Voia lui Dumnezeu pentru tineri

1Petru 5: 5 Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.”
6 Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.
7 Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.
8 Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.
9 Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.
10 Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.
11 A Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.

1. Tineri supuşi celor bătrâni (vers.5)

În ultima partea a cărţii 1 Petru aflăm câteva sfaturi îndreptate către prezbiterii bisericii şi apoi tinerilor din biserică. Prima remarcă vine la nivelul subordonării şi respectului vizazi de perii cărunţi. Sfatul lui Petru este legat de ascultarea celor mai bătrâni, de respect faţă de aceştia din partea tinerilor.

2. Tineri smeriţi sub mâna tare a lui Dumnezeu (vers. 6)

A te smeri înseamnă a nu te mândri, adică a recunoaşte nimicnicia ta în faţa lui Dumnezeu. Harul (favorul) este pentru cei care se smeresc. Există o grabă aproape bolnavă la cei tineri de a promova, de a escalada în faţa oamenilor, în slujire, în aproape orice. Petru ne reaminteşte că cel care este smerit experimentează “la vremea potrivită” înălţarea. Ridicarea aceasta este practic premiul, recunoaşterea personalităţii distincte după voia lui Dumnezeu. Graba face ravagii în rândul tinerilor în orice chiar şi în dorinţa afirmării eclesiale. Există perioade ale formării unui slujitor şi bine ar fi să le urmăm etapă cu etapă. Smerenia implică şi un anume grad de răbdare.

3. Tineri dependenţi de Cristos (vers. 7)

Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuş îngrijeşte de voi. Nu ne este uşor să credem că Isus este cu noi când suferim, când trecem prin îngrijorări, dar acest verset ne cheamă la a conştinentiza că Dumnezeu este conştient de starea prin care trecem fiecare dintre noi. Întrebarea “da oare Dumnezeu nu vede prin ce trec” ne-o punem cu toţii adeseori; răspunsul: vede şi îi pasă, dar vrea să învăţăm dependenţa de El. Îngrijorarea nu este să devenim depresivi, mohorâţi sau răzvrătiţi ci umili, smeriţi, supuşi şi mai tari în credinţă, mai puternici pe genunchi.

4. Tineri puternici şi de neclintit (vers 8)

Există! Timotei, a fost unul dintre ei cu siguranţă, crescut cu dragoste pentru Cuvânt el însuşi a plicat Cuvântul îngrijind de Pavel. Eleazar (1 Sam.7:1-6) care păzeşte şi veghează chivotul timp de 20 de ani în ascultare, ştiind că aceasta este datoria Sa, Iosif care alege să fugă din calea curviei, Ieremia, un copil care acceptă chemarea la a predica Cuvântul Domnului unui popor răzvratit. Daniel care continuă să vegheze în rugăciune chiar dacă statul dă legi împotiva închinării unui alt Dumnezeu decât celui din Babilon. Sunt şi alte exemple, Abel, Moise, împăratul Iosia care reformază statul după ascultarea Cuvântului.

Cum?

“Fiţi treji”= gândiţi corect (fiţi cu mintea limpede permanent)

“Vegheaţi”= păziţi-vă teritoriul inimii, nu fiţi curioşi de “leul din cuşcă”, diavolul răcneşte căutând un moment de apropiere de el ca să poată să vă rupă. Nu cochetaţi cu buza Iadului, păstrează calea îngustă dincolo de atracţia lumească din jur.

“Împotriviţi-vă… ştiind”= bariera de împotrivire este Cuvântul, baricadează-te în Cuvânt; cel mai bun loc este odaia de rugăciune, cea mai bună armă este Cuvântul. El trebuie cunoscut. Isus ne-a învăţat asta răspunzând diavolului când a fost ispitit cu “Este scris!”.

“…ştiind”= nu eşti singurul care trece prin îngrijorări, ispite, probleme, lipsuri, neajunsuri, boală. Mai sunt şi alţii. “Fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe”.

Ce este frumos la acest pasaj că ni se spune cum vom ajunge: Isus Cristos Însuşi “vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face de neclintit” (vers 10).

Dumnezeu să ne ajute să trăim aşa!
Cu aceste gânduri îmi închei studiul în cartea 1 Petru. Fiţi binecuvântaţi!

 

 

Advertisements

Puterea mărturiei creştine

1Petru 4:1-19  vers 3. Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite.
4 De aceea se miră ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu şi vă batjocoresc.
5 Dar au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morţii.
 

1. Puterea de a te refuza păcatul (vers. 3)

Ajunge!!!! Ajunge să continuăm la fel cum o făceam în omul cel vechi. Omul cel nou trebuie să aibă şi un stil de viaţă diferit! Acest pasaj mă face să mă gândesc dacă am o mărturie schimbată în faţa lumii? Eu trebuie să fac voia Domnului nu voia oamenilor. Contextul în care trăiau acei creştini din regiunile menţionate la începutul epistolei era unul extrem de dificil care în mare parte se aseamănă cu cel al zilelor noastre. Însă felul lumesc de trăire a fost dintotdeauna unul caracterizat de “desfrânări, pofte, beţii, ospeţe, chefuri şi slujiri idoleşti”. Când diavolul lansează învitaţii păcătoase firii noastre noi trebuie să ne împotrivim cu Biblia, de aceea este bine să citim şi să învăţăm din Biblie zilnic pentru a fi puternici. Isus Cristos aşa a reacţionat când a fost dus în pustiu să fie ispitit. “Este scris…” ar trebui să îl avem întotdeauna la îndemână.Acest text ne cheamă la separarea de trecut şi la trăirea în voia lui Dumnezeu.

2. Puterea de a te rupe definitiv de trecut (versetul 4)

Noi nu ne mai întoarcem pe unde am fost că n-are nici un rost, spune un vers de cântare. Aici Petru spune că oamenii care ne privesc felul de trăire se miră fiindcă noi nu facem ce fac ei. Dacă cei de afară nu se miră pe noi, înseamnă că avem un fel foarte asemănător cu lumea şi acest lucru s-ar putea să fie păcătos. Noi refuzăm trecutul pentru că acolo este tot ce am lăsat mai scârbos, mai odios, mai oribil din noi: păcatul. Noi fugim de poftele firii pământeşti fiindcă ele ne-au robit şi ne-au oferit pământ şi moarte. Noi am acceptat mântuirea şi suntem prin har într-o altă stare, o stare proslăvită, iertată, imaculată, curată iar păcatul nu are nici un loc în viaţa noastră acum. Modul de viaţă schimbat este rupt de trecut. Viaţa în Cristos trebuie să fie diferită de viaţa noastră de odinioară.

3. Puterea de a rezista influenţei păcatului (vers 6-12)

Când trăieşti zilnic într-un mediu infect, păcătos, trebuie să avem măsuri de precauţie. Cristos nu ne-a lăsat să cădem pradă, ci El ne-a dat puterea de a rezista. Cuvântul, credinţa, rugăciunea. Versetul 7 spune “vegheaţi în vederea rugăciunii”, cu alte cuvinte insistaţi cu aceasta. Noi ne păstrăm mărturia păstrând consecvenţa rugăciunii, a citirii Bibliei şi a dragostei de oameni.

Fiţi binecuvântaţi!

Purtarea în Cristos

1 Petru 3:15-17

15 Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă,16 având un cuget curat; pentru ca cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Hristos să rămână de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău.17 Căci este mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să suferiţi pentru că faceţi binele decât pentru că faceţi răul!

1. Sfinţeşte în inima ta pe Cristos ca Domn (versetul 15 a)

Meditaţia de astăzi spune să Îl sfinţeşti în inimă pe Cristos ca Domn. Asiguraţi-vă că Isus Cristos este Domn (este Regele) în inima voastră. Purtarea în credinţă începe cu sfinţirea, acţiunea de a ne pune deoparte pentru Dumnezeu. “Azi Isus mă conduce”, iată un motto pe care îl putem lua zilnic cu noi când vrem să acţionăm pe placul Domnului. Domneşte Cristos sau firea în viaţa ta? Biblia mă invită să restabilesc ordinea.

2. Fii gata să faci publică credinţa ta (vers. 15b-16)

Cristos vrea ca purtarea noastră să-L aibă pe El la originea acţiunilor noastre zilnice. Noi suntem îndemnaţi să facem bine, să nu dăm ocazia ca Numele Domnului să fie vorbit de rău.

3. Aşteaptă-te la suferinţă pentru credinţa ta în Cristos (vers 17-18)

Nu este uşoară viaţa de credincios, dar este obligatorie. Trebuie să rămânem credinioşi şi trebuie să trăim credincioşi lui Dumnezeu. Lumea are standardele ei dar noi suntem chemaţi să ascultăm de Tatăl nostru ceresc. Cristos a suferit crucea, a murit pentru noi, El “a suferit odată pentru păcate”. Păcatele noastre nu au fost decât suferinţa lui Cristos. Purtarea ta bună în Cristos va presupune suferinţă, asta vrea să spună Petru. Nu te aştepta la lauri şi petale pe calea credinţei, suferinţa este mai degrabă o prezenţă certă, dar ea ne poate înnobila caracterele şi ne apropie de cer.

Fiţi binecuvântaţi!

Purtarea lui

1Petru 3:7 Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.

1. Soţul plăcut Domnului se poartă cu înţelepciune cu nevasta lui

Prima remarcă pentru purtarea soţului este la nivelul înţelepciunii. În relaţia soţ-soţie această calitate este adeseori amintitită în dreptul bărbatului. Înţelepciunea este podoaba bărbatului s-ar putea spune. Înţelepciunea dă priceperea şi chibzuinţa în administrarea casei şi a relaţiei. Ea dă echilibru şi linişte unei case. Înţelciunea “zideşte” o casă, o familie, pe când nebunia o dărâmă. Ce binecuvântare este să fie soţul un om înţelept! Dar cum poţi ştii dacă un bărbat e înţelept? Probabil din alegerile şi acţiunile lui. Are frică de Domnul (începutul înţelepciunii stă acolo), se duce la biserică, ascultă de Dumnezeu, ce anturaj are, dar obiceiurile?!

2. Soţul plăcut Domnului dă cinste femeii

Într-o vreme în care violenţa domestică şi-a atins culmea, Biblia ne îndreaptă atenţia asupra aspectului cinstirii în relaţia conjugală. Mă gândesc cât de important trebuie să fie pentru ea ca să ştie că soţul ei o va cinsti. Opusul cinstei este necinstea sau necistirea. Acest din urmă termen are o conotaţie extrem de dură şi negativă ce duce cu gândul la batjocură şi răutate faţă de cineva. Dimpotrivă, apostolul Petru sfătuieşte în sensul atenţionării soţilor. “Cinstiţi-vă” nevestele înseamnă şi iubiţi-vă nevestele. În opinia mea sunt tentat să cred că preţuirea celei de lângă tine este una dintre armele întăririi permanente a relaţiei dintre soţi. Iubirea trebuie să fie consecventă.

3. Soţul plăcut Domnului aplanează conflictele

Ultima parte a versetului “ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre” mă duce cu gândul la următorul aspect. Odată bărbatul trebuie să fie un om al rugăciunii. El trebuie să poarte poverile familiei pe genunchi şi să aibă o relaţie bună cu soţia sa pentru ca şi relaţia cu Cristos să nu aibă de suferit. Trebuie să fie atent în ambele sensuri. Rugăciunile noastre sunt ascultate atunci când rezovăl conflictele cu cei din jurul noastru. Cred că o soţie înţeleaptă va ridica baricade în jurul acelui bărbat care preţuieşte rugăciunea pentru familia sa, care iubeşte şi îşi cinsteşte soţia. Dumnezeu are nevoie de soţi rugativi, care să dea cinste soţiilor lor şi care se înţeleg cu ele rugându-se mereu pentru ele.

Fiţi binecuvântaţi!

Purtarea ei

1Petru 3:1-6

1 Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor,
2 când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere.
3 Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,
4 ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.
5 Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor;
6 ca Sara, care asculta pe Avraam şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva.

1. Nevasta credincioasă pune ascultarea de Domnul şi supunerea pe primul loc. (versetul 1)
Petru menţionează un caz în care dacă soţul nu ascultă Cuvântul să poată fii câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor. Asta nu exclude faptul că nevasta bărbatului trebuie să fie consecventă în mărturia ei faţă de soţul ei. Purtarea ei va fi cea care declanşează mirarea bărbatului. Ea face tot posibilul de a fi o mărturie bună pentru soţul ei necredincios.

2. Nevasta plăcută Domnului are un trai curat şi în temere. (versetul 2)

Viaţa nevestei plăcute Domnului este caracterizată aici prin Petru de “traiul curat”, adică un mod de viaţă demn, probabil prin muncă şi hărnicie. O astfel de nevastă se teme de Dumnezeu şi ştie mereu că ascultarea faţă de Domnul este mai importantă decât ascultarea faţă de oameni. De aceea nevasta plăcută Domnului umblă în frică de Domnul. Aceasta este un semn al înţelepciunii acelei neveste.

3. Nevasta plăcută Domnului nu atrage prin înfăţişarea exterioară ci prin caracter (versetul 3)

Podoaba nevestei plăcute Domnului nu se află în exterior. O nevastă credincioasă bărbatului este curată la inimă, are duhul blând şi liniştit. Foarte multe neveste caută să-şi recâştige bărbatul prin machiaj, haine extravagante, care pun în evidenţă corpul cu scopul de a stârni interesul bărbatului ei. Nu asta este metoda de fi pe placul Domnului. Nevasta trebuie să ştie că mai întâi trebuie să fie pe placul Domnului, iar Domnul apreciează strădania înfrumuseţării caracterului.

4. Nevasta plăcută Domnului vorbeşte frumos cu soţul ei (versetul 5)

Sara, soţia lui Avraam i se adresa cu apelativul “domnul meu”, manieră care indică spre atitudinea ei plină de respect şi drag pe care o purta vizavi de Avraam. Purtarea Sarei este un exemplu pentru nevestele care au nesocotit atuurile limbajului curat şi în temere în căsătorie.
Nu ştiu cât de greu este să fie pentru o soţie pentru a trăi aşa, dar cred că Dumnezeu le binecuvintează pe acelea care aleg să se poarte aşa. Aici nu e vorba de nevasta perfectă, ideală sau mai ştiu eu cum. Cazul începe cu o căsătorie în care ea este credincioasă iar el nu, apoi spre sfârşit ne oferă ilustraţia cu Sara care ajută în economia relaţiei conjugaje la stabilirea unei comunicări în care accentul care pe supunere, smerenie şi mai ales dragoste.
Fiţi binecuvântate!

Cum să te lupţi cu firea pământească?

1Petru 2:11 “Preaiubiţilor vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul.”

1. Ascultă sfaturile venite din partea Domnului
Petru îi numeşte pe cei care îşi trăiesc mărturia de creştini departe de ţara lor “oameni preaiubiţi”, încercând să le inoculeze ideea că deşi sunt departe ochii lui Dumnezeu sunt peste ei. Comunitatea bisericească în care au intrat este una a dragostei, una a consideraţiei faţă de orice fiinţă umană. Petru îi iubeşte aşa fiind chiar el un  frate în Domnul cu aceşti credincioşi din Pont, Bitinia, Capadocia sau Asia.

2. Fereşte-te de poftele firii pământeşti
Petru nu se adresează aici tot cu “preaiubitule” ci cu expresia “ca pe nişte străini şi călători”. Verbul la timpul viitor ” să vă feriţi” are un aspect continuu. Nu există şansa ca o dată scăpaţi de ispita firii pământeşti să scapi definitiv de ea. Nu! Firea pământească este permanent în noi şi dându-i concursul o dată ne sufocă cu presiunile ei de a continua în firea pământească. “Fereşte-te” adică ocoloşte oridecâteori ai în faţă provocarea de a fi tentat să cazi pradă firi pământeşti.
Un alt aspect al acestei părţi a versetului este expresia vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători”. Străinul când nu ştie încotro acceptă să meargă în direcţia în care este sfătuit. Într-un teritoriu pe care alţii au umblat mai mult ca altcineva e bine ca acela care nu cunoaşte să accepte sfatul venit din partea celui care a trecut pe acolo. Petru le vorbeşte ca unor străini pentru că indiferent cine ar fi “firea pământească” trebuie ferită. A cunoaşte locul în care cazi mereu în păcat prin activarea firii pământeşti în felul tău de a fi (ceartă, vrajbă, curvie, necurăţie, vrăjitorie, bărfă şi altele) înseamnă că la nivel mental ai capacitatea de a te feri de locul respectiv odată ce ai fost mereu tentat să alegi calea firii pământeşti.
Ultimul lucru: firea pofteşte! Pofta firii este puternică, pentru că exprimă o foame după plăcerea pământească. Biblia spune însă că noi cei răscumpăraţi trebuie să ascultăm mai mult de Duhul lui Dumnezeu decât de firea pământească. Este vorba de acel gând scurt că ar fi bine să te fereşti de păcat, ar fi bine să stai deoparte nepătat de păcat. Ca să putem să ne ferim de firea pământească trebuie să ne schimbăm puţin “poftele”. A găsi plăcere în firea duhovnicească şi a pofti tot mai mult din ea, iată o soluţie a schimbării interioare. Prin naştere din nou, butonul interior se schimbă iar accentul cade pe suflet şi puritatea cu care ne îmbracă sfinţirea produsă în noi prin recunoaşterea, mărturisirea şi iertarea păcatelor noastre de către Isus Cristos.

3. Declară război firii pământeşti!

Firea pământească se războieşte cu sufletul. Este un război în care din experienţă personală trebuie să avem garda sus în fiecare zi. Păcatul stă la uşă “dar tu să-l stăpâneşti” îi spune Dumnezeu lui Cain. Este nevoie de conştientizarea războilui cu tine însuţi. E greu când lupţi împotriva ta însuţi, împotriva a ceva ce se află în tine. Biblia ne îndeamnă să declarăm război firii pământeşti şi să lăsăm Duhul lui Dumnezeu să ne umple de El. Când se termină războiul… probabil că atunci când murim. Sufletul este important, el este locul de unde a început lucrarea mântuirii. Acolo este locul unde se află Cristos în noi, în inimă, în mintea, în viaţa noastră şi acolo trebuie să rămână. Ştim cu toţii că e greu, uneori cădem şi falimentăm dar Cristos ne aşteaptă să fim supuşi Lui, să luptăm împreună cu El. Pentru aceasta alegem Cuvântul zilnic şi ne rugăm Lui ca să ne păzească de săgeţile arzătoare ale celui rău. Rugăciune, post, Cuvânt acestea sunt armele cu care trebuie să ne învăţăm să luptăm pentru sufletul şi viaţa noastră în Cristos. Fiul lui Dumnezeu ne-a promis că “sub nici un chip n-are să ne lase”.

Dumnezeu să ne ajute la acestea. Fiţi binecuvântaţi!.

Sunt piatră vie?

1Petru 1:5 “Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Cristos.”

Mă gândeam ce să găsesc în acest verset. Stând puţin asupra contextului şi asupra vecinătăţii acestuia am înţeles că eu sunt practic asemuit cu o piesă importantă din clădirea bisericii (casă duhovnicească). În primul rând iată ce vă spun: când intraţi în Casa Domnului vă mai gândiţi voi că intraţi în prezenţa lui Dumnezeu? Există ceva ce ne schimbă interiorul când păşim acolo? Aşa cred că ar trebui, fiindcă păşim în locul unde în mod special ne întâlnim cu toţii şi apoi individual în prezenţa lui Dumnezeu.

“…aţi fost zidiţi” cu un scop clar şi anume să aducem jertfe duhovniceşti. Înţeleg că în casa Domnului intru nu ca să stau ci să aduc jertfe duhovniceşti. Toată închinarea este acaparată de cuvântul divin  sau “duhovnicesc”. Un loc al prezenţei Duhului Sfânt care trebuie să fie la lucru. Noi suntem pietrele vii care alcăuim casa duhovnicească, noi suntem cei care ar trebui să aducem jertfele duhovniceşti, jertfe plăcute lui Dumnezeu.

Mă îngrijorez când văd fraţi care ajung să se certe chiar în casa lui Dumnezeu pe anumite subiecte “duhovniceşti”. Acelea sunt oare pietre vii pentru Domnul? Înţelegem noi că trebuie să fim Vii! Alegi să te afli în prezenţa lui Dumnezeu, dar această alegere ar trebui să ne schimbe viaţa.

Totuşi… piatra vie, este şi Cristos (vers 4). O Piatră care s-a obişnuit în timpul lucrării Sale pe pământ să fie lepădat de ai Săi deşi era atât de necesară venirea Lui printre ei. A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit (Ioan 1).

O Piatră despre care Petru spune că este aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu.

Ideea lui Petru este că biserica trebuie să strângă rândurile în jurul lui Cristos. Suntem vii, suntem puternici când nu-L lepădăm pe Cristos ci îl lăsăm în mijlocul nostru, îl lăsăm în noi, îi cedăm locul fruntaş. Cristos este piatra din capul unghiului. Este ultima piesă a lucrării de răscumpărare a lui Dumnezeu aşezată cu delicateţe şi perfecţie la finalul unui plan de mântuire unic. Fiu de Dumnezeu făcut om ucis de Dumnezeu pentru noi, pentru ca prin învierea lui Cristos din morţi să fim vii pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Eu cred că noi vom fi binecuvântaţi atunci când vom preţui şi vom alege să credem în Cristos ca fiind prezent în noi prin credinţă. El trebuie să fie pus la loc de cinste, El trebuie să fie cinstit, iar noi să Îi slujim cu credincioşie purtându-L mereu în capul oricărei lucrări.

Fiţi binecuvantati!