin urmărirea evenimentelor din viața lui Isus. Ei nu s-au mulțumit cu un crez de moment, bazat pe faptele lui Isus, ci după înălțarea Sa la cer au pus cap la cap toată istoria biblică și au văzut împlinirea Scripturii prin viața, moartea și învierea Domnului Isus.

Așa cred că ne-am putea și noi crește credința, descoperind prin lectura Bibliei, mereu mărețul plan al lui Dumnezeu descoperit și împlinit în Cristos, Fiul Său. Să nu rămânem  doar la semne, să trecem la argumentele lor.

 

Simplu: “Vino să vezi!”

Ioan 1:39 „Veniți de vedeți”, le-a zis El.

Ioan 1:46 „Natanael i-a zis:„ Poate ieși ceva bun din Nazaret?” „Vino și vezi!” i-a răspuns Filip.

Ioan 1:50 „Drept răspuns, Isus i-a zis: „Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.”

Uneori ne complicăm singuri din dorința de a invita oamenii la Isus… Ba, chiar credem că nu suntem făcuți să vorbim oamenilor din Biblie despre El. Așa e, nu toți avem darul de a tălmăci toate versetele Scripturii, nici chiar învățăturile ei atât de mult disputate de fiecare confesiune religioasă. Mulți încă novici cred că Biblia e făcută să astâmpere credința lăuntrică omului fără orizonturi, când de fapt ceea ce conține această carte nu este decât istoria salvării/mântuirii omului din păcat. Odată ce știm că ea conține informația aceasta, Biblia sau Evanghelia mântuirii noastre stârnește dorința în om de a o cerceta, de a cunoaște mai multe despre mântuire.

Primii ucenici ai Domnului Isus (Andrei, Filip, Natanael) aveau această informație primară la îndemână. Știau foarte bine ce conținea Tora, Legea mozaică, Vechiul Testament și așteptau promisiunea lor: pe Mesia, Cel promis, Unsul lui Dumnezeu, Cel care vine să ridice păcatele lumii. De aici plecăm…

Cumva in inima oricărui om este această căutare de a scăpa de păcat. Mulți încearcă fără succes tot felul de tertipuri omenești de a „adormi” conștiința unei vieți păcătoase. Când un creștin invită cu cele mai simple cuvinte pe cineva la Isus, Duhul lui Dumnezeu poate lucra dincolo de simpla noastră invitație.

Evanghelizarea în esența ei nu este altceva decât invitația simplă la a-L întâlni pe Isus. Ea începe exact cum Andrei s-a dus la Simon, fratele lui sau precum Filip s-a dus la Natanael spunând o realitate: „Noi am găsit pe Mesia, vino și tu și vezi!”.

Să învățăm și noi să scăpăm de crampele lingvistice și să invităm simplu și deschis oamenii la Isus, spunându-le „Vino și vezi!”.

 

Semne pentru a crede în Isus

Ioan 20:30-31

³⁰ Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe* alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta.³¹ Dar* lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi**, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.

Isus a lăsat mărturii nenumărate pe pământ care l-au distins în ochii ucenicilor și a celor care l-au înconjurat. Le-a făcut pe toate ca să împlinească Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl și cu scopul de a arăta israeliților că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

A înmulțit pâini, a trecut marea umblând pe ea, a înviat morți, a vindecat bolnavi care în acea eră nu mai aveau nicio șansă de recuperare, toate acestea trebuiau să fie semne că Isus este Mesia, Cel trimis de Dumnezeu pentru a aduce mântuirea lui Israel. Ce trebuiau să aștepte Israel? Textul lui Isaia 61:1 ne spune „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați, și să vestesc anul de îndurare al lui Dumnezeu.” Israeliții știau de la prorocul Isaia care va fi profilul Salvatorului. Acum El a împlinit toate aceste referințe în timpul cât a stat cu ucenicii iar aceștia au văzut cu ochii lor împlinirea profeției vechi testamentare cu privire la Isus.

Ioan le scrie tuturor urmașilor lui Toma, care ar putea fi în aceeași îndoială ca el, apoi nouă acelora care nu au trăit contemporani cu Isus și nu l-au văzut făcând vreo minune. Evanghelistul ne cere să privim la toate lucrurile consemnate despre Isus;  privind atent ar trebui fiecare să tragem concluzia că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, „și crezând să avem viață în Numele Lui.”

Așadar să privim la Isus nu numai ca om, ci ca la Acela care a venit din veșnicia lui Dumnezeu, lăsând la o parte pentru o clipă a istoriei toată splendoarea slavei cu care era înconjurat și pironind pe o cruce mai pe urmă într-un trup imaculat haina mânjită de păcat a întregii umanității.

Iertarea e de la Dumnezeu

Ioan 20:23

„Celor ce le veți ierta păcatele, vor fi iertate; și celor ce le veți ținea, vor fi ținute.”

Adeseori folosim iertarea în dialogurile noastre. Iertarea e o adevărată perlă a relaționării divin-umane, un cadou neprețuit pe care cel vinovat îl primește de la „cel păgubit”. Noi nu putem ierta păcate, ci doar putem trece cu vederea gratuit anumite fapte sau vorbe vătămătoare. Dumnezeu ne învață cum să folosim iertarea, totuși nu vreau să medităm la asta azi.

Expresia „păcatele vor fi iertate” implică intervenția lui Dumnezeu de acoperire sau ștergere a păcatelor. Practic ar fi cam așa: un om aude Evanghelia, vestea bună că există o soluție pentru starea de păcat a omului, apoi ca urmare a auzirii, Duhul lui Dumnezeu acționează în așa fel ca acea persoană să-și mărturisească greșelile și viața murdară  înaintea lui Dumnezeu cerând iertare. Iertarea din punct de vedere biblic este deci o mărturisire. Iertarea noastră în lumina Evangheliei este posibilă doar pe baza morții înlocuitoare a lui Isus Cristos – Ispășirea noastră pentru păcat. Căci înaintea lui Dumnezeu ne putem cere iertare doar pe baza meritelor lui Isus Cristos, care a murit pentru a face posibilă iertarea noastră începând cu Adam și Eva și sfârșind cu ultimul om care va exista pe pământ.

Conclud spunând că Ioan nu ne spune că omul ar putea ierta păcate vreodată ci în contextul chemării la a evangheliza,  Dumnezeu poate aduce iertare acelor suflete care primesc mesajul mântuirii și vor să-și trăiască viața după învățătura Evangheliei Domnului Isus. Cei care vor respinge predicarea, vor fi aceia peste a căror păcate Dumnezeu nu va aduce iertarea, iar socoteala lor va fi descoperită la judecata de pe urmă a tuturor oamenilor.