Între zădărnicie și zidire în familie

Psalmul 127:1 „Dacă nu zidește Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzește Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzește.”

Dacă te uiți în Biblie din curiozitate vei vedea de o mulțime de ori expresia „dacă nu”. Ei în această dimineață trecând peste psalmul 127 am meditat la ce s-ar întampla dacă nu zidește Domnul o casă și dacă nu păzește Domnul o cetate, ce s-ar putea întâmpla?

1. Conlucrători cu Dumnezeu în zidirea familiei.
Dacă nu zidește Domnul o casă?… Gândiți-vă ce se întâmplă când îi lasă Dumnezeu nu ne-ar mai susține?

Dacă nu… Realizez că nimic nu stă zidit dacă nu vine Susținătorul cu aprobarea Sa. Oricât de multe strădanii am face în dreptul casei în sensul îmbunătățirii situației, dacă nu zidește Domnul totul este degeaba. Am făcut atât de multe lucruri degeaba că mi-e rușine de mine. Prin acest verset aș vrea să înțeleg încă o dată că orice inițiativă în dreptul caselor noastre trebuie adusă înaintea Ziditorului ca să ne sprijinească. Când vrem ceva să facem în casele noastre spre binele soțiilor noastre, a familiei, a căminului, noi ca bărbați trebuie să-L chemăm pe Cristos (care este Capul nostru) să zidească cu noi. Orice investiție umană înspre zidire, oricât ar fi de ingenioasă, de prosperă, de reușită din punct de vedere uman este sortită eșecului dacă nu zidim împreună cu Cristos.

Aplicație: fă-i cunoscute planurile tale Domnului și cere-i să vină să zidească cu tine, cu familia ta, în casa ta! Poate e nevoie de repararea relației, poate e nevoie de cuvinte de încurajare, de mângâiere, de susținerea partenerului, a copiilor, cere-I Domnului să zidească El întâi. Eforturile tale sunt binecuvântate dacă ai susținerea Sa. Roagă-te ca Dumnezeu să clădească temelii solide, să te inspire și să ridice ziduri de apărare pentru familia ta.

2. Conlucrători cu Dumnezeu în vegherea familiei.
La fel și în plan social. După ce ai realizat ceva în familia ta, nu te încrede că ești cineva, că ai măsura lucrurilor. Cere Domnului să vegheze. Oricât de multe eforturi am face noi, dacă nu păzește Domnul o cetate suntem vulnerabili. Totul se poate pierde într-o zi.

Aplicație: cea mai bună baricadă este rugăciunea preventivă de apărare. Dumnezeu are cel mai bine grijă de noi. Încredințează locul în care stai în mâna Domnului, cere-i paza peste ce ai și roagă-L să vegheze asupra căminului tău, a orașului tău, a familiei tale. Dacă nu face Domnul acestea degeaba ne luptăm noi de noi.

Fiți binecuvântați!

Inima de carne

Ezechiel 36:26 „Vă voi da o inimă nouă, și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, și vă voi da o inimă de carne.”

Nicăieri în Vechiul Testament nu mai întâlnim expresia „inimă de carne”. Merită oare să știm ce înseamnă ea? Cred că meditația de azi trebuie să ne sensibilizeze la nivelul atitudinii în ascultarea față de Cuvântul lui Dumnezeu. Inima de carne este pusă în contrabalanță cu inima de piatră.

Expresia „vă voi da o inimă nouă” face referire la inima de carne. Ea are un duh nou (Duhul Sfânt al lui Dumnezeu). În Noul Testament Pavel le scrie corintenilor : „Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu; nu pe nişte table din piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.”

Să observăm că intervenția lui Dumnezeu schimbă inima. Marcarea inimii cu pecetea Duhului celui Viu se face prin trecerea de la inima de piatră la inima de carne. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu se atinge de inimi de piatră și le face inimi de carne. Inima de carne este inima în care locuiește Duhul Sfânt al lui Dumnezeu și care oferă îndemnuri după placul lui Dumnezeu.

Nu poți tu schimba inima de piatră! În versetul nostru Ezechiel spune că Dumnezeu face totul. Este, cu alte cuvinte, 100% hotărârea lui Dumnezeu ca o inimă să fie schimbată din piatră în carne, dintr-una tare, respingătoare, într-una primitoare și sensibilă la Cuvântul lui Dumnezeu.

Vrei să vezi dacă inima ta e de carne și nu de piatră? Observă dacă mai ești sensibil la ce spune Scriptura. Ce îți spune Duhul lui Dumnezeu în urma predicilor, în urma lecturii devoționale. Te schimbă, îți transmite că numai prin pocăința ta zilnică înaintea Mântuitorului tău poți trăi? Îți spune că trebuie să îți întemeiezi credința tare în Isus Cristos cel răstignit din pricina ta și-a mea? Îți spune că Isus a biruit și astfel și tu poți fi biruitor prin Isus? Duhul Sfânt arată spre Cristos, spre lucrarea Lui, spre Cuvântul Lui, spre folosul vieții tale.

Cere azi Domnului păstrarea sensibilității față de Cuvânt, a funcționării inimii tale de carne. Dacă e o inimă de piatră cere Domnului să o facă de carne prin înnoirea ei, prin prezența Duhului Sfânt în ea.

Fiți binecuvântați!

Ai Păstor!

Ezechiel 34:11, 31 „Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată. Mă voi îngriji Eu însumi de oile Mele, și le voi cerceta. (…) Voi sunteți oile Mele, oile pășunei Mele, și Eu sunt Dumnezeul vostru, zice Domnul Dumnezeu.”

Acesta e un capitol în care Dumnezeu mustră păstorii, pe căpeteniile poporului Israel, fiindcă au lăsat mulțimea lui Israel să ajungă de jaf, „din lipsă de păstor” și „pentru că păstorii Mei n-au nicio grijă de oile Mele”. De fapt prin imaginea poporului ca turmă de oi, și pe cea a căpeteniilor ca păstori ai turmei, înțelegem orânduirea pe care a lăsat-o Dumnezeu în privința călăuzirii israeliților.

La fel și astăzi biserica are ca și Căpetenie pe Isus Cristos (Evrei 12:1-2), iar apoi pastorii bisericii care îngrijesc ca biserica să nu ducă lipsă de povața și grija pastorală în viața creștină. La fel cum există viață în turmă, trebuie să admitem că există entități individuale care formează turma, care au nevoi speciale; vorbim despre o singură oaie. Fiecare membru într-o biserică se confruntă cu anumite probleme. Se poate întâmpla ca pastorul să nu poată să ajungă la noi atunci când trecem printr-o încercare. Atunci e bine să privim la versetele de mai sus. Ele ne aduc aminte că avem pe Isus Cristos ca Păstor și Căpetenie.

Astfel, în viața devoțională personală trebuie să admitem că Isus Cristos este Păstorul nostru și ne călăuzește prin Cuvânt. Astăzi te provoc să meditezi la Păstorul tău ceresc, la Isus Cristos care indiferent de grija pe care o poartă pastorul tău de la biserica din care faci parte, nu uită niciodată de tine. Încredințează-ți viața și azi în mâinile Lui și liniștește-te că ești pe pășunea Sa, acolo unde Isus Cristos este în apropiere veghind ca tu să nu ducă lipsă de nimic ce ar putea să ai nevoie.

Mulțumește Domnului și pentru pastorul tău. Trebuie însă să mulțumești Domnului pentru pastorul pe care ți l-a dat Dumnezeu la nivelul bisericii și să ajungi să împărtășești grija și problema prin care treci pentru ca el să o pună la picioarele Mântuitorului și problema ta să fie depășită prin rugăciunea făcută cu credință de aceia cu care trăiești și poți să împărtășești.

Fiți binecuvântați!

Motiv de bucurie în rugăciune

Psalmul 116:1 „Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele. Da, El și-a plecat urechea spre mine, de aceea-L voi chema toată viața mea.”

Orice rugăciune facem trebuie să fim conștienți că nu e o risipă de vorbe și timp. Dacă suntem într-o atitudine corectă față de rugăciune, dacă-i cunoaștem valoarea, atunci înțelegem că ea este principala cale de dialog cu Dumnezeu. El ne vorbește prin Cuvânt iar noi îi răspundem prin rugăciune.

Dacă nu mai ai motivație în rugăciune e pentru că nu ai așteptat să vezi răspunsul la rugăciunile anterioare. Eu cred că dacă am vedea felul în care ne răspunde Dumnezeu cererilor atunci viața noastră de rugăciune s-ar intensifica. L-am iubi pe Domnul mai mult.

Psalmul 116 începe cu acest frumos gând al răspunsului pe care îl dă Domnul rugăciunilor noastre. Psalmistul îl iubește pe Dumnezeu pentru că îi sunt ascultate rugăciunile, că sunt auzite și că în momentul în care acesta se roagă lui Dumnezeu, divinitatea „își pleacă urechea” spre el. Dumnezeu vrea să audă rugăciunile noastre și se bucură când aude cererile noastre după voia Sa.

Biblia ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat. Să fim dar conștienți că fiecare rugăciune sinceră este auzită, ea este un har în relația cu Creatorul nostru, un mijloc de comunicare extraordinară. Acest adevăr ar trebui să ne cizeleze adresarea, alegerea cuvintelor, atitudinea și ardoarea rugăciunii înălțată cu credință către Mântuitorul nostru.

Fiți binecuvântați!