Arată-ţi pricipiile când munceşti!

Matei 20:15 “Ia-ţi ce ţi se cuvine, şi pleacă. Eu vreau să plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie.”

Pilda lucrătorilor viei e o pildă bună de citit în mediile de lucru în echipă. Nu ştiu vouă, dar mie în ultima vreme îmi place să muncesc singur. Nu că nu pot sau nu mai pot munci în echipă, dar în ultima vreme dau peste unii care “ştiu ei mai bine”. Ştiţi voi, e acea categorie de colegi care la fiecare întrebare au răspuns şi la orice mişcare din firmă au un ochi la ceafă. Colegi de lucru care aşteaptă mai mult fluturaşul vostru de salar mai mult decât pe al lor?

Ei bine pilda asta e şi cu/ şi despre muncitori paranoici care deşi sunt buni în ceea ce fac, mor de binele altuia. Cel mai mult îi apucă paranoia când simt că tu lucrezi mai mult/sau mai puţin şi ai putea câştiga mai mult.

Biblia ne învaţă un principiu clar pentru situaţiile de muncă aici: ia-ţi ce ţi se cuvine, şi pleacă!

Probabil lucrătorii care au cârtit au stat să vadă plata tuturor. Când a venit cel de pe urmă ce muncise numai o oră şi a primit 1 leu/zi, cei care au muncit toată ziua pe un leu au simţit că e nedrept. Dragilor nedrept, de ce? Fiindcă nu au fost plătiţi corect, nu. Biblia spune în altă parte “vrednic este muncitorul de plata lui. Dar în opinia lor, li se cuvenea în consecinţă mai mult. Haideţi să nu murim de plata altora, fiindcă noi nu muncim pe contractele altora. Onoraţi-vă contractele de muncă!

Lucrătorii viei mureau de ciudă pentru că cel ce muncise o oră luase la fel ca ei. Oare îi va alege stăpânul viei pe aceştia ziua următoare? Mă îndoiesc. Cât de mult pierd unii căutând prea mult în grădina vecinului… Aşa ar trebui să muncim, ca să ne câştigăm dreptul muncii de mâine şi poimâine. Atât de scârbit sunt de cei care veşnic văd numai nedreptate faţă de ei? Oameni care niciodată sunt mulţumiţi. Onoraţi-vă colegii de muncă pentru că şi mâine veţi sta lângă masa lor de lucru.

Mai e ceva: haideţi astăzi să fim mulţumitori şi pentru cei care ne oferă locuri de muncă. Să fim mulţumitori pentru că, deşi puţine, mai sunt locuri de muncă pentru cine vrea să muncească. Onoraţi-vă şefii, pentru că ei sunt daţi de Dumnezeu să ne ofere mediul de unde să ne dobândim pâinea.

Nu uitaţi: să luăm ce ni se cuvine şi să plecăm. Nu vă negociaţi seriozitatea. “Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului ca înalt stăpânitor, cât şi dregătorilor, ca unii care sunt trimişi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine. (…) cinstiţi pe toţi oamenii… (1 Pt 2:13-16).

Fiţi binecuvântaţi!

Advertisements

Arta Mângâietorului

Ioan 14:26 “Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”

Unii spun că trăim Era Duhului Sfânt. Dacă e să ne luăm după felul în care sunt derulate evenimentele Scripturii le putem da dreptate acestora. La început Dumnezeu Tatăl comunica direct cu omul de la gură la gură. După căderea în păcat a omului, a urmat planul de răscumpărare prin venirea pe lume a Fiului lui Dumnezeu, Isus Cristos, care a trăi o viaţă fără prihană şi a ales să moară în locul nostru. La înălţare Acesta ne-a promis că Tatăl Său din Ceruri ne va trimite un Mângâietor, care va rămâne cu noi cei credincioşi. Vorbea despre Duhul Sfânt, Persoana care întregeşte Sfânta Treime. Aşa ajungem să credem că trăim în Era Duhului Sfânt, în sfera lui de manifestare.

Nu v-aţi întrebat niciodată de ce ne-a lăsat Dumnezeu Tatăl un astfel de Mângâietor? De ce să ne mângâie? Logic, ar trebui să fim mângâiaţi de “lipsa lui Cristos din noi/ dintre noi”. Astfel să înţelegem că prima lucrare a Duhului Sfânt este să mângâie pe cel credincios în umblarea de credinţă, aducându-i aminte zilnic de Cristos. Cine îl are pe Duhul Sfânt, îl are pe Cristos, fiindcă Duhul Sfânt “purcede de la Tatăl şi El mărturiseşte despre Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 15:26). În cartea Romani în capitolul 8:9, descoperim că “dacă n-are cineva Duhul lui Cristos nu este al Lui”. Pentru cel călăuzit de Duhul Sfânt esenţială devine viaţa de apoi, nu aceasta, fiindcă înţelegem că suntem “înfiaţi” de Dumnezeu ca să moştenim Cerul (vezi Romani 8:14-17). Noi suntem copiii lui Dumnezeu, copii născuţi prin Duhul Sfânt ca urmare a pocăinţei şi credinţei în Cristos, iar în viaţa de credinţă suntem zilnic îndemnaţi să ne apropiem de Cristos prin Duhul Sfânt care este în noi. Ce ştim despre termenul “duh” în Biblie? Iată câteva răspunsuri:

Duhul – (Pneuma-pneo, gr.) – este întâlnit în Scriptură cu 2 conotaţii:

  1. o mişcare lentă a aerului: a. vânt – ex. Ioan 3:8, Evrei 1:7. b. respiraţie – ex. 2 Tes. 2:8
  2. spirit (energie, viaţă) ex. Luca 8:55, Ioan 19:30.

Unde locuieşte Duhul în noi? În 1 Tes 5:23, observăm că Pavel vorbeşte de duh, suflet şi trup. “Duhul vostru” este partea raţională a omului, puterea de a percepe lucruri divine şi eterne peste care Duhul lui Dumnezeu îşi exercită influenţa. Duhul locuieşte în mintea omului.  De aceea eu cred că este în controlul raţiunii mele.

Iar fiindcă la nivelul raţiunii am primit credinţa şi Cuvântul lui Dumnezeu, atunci pot să cad de acord cu Luther care spunea că duhul omului este “casa unde Credinţa şi Cuvântul lui Dumnezeu sunt acasă”.

Iată unde am ajuns de la cuvântul “Mângâietor” din Ioan 14:26. Nu îl las nici pe acesta de o parte şi trebuie să adaug că acest termen vine de la traducerea grecescului “parakleo” – chemat pentru ajutorul cuiva.

Doar o sclipire în ceea ce înseamnă Duhul şi apoi numele Duhului Sfânt în Scriptură ne poate indica faptul că lucrarea primordială a Duhului Sfânt este de mângâiere în lipsă, o recomfortare a faptului că Isus Cristos chiar şi înălţat la cer trăieşte printre noi şi în noi. Astfel că, acolo unde este prezent Duhul Sfânt, fiţi siguri că veţi descoperi şi Persoana Fiului lui Dumnezeu.

Fiţi binecuvântaţi!