Lecţiile de la râul Ahava

Ezra 8:21, 23 “Acolo, la râul Ahava, am vestit un post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru tot ce era al nostru. (…) Pentru aceasta am postit şi am chemat pe Dumnezeul nostru. Şi El ne-a ascultat.”

În meditaţia de azi am stat puţin timp asupra acestui verset. Ce face aici Ezra este să le arate de fapt evreilor cum trebuie să se comporte ca popor al lui Dumnezeu în faţa neprevăzutului, în orice moment cheie.

În momentele de cumpănă ale vieţii se pot vedea disciplinele spirituale pe care le urmăm. În momentele de cumpănă suntem expuşi. Fie arătăm cine este Dumnezeul nostru, fie arătăm cine suntem noi. Prin ce face Ezra aici cred că ne arată de fapt două dintre cele mai spectaculoase discipline spirituale ale vieţii sale: postul şi încredinţarea în rugăciune. A fi preot în Babilon, preot al adevăratului Dumnezeu, preot pentru sufletele apăsate de păcatul trădării şi părăsirii lui Dumnezeu nu a fost un lucru uşor. Ezra predă o lecţie spirituală pe care israeliţii trebuiau să o înveţe înainte de a ajunge la Ierusalim: postul şi rugăciunea.

Templul era zidit deja, de ce era nevoie acum la Ierusalim era reconstrucţia spirituală. Israeliţii din Ierusalim aveau nevoie de israeliţi smeriţi şi credincioşi lui Dumnezeu.

Dragii mei, în faţa neprevăzutului avem soluţii. Noi nu ne împiedicăm când nu se mai vede clar capătul unui drum, noi avem postul şi rugăciunea. Cu ele facem loc Luminii să luminezeze întunericul nostru.

Ezra cere o călătorie fericită. Post şi rugăciune pentru o călătorie? Da. Fiindcă nu era important numai să ajungă la Ierusalim ci era la fel de important şi cum ajung ei la Ierusalim. Mulţi dintre noi pierdem adeseori din vedere “călătoria spre” şi facem o adevărată problemă din “destinaţie”. Cred că ce face o destinaţie frumoasă, este suma acţiunilor noastre de dinainte de expediţie. E important planul pe care îl ai, e important bagajul pe care îl ai, şi e şi mai important scopul pentru care mergem unde mergem.

“Mâna Dumnezeului nostru este spre binele lor, peste toţi cei ce-L caută”, (versetul 22) iar acest lucru presupune pentru fiecare credincios un bagaj spiritual pe care trebuie să îl luăm cu noi oriunde.

Fiţi binecuvântaţi!

Advertisements

Ezra

Ezra 7:9b-10 …mâna bună a Dumnezeului Său fiind peste El. Căci Ezra îşi pusese inima să adâncească Legea Domnului şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile”.

În vremurile tulburi ale robiei babiloniene trăia o familie de evrei ce se trăgeau din spiţa lui Aaron, marele preot. Familia aceasta era a lui Seraia. Dumnezeu l-a binecuvântat pe Seraia cu un fiu pe care l-a numit Ezra (Ajutor, Ajutător). Nu cunoaştem cine a fost soţia lui Seraia dar din felul în care observăm comportamentul său ne putem da seama că aceasta a fost dedicată atât familiei cât şi slujirii lui Dumnezeu. În versetul citat se spune că mâna Domnului era peste el. De ce? În primul rând datorită educaţiei creştine primită de la părinţii săi.

Mâna Domnului a fost peste el datorită ataşamentului său faţă de litera Cuvântului lui Dumnezeu. Pe Ezra nu-l mulţumea suprafaţa textului, el avea dorinţa de  a descoperi subtilităţi, “adâncimi”, el dorea să stăpânească cuvintele lui Dumnezeu ca să le poată trăi şi împărtăşi. Ezra s-a putut confunda cu o Biblie evreiască.Probabil dacă vreun evreu îl întâlnea în timpul săptămânii prin Babilon, acesta ar fi auzit ceva despre Dumnezeul lui Ezra printre cuvintele de salut. Mâna Domnului a fost peste el fiindcă nu găsim altceva la el decât o pocăinţa autentică şi necompromisă arătată în sârguinţa cu care a propovăduit Legea Domnului. Preoţia pentru el era o artă sfântă care trebuia împlinită la nivelul indicat de Maestrul Ceresc care l-a uns să fie gură şi faptă sfântă pentru popor.

Ezra s-a dovedit a fi un preot înţelept. Nu numai datorită lucrării dificile pe care o făcea  -împărţirea Cuvântului lui Dumnezeu în comunitatea evreiască din robia babiloniană,- ci şi datorită ţelului înalt al lucrării sale – descoperirea adevăratului Dumnezeu elitelor politice din Imperiul Persan. Ţel pe care şi l-a îndeplinit. Ne-o confirmă însăşi Artarxerxe, împăratul perşilor care îl descrie pe Ezra în cuvinte alese. Dintr-o scrisoare împărătească reiese că Ezra era “un cărturar iscusit în Legea Domnului”.

Mâna Domnului a fost peste el pentru că Ezra nu a fost mulţumit cu jumătăţi de măsură. El a înţeles că nu e suficient să cunoşti Legea ci e nevoie să o adânceşti (să meditezi la ea ca să o poţi preda şi arăta altora – exact ce trebuie să facă un preot adevărat).

Ezra a primit acest “favoritism divin” al mâini lui Dumnezeu peste el fiindcă el a iubit prezenţa lui Dumnezeu în Cuvânt. Nu cred că e uşor deloc să-ţi mărturiseşti credinţa în faţa unui împărat păgân, dar pasiunea împletită cu chemarea, iscusinţa împreună cu înţelepciunea au câştigat inima lui Artarxerxe care a fost gata să îi dea pe mână o sumedenie de bogăţii pentru ca lucrarea Casei lui Dumnezeu să se finalizeze.

Ne putem noi imagina cât de frumoasă ipostază cu Ezra în faţa lui Artarxerxe, explicând frumuseţea Dumnezeului său. Pentru ce a făcut el istoria nu l-a uitat, iar veşnicia se mândreşte deja cu el.

Să privim spre acest verset de mai sus şi să încercăm prin exemplul personal să primim favorul mâinii lui Dumnezeu peste noi. Dumnezeu va fi cu toţi aceia care vor alege să adâncească Legea Domnului.

Ezra a văzut această “mână a Domnului” oferindu-i ajutor. Noi o vedem cu atât mai mult privind din exterior evenimentele şi observând cum a lucrat Dumnezeu prin acest preot. Toţi suntem chemaţi să adâncim Cuvântul lui Dumnezeu în noi, pentru ca astfel El să dea rod la vremea potrivită exact cum s-a întâmplat în viaţa lui Ezra.

Fiţi binecuvântaţi!

Isus între alţi dumnezei

Nu poţi crede în Isus şi în acelaşi timp să accepţi ca fiind adevărate şi celelalte religii. E nonsens. Asta spune şi Ravi Zacharias în cartea sa.

Dacă sufletul omului va trăi oricum şi orice religie şi-ar găsi o expresie finală, adevărul nu poate fi sacrificat la altarul aşa-zisei toleranţe. Toate religiile, pur şi simplu, nu pot fi adevărate. Unele religii sunt false, şi noi le ştim a fi false. Aşa că nu este de nici un folos să se pună o aureolă pe noţiunea de “toleranţă” ca şi cum toate ar fi la fel de adevărate. A susţine că toate credinţele sunt la fel de adevărate este total nonsens…

Jesus among other gods, Ravi Zacharias

Punga spartă

Hagai 1:5-6 ” Aşa vorbeşte acum Domnul oştirilor: “Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre! Semănaţi mult, şi strângeţi puţin, mâncaţi, şi tot nu vă săturaţi, beţi şi tot nu vă potoliţi setea, vă îmbrăcaţi, şi tot nu vă este cald; şi cine câştigă o simbrie, o pune într-o pungă spartă!”

Am meditat zilele trecute la aceste versete spuse de Hagai poporului israelit întors din robia babiloniană ca să zidească înapoi Templul Domnului. Da, ei se întorseseră pentru a zidi templul dar după ce au ajuns la Ierusalim se pare că pentru o perioadă de 2 decenii lucrările au mers cu încetinitorul şi au investit mai mult în propriile case decât pentru lucrarea la care au fost chemaţi iniţial.

Hagai şi Zaharia au fost proorocii pe care I-a folosit Domnul ca măsură ultimă de har ca să “trezească” duhul amorţit al fruntaşilor evrei.

Hagai îi cheamă la zidirea Templului fără şovăială şi fără jumătăţi de măsură. Practic citind cele două versete observăm că evrei nu mai dădeau atenţie căilor lor. Unde era Domnul din planurile lor, din umblarea lor, din casele lor? Evreii puneau accentul pe casele lor şi pe calitatea vieţii decât pe lucrarea la care fuseseră chemaţi.

“Punga spartă” m-a urmărit zilele trecute. Ceea ce câştigăm risipim atât de uşor, nu-i aşa? Ce azi avem în buzunare mâine va fi în hazna. Suntem o societate consumatoare şi extrem de hotărâtă să facem din bunăstare idealul vieţilor noastre. Acum bunăstarea nu este ceva păcătos, dar a urmări bunăstarea ca unic scop în viaţă este ceva păcătos. “Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre!”,  şi faceţi un exerciţiu de imaginaţie cât de mult alergăm doar ca să avem “mai mult”, “mai frumos”, “mai scump”? Biblia spune că ochiul nu se satură privind… Înţelegeţi ce vreau să spun… Dacă totul e un cerc al existenţei pentru ce merită să strâng şi cum să trăiesc cu băgare de seamă? Răspunsul este mai greu de oferit decât s-ar putea spune: e oare un scop mai măreţ pentru mine? Există o bunăstare pe care să nu o updatez? Da. Iar aceea se numeşte a-L avea pe Cristos ca Mântuitor şi a trăi pentru El. Asa e bunăstarea ce nu se schimbă.

Noi nu suntem unde suntem pentru casele noastre ci suntem pentru zidirea spirituală şi uneori şi materială a bisericii, a Trupului lui Cristos. Nu că e un scop greşit să îţi zideşti o casă, dimpotrivă, să o zidiţi şi pe aia, dar să nu pierdeţi din vedere Casa lui Dumenzeu. Dărnicia, facerea de bine, credincioşia, pot să fie cele mai frumoase roade ale umblării cu scop.

Aşadar, să nu îl pierdem din vedere pe Dumnezeu, să nu ne lăsăm înşelaţi de bogăţiile lumii şi să umblăm după îndeplinirea slujbei de bun lucrător al lui Dumnezeu. Nu ştiu cum sunt “viile” voastre dar fiecare are o vie în care trebuie să intre să lucreze. Ce facem pentru Isus va sta, va rămâne în “punga nespartă a răsplătirii lui Dumnezeu”.

Fiţi binecuvântaţi!