Piaţa de caragialâcuri

“să se revizuiască primesc dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar să se schimbe pe ici pe colo şi anume în punctele… esenţiale…” (Farfuridi, O scrisoare Pierdută, I.L. Caragiale)
Mă pusei să admir zilele astea o comedie… vechea şi mereu actuala “O scrisoare pierdută” a unicului I.L. Caragiale. Oridecâteori o citesc mă mir şi mă ruşinez concomitent. Avem astăzi atât de mulţi Farfuridieni în politica românească încât cei care joacă în “comedia politică contemporană” se luptă să-l copieze pe marele Farfuridi (datorită lor Farfuridi trăieşte şi astăzi): scriu depeşe pentru trădare, anchetează lupte imaginare, vor să fie aleşi deşi habar nu au de realitatea înconjurătoare şi mai pe urmă rostesc discursuri istorice de revizuiri necesare din 1989 încoace.

…ca să pomenesc umpic şi de o parte din jurnalismul contemporan… lipsit de orice scrupule pentru obţinearea senzaţionalului…
“Scopul scuză mijloacele, a zis nemuritorul Gambetta” (Caţavencu, O scrisoare pierdută, I.L. Caragiale)
Caţavencu… imaginea jurnalistului… ce de atunci încoace înţeapă cu caţa toate fâneţele societăţii îndestulate, pentru a se alege cu ce? cu Rating!? Să fim serioşi… caţa bieţilor ţărani era un instrument folositor prin gospodărie, ori lupta mediatică actuală e aidoma şantajelor amoroase din Scrisoare…  nu duc decât la instaurarea la putere a nedoriţilor (Dandanache). Şi eu cu cine votez, expresia unui cetăţean turmentat pare a fi cea mai ingenioasă exclamaţie a întregii acţiuni dramatice… Într-un fel Cetăţeanul turmentat e de apreciat, a rămas onest şi a dus “adrisantului” o scrisoare ce nu-i aparţinea…
Din păcate “Trăim într-o piaţă de caragialâcuri!”

Rima divină şi armonia prestabilită

N-am altă cale mai frumoasă atunci când simt că Domnu-i bun, decât să mulţumesc Acelui ce zi de zi mă onorează cu prezenţa Sa. Citeam de dimineaţă psalmii 121-125. Psalmul 121 de fiecare dată îmi prezintă acelaşi mesaj dar tot mai clar. “De unde îmi va veni ajutorul?” Azi am remarcat un aspect interesant. Să pui o întrebare şi să cunoşti răspunsul. “Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul”. Vreau să vă încurajez! Oridecâteori avem nevoie de ajutor, El, Ajutorul, este deja pregătit pentru cel care se gândeşte şi apelează la Dumnezeu prin rugăciune. E armonia prestabilită a Scripturii: copiii lui Dumnezeu nu sunt lăsaţi niciodată singuri dacă apelează la rugăciune.
Iată o reformulare inedită a primelor versete din psalmul 121.
1. Domnul este Ajutorul meu, nu voi fi neajutorat niciodată! El nu va îngădui să mi se clatine piciorul, pentru că El este Stânca mea. Pot apela la El oricând fiindcă Dumnezeul meu nu doarme.

Unele lucruri sunt gata potrivite. Noi doar trebuie să le vizualizăm pentru a admira felul în care potriveşte Dumnezeu “rima” fiecărei vieţi. Dacă sună plăcut atunci ea se acordă cu versul Scripturii.
Trăieşte conştient de realitatea Ajutorului divin!