Cheamă-Mă în ziua necazului!

Psalmul 50:15 „Cheamă-Mă în ziua necazului, și Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!”

Cunoscut ca numărul de telefon al lui Dumnezeu, acest verset ne aduce aminte de disponibilitatea lui Dumnezeu de a ne fi alături în ziua necazului. Cine ar putea știi cum să ne scoată din necaz dacă nu cel care a îngăduit să trecem pe acolo?

Există un set de încercări prin care ne dovedim credincioși Domnului. Necazul sau suferința, strâmtorarea sunt elemente folosite de Domnul să ne apropie de El. Depășirea necazului prin conlucrarea noastră cu Dumnezeu (rugăciune și Cuvânt), aduce o mare încredere în viața noastră.

Care sunt pașii depășirii unui necaz? Cum trebuie chemat Dumnezeu?

1. Chemarea prioritară a lui Dumnezeu – a te duce cu necazul înaintea lui Dumnezeu este un prin pas esențial. Noi trebuie să comunicăm cu El atât de profund și intim încât orice problemă ar trebui să i-o spunem lui Dumnezeu mai întâi.

2. Chemarea promptă adresată lui Dumnezeu – noi nu trebuie să mergem mâine cu problema noastră înaintea Domnului. Dumnezeu nu folosește programarea, asemenea unui cabinet medical. El este gata pentru noi „în ziua necazului”. Astăzi este ocazia perfectă.

3. Chemarea precisă a lui Dumnezeu – noi trebuie să venim înaintea lui cu lucruri concrete. A fi precis în rugăciune înseamnă să spui problemei pe nume: „Doamne trec prin încercarea aceasta, ajută-Mă”. Definirea precisă a problemei arată faptul că ești conștient de problema ta și de nevoia de a fi ajutat concret.

4. Chemarea cu credință făcută lui Dumnezeu – ce înseamnă pentru voi „Eu te voi izvăvi?”. Pentru mine înseamnă că Dumnezeu reușește să aducă izbăvirea indiferent de natura problemei. Sigur uneori rezultatul necazului nu este nereu cel așteptat de noi, dar Dumnezeu știe ce e mai bine să se întâmple cu viața noastră și cu a celor din jur. Cristos ne invită să privim cu încredere la El și „toți cei trudiți și împovărați” sunt invitați să ia partea cealaltă a jugului și să tragă alături de Isus. Noi ne facem partea înjugându-ne cu credincioșie și acceptând cu credință să stăm alături de Cristos în problemele noastre.

5. Chemarea cu păcăință – „iar tu Mă vei proslăvi” înseamnă pentru mine că recunoaștem suveranitatea lui Dumnezeu în necazul respectiv. Isus Cristos a plătit cu viața Sa răscumpărarea noastră din păcat. Noi trăim prin El și pentru El de aceea controlul vieții noastre este în mâinile Lui. Nu trebuie să uităm să îl lăudăm pentru fiecare intervenție în mijlocul necazului și strâmtorării. Dumnezeu este aproape de noi și trebuie să ne smerim, să ne pocăim de mândrie și să recunoaștem că izbăvirea vine de la Domnul.

Fiți binecuvântați!

Advertisements

Recunoaște-L pe Domnul în spatele binecuvântărilor!

1 Împărați 10:9 „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care a binevoit să te pună pe scaunul de domnie al lui Israel! Pentru că Domnul iubește pentru totdeauna pe Israel, de aceea te-a pus împărat, ca să judeci și să faci dreptate.”

Când lucrurile merg bine pentru tine, pot cei din jurul tău să recunoască în realizările tale cât de bun este Dumnezeu cu tine?

Împărăteasa din Seba vine la Solomon la Ierusalim auzind de faima acestuia, de înțelepciunea lui și când se convinge că lucrurile pe care le-a auzit sunt mai puține la număr decât ceea ce a descoperit la fața locului face un lucru extraordinar: îl recunoaște pe Dumnezeu ca Dătător al acestor binecuvântari cu care l-a înzestrat pe Solomon.

Există un lucru măreț în această întâmplare, și anume, puterea de a recunoște intervenția lui Dumnezeu în viața ta. Când privești grandoarea situației în care trăiești: loc de muncă, familie credincioasă, o soție/un soț minunat, copii ascultători, liniște în locuința ta poți să-L vezi pe Dumnezeu ca acela „care a binevoit să te pună” în asemenea context?

Asta e o lecție pentru fiecare zi în care simți că o duci cu adevărat bine: există un Dumnezeu care te-a binecuvântat și a binevoit ca tu, la un moment dat în viață, să fii extraordinat de bine văzut nu de oameni ci de Dumnezeu Însuși. Toate lucrurile trebuie să i le datorăm lui Dumnezeu. Poți spune ca împărăteasa din Seba văzând binecuvântările „binecuvântat să fie Domnul care a binevoit să…”

Fiți mulțumitori pentru toate lucrurile!

Dumnezeu este nelipsit!

Psalmul 46:1 „Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi.”

De multe ori cântăm și citim acest verset în gând. Adeseori îl spunem altora, dar ce ne facem când trecem noi prin nevoi? Cine ne aduce aminte că El este sprijin și ajutor când noi suntem cei care avem nevoie de aceste asigurări?

Partea finală a versetului spune că „nu lipsește niciodată în nevoi”. O, dacă aș putea mi-aș spune că Dumnezeu este întotdeauna cu mine indiferent de nevoia prin care trec: boală, necaz, neajuns sau frământări…

Aduceți-vă aminte de aceste cuvinte când treceți prin necaz: Dumnezeu NU LIPSEȘTE în nevoi. Dar partea frumoasă este că El nu lipsește nici atunci când ai impresia că nu ești în nevoie de El. Evanghelistul Matei în partea finală a evangheliei sale redă cuvintele Mântuitorului adresate ucenicilor: „Iată că Eu sunt cu voi, în toate zilele…”

Nu te îndoi că Dumnezeu ar lipsi din viața ta de credință, îndoiește-te dacă crezi că tu te-ai îndepărtat de El prin păcat. Doar păcatul ne îndepărtează de El, în rest pentru cei neprihăniți și credincioși Dumnezeu este nelipsit, e aproape și este disponibil și gata să ne ajute în nevoie, iar dacă ne-a îndepărtat păcatul să ne apropiem cu deplină încredere de scaunul harului și să cerem îndurare, Părintelui Îndurărilor pentru ca El să ne fie alături din nou.

Fiți binecuvântați!

Ziua cea mare!

Matei 28:1 „La sfârșitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze spre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalina și cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.”

Graba cu care mergeau femeile la mormânt îmi sugerează dorința lor de a împlini o datorie sfântă: datoria slujirii lui Hristos până la capăt. Hristos ne-a slujit până la capăt, biruind cele mai negre și întunecate buncăre ale păcatului.

Aș vrea să meditez puțin la ziua învierii și îmi recapitulez gândurile provenite din ceea ce eu am descoperit în Vechiul Testament. Sabatul era centrul închinării pentru evrei. Observați cum femeile nu au făcut nimic în sensul înmormântării lui Isus pentru că era ziua Pregătirii, apoi a venit Sabatul, ziua de odihnă, dar când a trecut acesta, chiar din zorii zilei acestea au venit la mormânt pregătite deja să îmbălsămeze trupul Domnului. Ziua sabatului era atât de bine conturată în sensul ținerii lui. Dar…

Mă gândeam cum Sabatul trece în planul secund odată cu înviera lui Hristos. E o rearanjare a dogmei și orânduirilor închinării. Sabatul reprezintă ziua de odihnă de după creație. Da, împreună cu atâtea porunci de a-l ține, totuși Legea mozaică avea să primească o altă lumină odată cu învierea lui Hristos. Pentru că tot Vechiul testament este un set de mărturii care indicau spre momentul învierii. Ziua întâi a săptămânii, după momentul învierii semnifică ziua cea mare a biruinței lui Hristos asupra morții. În plan spiritual pentru noi e mai importantă această zi decât Sabatul. Pentru noi Hristos este sabatul, El este odihna sufletului nostru.

Era cea mai importantă zi pentru evrei, iar prin învierea lui Isus Hristos, ziua dintâi a săptămânii capătă o mai mare importanță. Dacă în 6 zile Dumnezeu a creat tot ce se vede pe pământul acesta iar ziua a șaptea S-a odihnit încheind ciclul creației, Hristos învie în prima zi creată de Domnul, ziua luminii încununând creația primordială cu sacrificiul și biruința supremă asupra morții ce a venit peste noi odată cu primul păcat.

Nu știu cât semnifică asta pentru cineva, dar pentru mine e ca și cum Hristos reașează ordinea în cronologia creației, conferind calendarului nostru un moment culminant nou și repetitiv: sărbătorirea învierii duminică de duminică. Începe o nouă eră în care El, Lumina lumii, luminează peste toată creația.

Cine vine la Hristos, vine la lumină. Ziua învierii este ziua în care Lumina( Hristos) biruie întunericul păcatului.