De ce să ne rugăm?

Neglijarea rugăciunii este cauza majoră a stagnării în viața de credință.

Rugăciunea, ca toate celelalte din cadrul vieții creștine este pentru a da slavă lui Dumnezeu și pentru beneficiul nostru dar doar în această ordine.

Rugăciunea nu-L schimbă pe Dumnezeu; mintea lui Dumnezeu nu se schimbă fiindcă Dumnezeu nu se schimbă. Lucrurile se schimbă, și când o fac ele se schimbă conform voii Sale suverane. Ceea ce schimbă rugăciunea cel mai adesea este slăbiciunea și încăpățânarea propriei noastre inimi.

”Does Prayer Change Things” R.C. Sproul

Advertisements

Billy Graham – ce este pacatul?

Cine e la comanda in viata noastra? Suntem noi sau Dumnzeu? Daca suntem noi atunci sinele este dumnezeul nostru, noi traim in pacat iar Dumnzeu care uraste pacatul ne lasa in voia mintii noastre. Tot auzim vorbindu-se despre pacat, trairea in pacat, dar cum poate fi el definit?  Iata cateva puncte de vedere asupra conceptului de pacat extrase din una dintre cele mai proaspete carti ale evanghelistului Billy Graham – The reason for my hope. 

“In loc sa-L facem pe Dumnezeu centrul vietii ne facem sinele.

Pacatul e un act de rebeliune impotriva lui Dumnezeu.

Pacatul este si necredinta, o insulta la adresa neprihanirii lui Dumnezeu.

Pacatul vine de la diavolul.

Pacatul este sa treci dincolo de bariera pusa de Dumnezeu.”

 

Isus între alţi dumnezei

Nu poţi crede în Isus şi în acelaşi timp să accepţi ca fiind adevărate şi celelalte religii. E nonsens. Asta spune şi Ravi Zacharias în cartea sa.

Dacă sufletul omului va trăi oricum şi orice religie şi-ar găsi o expresie finală, adevărul nu poate fi sacrificat la altarul aşa-zisei toleranţe. Toate religiile, pur şi simplu, nu pot fi adevărate. Unele religii sunt false, şi noi le ştim a fi false. Aşa că nu este de nici un folos să se pună o aureolă pe noţiunea de “toleranţă” ca şi cum toate ar fi la fel de adevărate. A susţine că toate credinţele sunt la fel de adevărate este total nonsens…

Jesus among other gods, Ravi Zacharias

Ce este poezia?

Noi românii ne bucurăm de o limbă frumoasă, armonioasă, deci poetică. Iată ce spunea Atistotel despre poezie:
“A imita este un dar firesc al oamenilor (…) Darul imitaţiei fiind înnăscut în noi, ca şi armonia şi ritmul (…) dintru început, cei care erau mai înzestraţi în această privinţă se desăvârşiră încetul cu încetul şi din improvizaţiile lor luă naştere poezia. (…) Numesc o limbă frumoasă limba cu ritm, armonie şi cânt.”
Poetica, Aristotel