Ce să nu uiți niciodată?

Psalmul 103:2 „Binecuvintează suflete pe Domnul și nu uita nici una din binefacerile Lui!”

Rareori observi câte binefaceri îți face Domnul. Sunt atât de multe încât nu le mai consideri ceva deosebit. De fapt tot ce trăim noi zilnic este o binefacere din partea lui Dumnezeu. Când Dumnezeu face binefaceri El începe cu planul inițial al omului. Prima binefacere e mântuirea. Omul devenise mort datorită păcatului, dar prin Isus Cristos, Dumnezeu salvează omenirea de la pieirea eternă la viață eternă. A doua binefacere este viața veșnică. Nu avem nici un merit să trăim veșnic din pricina păcatelor noastre. Noi aspirăm la ea datorită meritelor lui Isus Cristos.

Binefacerile lui Dumnezeu sunt nenumărate. Dacă ne uităm în psalmul 103 observăm că iertarea păcatelor e o binefacere (versetul 3), vindecarea trupească e o binefacere (versetul 3/b). Ocrotirea e o binefacere (versetul 4), hrana și puterea în trup este o binefacere.
De unde vin atâtea binefaceri? Eu cred că din caracterul divin. Psalmul 103 îl prezintă pe Dumnezeu „bogat în bunătate”.

Sunt multe binefacerile Domnului pentru tine? Ai timp azi să te gândești la câteva? Mulțumește Domnului pentru 3 lucruri pe care le ai datorită Lui.

O zi binecuvântată!

De ce l-a omorât Dumnezeu pe Saul?

1 Cronici 10:13-14

Dumnezeu este categoric în privința neascultării. Saul îl tratează pe Dumnezeu cu ușurătate. 2 sunt lucrurile ce i-au pricinuit sfârșitul lui Saul:

1. Nu a păzit cuvântul Domnului.

1 Sam. 13: 13 „Ai lucrat ca un nebun și n-ai păzit porunca pe care ți-o dăduse Domnul, Dumnezeul tău…”
Dacă cineva se va întreba vreodată de ce mor oamenii, primul răspuns este: din pricina neascultării. Dacă oamenii ar asculta de Domnul, mânia Lui nu s-ar declanșa asupra oamenilor. Ascultarea față de Cuvânt merită să fie podoaba de aur a oricărui credincios. A nu păzi Cuvântul înseamnă a nu te interesa de El. Psalmul 128 îmi place enorm fiindcă îmi oferă perspectiva celui care ascultă de Domnul: Ps 128:1-2 Ferice de oricine se teme de Domnul, și umblă pe căile Lui! Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, ești fericit, și-ți merge bine.”

2. A întrebat și cerut sfatul celor ce cheamă morții.

1 Sam. 28:7 „Căutați-mi o femeie care să cheme morții, ca să mă duc să o întreb”.
De îndată de Samuel cade în primul păcat al neascultării devine extrem de vulnerabil în fața vrăjmașului. Când îl încolțesc din nou filistenii, în loc să ceară ajutor de la Dumnezeu, cere sfatul celor ce cheamă morții. Un lucru de meditat… Când ești încolțit din toate părțile pe cine chemi în ajutor? Sper să alegem să-L chemăm pe Domnul fiindcă numai El ne poate răspunde cel mai repede și ne poate oferi sfaturile cele mai prețioase. De câteva zile mă încearcă tot felul de probleme și greutăți pe mai multe planuri și e atât de bine să primesc încurajări din Cuvânt. Fie că le primesc de la oameni dragi cu care împărtășesc stările mele, fie că le spun direct Domnului, observ că e mare har să mergi cu povara de pe umeri înaintea Domnului.

„N-a întrebat pe Domnul: de aceea Domnul l-a omorât”.
Stăruința în păcat, în neascultare i-a fost fatală lui Saul. Istoria vieții sale, ultimii ani ai domniei în special ne arată un împărat preocupat de distrugerea lui David. Acțiunile sale se îndepărtează de la preocuparea de a onora pe Dumnezeu devenind tot mai plin de sine și gol de Dumnezeu.

Să trăim în dependență de Domnul și să ne dedicăm viața ascultării de Cuvânt. Iosua a pierdut un război fiindcă nu „a întrebat pe Domnul”. Concluzia: caută să depinzi de Domnul zilnic, ascultă de sfatul Său citind Biblia, întreabă-L pe Domnul de fiecare dată când ai nevoie de ajutor.

Cum iartă Dumnezeu?

Psalmul 130:3-4 “Dacă ai păstra, Doamne, aducerea-aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne? Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut.”

Una dintre temele fundamentale ale credinței creștine este iertarea. Iertarea înseamnă în opinia mea uitarea oricărei greșeli pe baza unui acord clar declarat celui căruia i-ai greșit. Cel mai frumos model de iertare îl oferă Dumnezeu în Isus Cristos.

David se întreabăpe bună dreptate cine ar putea sta în picioare daca ar păstra Dumnezeu aducerea aminte a greșelilor?

1. Dumnezeu – iartă o dată pentru totdeauna v.3

Dacă avem greșeli (păcate) mărturisite înaintea lui Dumnezeu să credem că El le-a și iertat. Aducerea aminte a păcatelor amărăște sufletul omului. Dumnezeu nu își aduce aminte de ce a declarat uitat cu privire la viața noastră (Slavă Domnului!).

2. Dumnezeu continuă să ierte v.4

La Dumnezeu este iertare, ca să fie de temut. Cred că această afirmație vine în sprijinul celor care au căzut în păcat. Adeseori ne numărăm și noi printre aceștia. Ce ar fi dacă Dumnezeu ar ierta o dată pentru totdeauna și nu ne-am ierta ulterior pentru un anumit păcat? Tocmai faptul că Dumnezeu are puterea de a ierta, de a te elibera de vina păcatului trebuie să fie un argument suficient de puternic. ca noi să încetăm din a păcătui.

Și aici fac o precizare: Prețul plătit pentru păcat a fost mare: viața Domnului Isus Cristos. Cristos nu poate muri de 2 ori pentru păcat. A murit o dată pentru totdeauna și a iertat o dată pentru totdeauna. Cu Dumnezeu nu ne putem juca! Dacă ți-ai mărturisit păcatul El este drept și ți-l iartă. În momentul în care a iertat Dumnezeu, El a iertat și păcatele trecute și pe cele prezente cât și pe cele viitoare. Eu nu trebuie să mă gândesc la faptul că săvârșind un păcat Dumnezeu nu mai continuă să mă ierte. El mă iartă în baza jertfei lui Cristos. Dacă viața mea nu este caracterizată de căderi, de păcate ci de umblare după Cuvânt și s-a întâmplat să cad, Biblia mă învață să-mi mărturisesc păcatul (să mă pocăiesc). Recunoașterea păcatului și mărturisirea lui este deja un atribut al omului cercetat de Duhul lui Dumnezeu, de aceea păcătosul ce se pocăiește (regretă ce a făcut) are beneficiul iertării. Repet, nu în cazul unei vieți oscilante azi cu Domnul, mâine în păcat ci în sensul unui mod de viață deja recunoscut bun înaintea Domnului. Toți ceilalți care nu sunt mântuiți parcurg drumul de la punctul 1: prima dată beneficiază de iertarea odată pentru totdeauna; apoi ei trebuie să persevereze printr-o viață creștină în care dorințele sunt supuse Cuvântului. La punctul 2 (Dumnezeu are iertarea ca să fie de temut) este un avertisment al păstrării noastre departe de păcat, de stilul de viață păcătos din care numai Cristos ne-a putut izbăvi. Și cu ce preț? Când vedem lucrurile astfel înțelegem că Dumnezeu prețuiește trăirea în sfințenie și apreciază umblarea după Cuvânt.

Fiți binecuvântați!

Isus, Împăratul!

Matei 21:10-17

Când Isus intră în Ierusalim, cetatea se pune în mișcare. Întrebarea lor cu privire la felul impunător în care era primit Isus de mulțime a fost: Cine este acesta? Răspunsul noroadelor a fost: Este Isus, Proorocul, din Nazaretul Galileii (v.11).
Simbolul intrării Domnului Isus în Ierusalim a fost corelat cu recunoașterea lui Isus ca Împărat. Sunt cuvinte în Scriptură unde Cristos Însuși spune: “Împărăția Mea nu este din lumea aceasta”. Aceste cuvinte ne duc cu gândul la faptul că există o altă evidență a existenței umane: cea spirituală. Sărbătoarea intrării lui Isus Cristos în Ierusalim m-a provocat să meditez la câteva întrebări de natură spirituală la care ne răspunde textul.

1. Cine este acest împărat?

Pentru noroade El este Isus, Proorocul, din Nazaret. Isus înseamnă Mântuitorul. De ce oamenii văd în El un Prooroc? Și ce fel de prooroc era în concepția lor? Cred că Isus era aclamat “Proorocul” deoarece evreii credeau că El, ca o urmare a minunilor făcute, aparține tagmei proorocilor. Texte precum Luca 7:16 sau Ioan 6:14 arată clar cum noroadele recunosc în Isus un prooroc mântuitor de felul acesta. Un prooroc care aduce hrană, care dă viață, care satură de sete era prototipul liderului perfect în mintea noroadelor, de aceea atunci când evreii aclamau numele Osana, Fiul lui David, ei credeau că Isus îi va guverna și le va sătura poftele trupești. Evident preocuparea lor nu era la nivel sufletesc, deși înaintea lor era Isus, Cel pe care îl așteptau ca Izbăvitor. Proorocul, Isus a intrat în Ierusalim pentru a arată că este un împăratul venit pe pământ pentru a izbăvi lumea de la păcat, sufletul de la moartea eternă.Isus în lucrarea Sa a fost mereu preocupat de suflet mai mult decât de trup. Minunile pe care le face Isus mai întâi indică spre o concentrare pe viața sufletească a omului și apoi pentru cea a trupului.

2. Care este reședința împăratului?

Isus Cristos ca împărat vrea închinare. Unde poți să îți exprimi cel mai clar recunoștința față de El, dacă nu în Templu. Isus se preocupă de redarea sensului Templului lui Dumnezeu. Locul în care vom găsi Persoana lui Isus aflată în centru este Biserica. El este Capul Bisericii. Templul este locul în care biserica vine și se închină Mântuitorului Isus Cristos. Isus vede cum Templul Său a ajuns să fie un prilej de îmbogățire materială și nu spirituală. Fie că erau vânzători sau cumpărători oamenii veneau în Templu mânați de gânduri de natură firească. Isus prin ceea ce face atrage atenția asupra valorii sufletești a locului: casă de rugăciune. Un loc de maximă importanță pentru viața sufletului și relația sa cu Dumnezeu.

Ca împărat Isus restabilește primatul rugăciunii. Da și în Templu trebuie să se muncească, dar nu oricum. Isaia vede atât de frumos rugăciunea ca pe “rodul muncii sufletului”. Ceea ce face Isus în Templu indică spre definirea preocupărilor acestui Împărat. Isus curăță Templul redându-i unicitatea: locul lui Dumnezeu. Metaforic, Noul Testament vorbește despre trupul omului ca și templul Duhului Sfânt. Templul trebuie să fie curat, adică fără pată, sfânt pentru Domnul; închinat Domnului. Isus Cristos arată locul în care vrea să domnească: la nivelul sufletului. În același sens la Templu este locul unde vii și recunoști că Isus este Împăratul sufletului tău,este Cel după care mergi și Cel la care te întorci mereu cu recunoștință și supunere.

3. Care îi sunt supușii?

Orice Împărat are și supuși. Supușii săi sunt cei care vin la El și recunosc puterea și slava pe care o are. Orbii și șchiopii ne dau prima lecție în acest sens. Cele două categorii de oameni cu probleme fizice grave vin la Isus în Templu. Aceștia aduc poverile lor sufletești la cunoștința Mântuitorului care îi vindecă indicând prin aceasta că locul sfânt al Templului lui Dumnezeu este spațiul în care se poate găsi tămăduirea. Sigur, azi sunt biserici cu orbi și șchiopi care deși fac gestul de a veni la biserică tot nu văd sau nu scapă de  șchiopătat. Oamenii aceștia (orbii) totuși văd cu sufletul iar șchiopii aceștia umblă mai încrezător ca mulți alții.  Totuși să nu devim de la text. Nu cred că asta vrea să sugereze textul. Isus Cristos aruncă accentul pe Templu. Valoarea unui astfel de spațiu în închinarea credicuiosului față de Dumnezeu. Venirea la casa de rugăciune este o dovadă a smereniei și reverenței în fața autorității și puterii lui Cristos în viața noastră.  Chiar dacă vii aici cu mari probleme fizice (orbi, șchiopi) sau vii pur și simplu să aduci laude Domnului Isus (pruncii), ai înțeles prin gestul tău că Isus este Acela care merită închinarea ta.

Fie că vii cu sufletul plin de necazuri, fie că vii cu laude, Isus Cristos se bucură de aceea care Îi recunosc puterea și care I se închină venind în locașul unde se pot întâlni cu El. Isus, e împăratul sufletului și într-o zi va ridica la slavă și trupurile noastre, fiind și Împărat al trupurilor slăvite ca să moștenim viața veșnică prin credința în El.

Să-L onorăm deci pe Isus Cristos ca Împărat al sufletului și să ne preocupăm de soarta vieților noastre închinându-ne cu recunoștință.

 

Când apare invidia?

1 Samuel 18:7-9 “Şi din ziua aceea Saul a privit cu ochi răi pe David”…
Astăzi am citit despre David şi Saul. O relaţie specială oferită de Biblie pentru a ilustra pe lângă multe altele unul dintre cele mai nocive sentimente: invidia. Dacă ar fi să iau în considerare şi versetele următoare atunci aş putea spune că invidia este un duh rău ce pune stăpânire pe om.
Nu lăsa invidia să domine fiinţa ta! Saul ajunge să fie bolnav de invidie când aude că femeile cântau în versurile lor despre David. Cântarea lor conferea lui David reuşite mai mari decât cele ale lui Saul.

Când şi cum apare invidia?
1. Când nu eşti gata să recunoşti succesul  altora
Dacă rămân la text probabil că în momentul când cineva aşează valoarea altuia mai presus decât valoarea sa. Vedeţi ambele personaje mergeau la luptă, dar Saul se aştepta să fie mai bine văzut decât David deoarece era rege. Aşteptarea sa era să-i fie atribuite lui meritele cele mai mari. În urma bătăliei, Saul este întrecut în vitejie de David.  Astfel putem trage următoarea concluzie: invidia apare când o persoană deşi implicată în acelaşi proiect (aici, bătălia cu filistenii) cu o altă persoană calificată/numită să facă acelaşi lucru nu este în stare să recunoască valoarea în celălalt.

2. Când funcţia depăşeşte valoarea de sine
Saul nu suportă gândul să ştie că cineva e mai merituos decât el. Invidia se instalează asemenea unei frici bolnave în care celălalt devine duşman nedeclarat nu conlucrător. Oamenii de obicei se războiesc dupoă funcţii şi dacă depăşeşti un anumit nivel în pregătire de obicei există persoane care îşi vor simţi funcţiile ameninţate  şi voe nutri invidie faţă de cei care au dintr-o dată succes. Saul credea că David are doar un pas până la ai lua împărăţia şi din clipa aceea l-a privit cu ochi răi (cu invidie). A recunoaşte cine eşti şi ce poţi face tu este o dovadă de maturitate. A crede că nimeni nu poate să fie mai presus de tine este o dovadă de mândrie.

3. Când nu mai vezi decât lucrurile rele la celălalt
David nu făcuse nimic rău, ba chiar îl ajutase pe Saul în bătăliile avute. Totuşi succesul pe care îl are David în ochii copiiilor lui Israel devine o ameninţare la tron pentru Saul care din ziua aceea nu mai vede în David decât lucrurile rele. Saul vede în David un uzurpator, un trădător, un om cu gânduri ascunse.
Textul se pare că indică şi spre o oarecare gradare a invidiei: Saul căuta să-l omoare pe David. Aşadar invidia poate conduce până la acte de crimă.
Când Isus Cristos a venit în lume a făcut multe minuni. Lucrurile acestea i-au întărâtat pe preoţii cei mai de seamă, pe cărturari şi farisei. În inima lor s-a dezvoltat o mare invidie şi dispreţ.

Da sinonim pentru invidie este dispreţul, fiindcă cine invidiază pe altcineva devine şi dispreţuitor faţă de cealaltă persoană. Invidia poate face victime în relaţii şi trebuie de aceea ţinută sub control. Cum? Probabil smerindu-ne şi cedând locul de glorie ocupat aceluia care îl merită. Văzându-ne lungul nasului şi apreciind corect valorea în celălalt. Smerenia este cheia înălţării. David nu reacţionează. Rămâne lângă Dumnezeu şi ajunge să fie înălţat. Aşa să ne relaţionăm şi noi faţă de cei care ne invidiază: continuând să facem ce ştim, cât mai bine, mereu smeriţi gata de a fi pe placul Domnului. Haideţi să lăsăm invidia la o parte şi să apreciem pe cel care se ridică mai presus decât noi.
Fiţi binecuvântaţi!

Ce presupune să mijloceşti în rugăciune pentru cineva?

Exod 32: 30 “Am să mă sui acum la Domnul: poate că voi căpăta iertare pentru păcatul vostru!”

Rugăciunea de mijlocire este tot mai rar practicată. A mijloci înseamnă a sta la mijloc între cineva şi altcineva. La nivel spiritual mijlocirea se referă la actul prin care un credincios alege să preia o problemă a unei alte persoane şi să o aducă înaintea lui Dumnezeu. Altfel spus este ca şi cum ai purta de grijă de soarta sufletului cuiva într-un mod indirect, prin rugăciune.

1. Rugăciunea de mijlocire presupune cunoaşterea planului lui Dumnezeu cu privire la om (Exod 32:14)
Planul lui Dumnezeu cu privire la om a fost descoperit în Isus Cristos: salvarea (mântuirea) de la moartea eternă, chinul în iad alături de Satan a oamenilor necredincioşi şi răi. Salvarea aceasta are în vedere tot globul pământesc. Există texte care arată că Dumnezeu se îndură de toţi oamenii, vrea mântuirea tuturor păcătoşilor şi iartă pe oricine îşi recunoaşte cu adevărat greşelile înaintea Lui.
Moise îi aduce aminte lui Dumnezeu într-o conversaţie extraordinară de planul Său cu privire la poporul Israel, care în lipsa liderului lor s-a dedat la idolatrie făurindu-şi un viţel de aur. Cazul este unic! Dumnezeu cedează insistenţelor lui Moise. De ce? Pentru că Moise îl cunoaşte pe Dumnezeu şi ştie care sunt atributele Sale (bunătate, dreptate, îndurare, etc).
2. Rugăciunea de mijlocire presupune prezentarea mântuirii omului pentru care te rogi (Exod 32:25-29)
Moise le spune copiilor lui Israel că doar “predarea în slujba Domnului” poate readuce mântuirea de la moarte. Binecuvântarea nu vine decât dacă ne predăm Domnului. Moise face apel poporului să se predea Domnului pentru a evita pedeapsa. Ce ar fi să confrunţi persoana pentru care te rogi şi să-i explici că Dumezeu este drept şi nu va lăsa nepedepsit păcatul?
3. Rugăciunea de mijlocire presupune preţuirea vieţii celuilalt  mai mult decât a ta (Exod 32:30-35)
Moise se pune chezaş cu propria lui viaţă pentru a salva poporul. “Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!” (v.32). Dumnezeu ia atitudine la cererea lui Moise. Nu-l şterge pe Moise aşa cum el a cerut, ci îşi arată dreptatea explicând că ziua răzbunării nu îi va ocoli pe păcătoşi. Dumnezeu este impresionat de Moise, de felul în care Moise iubeşte poporul, se sacrifică pentru el. Cât de mult trebuie să ţi la cineva ca să te rogi pentru el în felul acesta? Eu cred că mult… totuşi datoria noastră este să mijlocim înaintea Domnului cu tot sufletul în vederea mântuirii celor păcătoşi. Îndurarea lui Dumnezeu este mare aşa că trebuie să luăm act de atributele lui Dumnezeu.  Dumnezeu iubeşte făptura umană creată mai mult decât orice. Şi-a trmis Fiul să o salveze, de aceea acelaşi spirit de jertfă ar trebui să ne caracterizeze şi pe noi în relaţiile noastre cu cei care încă nu îl cunosc de loc pe Dumnezeu şi planul Său de iertare.

Fiţi binecuvântaţi!