Jugul lumii vs jugul lui Hristos

Matei 11:29-30 “Luati jugul Meu asupra voastra, si invatati de la Mine caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun si sarcina este usoara.”

Fiecare om trage la un jug. Fie ca este jugul banilor fie ca e jugul profesional, al placerilor de orice fel, al mass-media, jugul acesta este pe gatul (inima) multora. De ce spun asta? Veti spune ca nu e adevat… Si totusi, ce inseamna sa fii in jug? Nu inseamna oare sa fii prins in ceva din care sa nu gasesti cale sa iesi? Asa e in jug. Cel care te conduce te blocheaza in jug punand un rastel care te prinde si te obliga sa faci ceea ce iti dicteaza.

Jugul lumii este unul dintre cele scrise mai sus, dar la ele tragi alaturi de diavolul care prin ele te prinde sa tragi cat mai departe de Hristos si calea vietii vesnice cu El in Imparatia cerurilor.

Daca ai obosit sa tragi la jugul lumii, Domnul Isus iti face o invitatie acum de a lua jugul Lui asupra ta. El promite ca jugul sau este bun si sarcina Sa este usoara. Ceea ce iti asigura Hristos este o usurare a poverii sufletului. Oricine poate recunoaste ca daca facem ceva si avem o povara pe suflet, lucrul respectiv este greoi si nu ne putem bucura de el deplin.

Ce inseamna sa iei jugul lui Hristos?

Inseamna ca in mod voluntar accepti sa lasi deoparte jugul/jugurile la care tragi si sa te ingugi la jugul lui Hristos. Daca intri in El esti gata sa il urmezi pe Hristos oriunde te duce El.

Cum e jugul lui Hristos?

E usor, e bun pentru cine intra in jug de bunavoie si incarcat de iubire fata de Hristos. Nimic nu este greu cand El te conduce. Noi invatam sa umblam cu El, pe caile Sale. In jugul Lui acceptam voia Sa pentru viata noastra si o prioritizam. El intai, El mereu.

Sarcina jugului lui Hristos?

Multi cred ca e plictisitor in jugul lui Hristos, ca e suficient doar sa fii in jug, dar… oare Hristos se poate folosi de cineva care accepta jugul dar nu accepta sarcina jugului?

Sarcina este usoara pentru cine stie ca totul este cu putinta celui care trage la jugul lui Hristos. In acest jug tragem impreuna cu Hristos si cand ne e greu El ia greul asupra Sa. El spune “Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si va voi da odihna pentru sufletele voastre.” Cine vine la El asa, stie ce inseamna sa ai eliberarea de sub povara sufletului si orice face in jugul lui Cristos este o onoare si o responsabilitate de slujitor incarcat de iubire fata de cel care prin injugare practic ne elibereaza. Da, in jugul lui Hristos este libertate, dar daca crezi ca esti in jug si esti interesat de greutatea sarcinilor Sale, de multitudinea sarcinilor Sale, de cati trag alaturi de tine sau chiar esti atras de banda de urgenta a caii pe care umbli acum inseamna ca esti in pericolul de a fi atras din nou in jugul lumii. Sa fim cu luare aminte sa umblam in deplina iubire si daruire cu Hristos ca jugul si sarcina sa ne fie o placere nu o povara.

Fiti binecuvantati!

 

Advertisements

Disciplina timpului de închinare

2 Cronici 36:21 “… ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia; până ce ţara şi-a ţinut Sabatele ei şi s-a odihnit tot timpul cât a fost pustiită, până la împlinirea celor şaptezeci de ani.”

Sfârşitul cărţii 2 Cronici prezintă declinul total al poporului evreu, seminţia lui Iuda, dus în captivitatea babiloniană. Lucrul acesta s-a întâmplat pentru că poporul lui Dumnezeu a neglijat şi necinstit poruncile lui Dumnezeu. 70 de ani de robie pentru fiecare An Sabatic necinstit pe durata a 490 de ani. Pedeapsa lui Dumnezeu este direct proporţională cu neascultarea poporului. Mulţi s-au plâns de asprimea pedepsei, dar Dumnezeu nu dă decât ceea ce meritau evreii din pricina neascultării. Pedeapsa a fost profeţită, dar şi scăparea a fost profeţită. Cir a fost persanul de care s-a folosit Dumnezeu pentru a-şi împlini cuvântul rostit prin Ieremia.

“până ce ţara şi-a ţinut Sabatele ei”… este expresia cheie aici. Vedeți, Dumnezeu are o remarcă importantă prin care se explică de ce a lăsat ca poporul Său să fie luat în robie. Neascultarea şi nesocotirea Sabatului, a anului Sabatic, a Zilei de odihnă şi a timpului pe care Dumnezeu l-a lăsat ca să fie al Său. Timpul nu este al nostru. Dacă noi vom nesocoti întâi ziua de odihnă, apoi Sărbătorile Domnului, să nu ne aşteptăm la binecuvântări. Cine nu respectă Cuvântul şi Legea Domnului, va deveni robul propriei nesăbuiri.

Prioritatea vieţii noastre trebuie să fie Cristos. Prima zi a săptămânii e Duminica, deci putem începe săptămâna cu închinare. Ţine Sabatul, Ziua de odihnă, nu lăsa mânia lui Dumnezeu să se aprindă peste tine din cauza nesocotirii acestei zile. Binecuvântările atârnă de locul pe care îl ocupă Dumnezeu în viaţa ta.

Fii binecuvântat!

 

 

Pentru cine caută siguranţa

Psalmul 21:1 “Doamne, împăratul se bucură de ocrotirea puternică, pe care i-o dai Tu. Şi cum îl umple de veselie ajutorul Tău!

Cât scriu meditaţia asta afară e furtună. Nu-i aşa că nu conştientizăm de câte ori ne ocroteşte Dumnezeu când afară e furtună? De câte ori aţi condus pe ceaţă, pe drum alunecos, pe vijelie, ninsoare şi aţi ajuns la destinaţie cu bine? V-aţi întrebat cum de aţi ajuns atât de bine? Sau poate aţi gândit că e meritul vostru… Nu e aşa. Dumnezeu e cu ochii aţintiţi spre noi. Ne păzeşte paşii. Dumnezeu face acelaşi lucru şi când vine de confruntarea cu oamenii.

Copiii lui Dumnezeu, se bucură de privilegiul ocrotirii Sale. Dumnezeu în bunătatea Sa nu îţi lasă copiii de izbelişte. El oferă ajutor la vreme. Sprijineşte pe cel lipsit şi îşi întinde braţul celor orfani. El dă leac alinător celor în dureri şi mângâie pe cei singuri.

Ocrotire, dar nu orice ocrotire… Ocrotire puternică!!! Hai, să schimbăm topica: puternica ocrotire a lui Dumnezeu. Aşa ne putem gândi la cât de maximă, sigură e ocrotirea Sa şi cât de puţin putem noi să ocrotim pe cineva. Oricât de mult ne-am chinui, noi nu putem ocroti la fel ca Dumnezeu.

Părinţii îşi ocrotesc copiii, dar pot ei fi lângă copii tot timpul? Nu. Tu poţi să-ţi fereşti maşina de altele, dar poţi să o controlezi pe cea care vine spre tine? Nu. Putem pune perdeaua în geam să oprim soarele să intre în camera noastră, dar nu putem trimite soarele la culcare niciodată. E cineva care totuşi poate face asta: Dumnezeu, Iehova.

Gândeşte-te la ocrotirea puternică a lui Dumnezeu în viaţa ta. Cu siguranţă poţi să îţi aduci aminte de momente când Dumnezeu te-a octotit în mod special. Dacă nu îţi aduci aminte să ştii că El deja a făcut asta de nenumărate ori în viaţa ta.

Fii binecuvântat!

Arată-ţi pricipiile când munceşti!

Matei 20:15 “Ia-ţi ce ţi se cuvine, şi pleacă. Eu vreau să plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie.”

Pilda lucrătorilor viei e o pildă bună de citit în mediile de lucru în echipă. Nu ştiu vouă, dar mie în ultima vreme îmi place să muncesc singur. Nu că nu pot sau nu mai pot munci în echipă, dar în ultima vreme dau peste unii care “ştiu ei mai bine”. Ştiţi voi, e acea categorie de colegi care la fiecare întrebare au răspuns şi la orice mişcare din firmă au un ochi la ceafă. Colegi de lucru care aşteaptă mai mult fluturaşul vostru de salar mai mult decât pe al lor?

Ei bine pilda asta e şi cu/ şi despre muncitori paranoici care deşi sunt buni în ceea ce fac, mor de binele altuia. Cel mai mult îi apucă paranoia când simt că tu lucrezi mai mult/sau mai puţin şi ai putea câştiga mai mult.

Biblia ne învaţă un principiu clar pentru situaţiile de muncă aici: ia-ţi ce ţi se cuvine, şi pleacă!

Probabil lucrătorii care au cârtit au stat să vadă plata tuturor. Când a venit cel de pe urmă ce muncise numai o oră şi a primit 1 leu/zi, cei care au muncit toată ziua pe un leu au simţit că e nedrept. Dragilor nedrept, de ce? Fiindcă nu au fost plătiţi corect, nu. Biblia spune în altă parte “vrednic este muncitorul de plata lui. Dar în opinia lor, li se cuvenea în consecinţă mai mult. Haideţi să nu murim de plata altora, fiindcă noi nu muncim pe contractele altora. Onoraţi-vă contractele de muncă!

Lucrătorii viei mureau de ciudă pentru că cel ce muncise o oră luase la fel ca ei. Oare îi va alege stăpânul viei pe aceştia ziua următoare? Mă îndoiesc. Cât de mult pierd unii căutând prea mult în grădina vecinului… Aşa ar trebui să muncim, ca să ne câştigăm dreptul muncii de mâine şi poimâine. Atât de scârbit sunt de cei care veşnic văd numai nedreptate faţă de ei? Oameni care niciodată sunt mulţumiţi. Onoraţi-vă colegii de muncă pentru că şi mâine veţi sta lângă masa lor de lucru.

Mai e ceva: haideţi astăzi să fim mulţumitori şi pentru cei care ne oferă locuri de muncă. Să fim mulţumitori pentru că, deşi puţine, mai sunt locuri de muncă pentru cine vrea să muncească. Onoraţi-vă şefii, pentru că ei sunt daţi de Dumnezeu să ne ofere mediul de unde să ne dobândim pâinea.

Nu uitaţi: să luăm ce ni se cuvine şi să plecăm. Nu vă negociaţi seriozitatea. “Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului ca înalt stăpânitor, cât şi dregătorilor, ca unii care sunt trimişi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine. (…) cinstiţi pe toţi oamenii… (1 Pt 2:13-16).

Fiţi binecuvântaţi!

Arta Mângâietorului

Ioan 14:26 “Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”

Unii spun că trăim Era Duhului Sfânt. Dacă e să ne luăm după felul în care sunt derulate evenimentele Scripturii le putem da dreptate acestora. La început Dumnezeu Tatăl comunica direct cu omul de la gură la gură. După căderea în păcat a omului, a urmat planul de răscumpărare prin venirea pe lume a Fiului lui Dumnezeu, Isus Cristos, care a trăi o viaţă fără prihană şi a ales să moară în locul nostru. La înălţare Acesta ne-a promis că Tatăl Său din Ceruri ne va trimite un Mângâietor, care va rămâne cu noi cei credincioşi. Vorbea despre Duhul Sfânt, Persoana care întregeşte Sfânta Treime. Aşa ajungem să credem că trăim în Era Duhului Sfânt, în sfera lui de manifestare.

Nu v-aţi întrebat niciodată de ce ne-a lăsat Dumnezeu Tatăl un astfel de Mângâietor? De ce să ne mângâie? Logic, ar trebui să fim mângâiaţi de “lipsa lui Cristos din noi/ dintre noi”. Astfel să înţelegem că prima lucrare a Duhului Sfânt este să mângâie pe cel credincios în umblarea de credinţă, aducându-i aminte zilnic de Cristos. Cine îl are pe Duhul Sfânt, îl are pe Cristos, fiindcă Duhul Sfânt “purcede de la Tatăl şi El mărturiseşte despre Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 15:26). În cartea Romani în capitolul 8:9, descoperim că “dacă n-are cineva Duhul lui Cristos nu este al Lui”. Pentru cel călăuzit de Duhul Sfânt esenţială devine viaţa de apoi, nu aceasta, fiindcă înţelegem că suntem “înfiaţi” de Dumnezeu ca să moştenim Cerul (vezi Romani 8:14-17). Noi suntem copiii lui Dumnezeu, copii născuţi prin Duhul Sfânt ca urmare a pocăinţei şi credinţei în Cristos, iar în viaţa de credinţă suntem zilnic îndemnaţi să ne apropiem de Cristos prin Duhul Sfânt care este în noi. Ce ştim despre termenul “duh” în Biblie? Iată câteva răspunsuri:

Duhul – (Pneuma-pneo, gr.) – este întâlnit în Scriptură cu 2 conotaţii:

  1. o mişcare lentă a aerului: a. vânt – ex. Ioan 3:8, Evrei 1:7. b. respiraţie – ex. 2 Tes. 2:8
  2. spirit (energie, viaţă) ex. Luca 8:55, Ioan 19:30.

Unde locuieşte Duhul în noi? În 1 Tes 5:23, observăm că Pavel vorbeşte de duh, suflet şi trup. “Duhul vostru” este partea raţională a omului, puterea de a percepe lucruri divine şi eterne peste care Duhul lui Dumnezeu îşi exercită influenţa. Duhul locuieşte în mintea omului.  De aceea eu cred că este în controlul raţiunii mele.

Iar fiindcă la nivelul raţiunii am primit credinţa şi Cuvântul lui Dumnezeu, atunci pot să cad de acord cu Luther care spunea că duhul omului este “casa unde Credinţa şi Cuvântul lui Dumnezeu sunt acasă”.

Iată unde am ajuns de la cuvântul “Mângâietor” din Ioan 14:26. Nu îl las nici pe acesta de o parte şi trebuie să adaug că acest termen vine de la traducerea grecescului “parakleo” – chemat pentru ajutorul cuiva.

Doar o sclipire în ceea ce înseamnă Duhul şi apoi numele Duhului Sfânt în Scriptură ne poate indica faptul că lucrarea primordială a Duhului Sfânt este de mângâiere în lipsă, o recomfortare a faptului că Isus Cristos chiar şi înălţat la cer trăieşte printre noi şi în noi. Astfel că, acolo unde este prezent Duhul Sfânt, fiţi siguri că veţi descoperi şi Persoana Fiului lui Dumnezeu.

Fiţi binecuvântaţi!

 

 

Râul de apă vie al Bibliei

Ioan 7:38 “Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”

Dragi cititori, Cristos a venit pe pământ în trup pentru o vreme. Da, El a fost cu Tatăl la facerea lumii, a văzut căderea omului şi a răspuns cu jertfă la răscumpărarea creaţiei lui Dumnezeu. Iar acum, fiindcă Cristos S-a înălţat la cer, noi avem Duhul Sfânt trimis pe Fiul,care locuieşte în cei care se nasc din nou prin credinţa în Isus şi jertfa Sa înlocuitoare.

Recent am făcut o vizită la un om al lui Dumnezeu cu care am deschis subiectul Duhului Sfânt. Cred că unul dintre versetele pe care le amintea acest om este cel citat mai sus. Discutam despre Duhul Sfânt văzut ca un rîu în Biblie.

Viziunea sa despre lucrarea Duhului Sfânt în omul care este locuit de El începe de la traducerea unui verset  din Efeseni 5:8/b “… fiţi plini de duh” care din termenul original s-ar traduce cu fiţi plini de o undă vibrantă, de o undă care te mişcă continuu, asemenea undei unui râu. Acest “râu” curge şi unda lui îl face pe om să ridice mâinile în aer, să îşi mişte trupul în momente în care ceva sensibil atinge mintea şi inima omului în sens pozitiv. De exemplu la o cântare, mâinile se ridică pur şi simplu fără o analiză a mişcării, este o mişcare necontrolată ci una dezinhibată a Duhului Sfânt. Vina pentru manifestarea aceasta era pusă pe Duhul Sfânt care îl locuieşte pe omul credincios. Numai că această undă la un moment dat ia forma unui şoc electric, o unda electrică care te posedă şi care trece de la un credincios la altul. De aceea poţi ajunge să sfârşeşti pe podea serviciul de ascultare al cuvântului lui Dumnezeu, în fibrilaţii şi tremurături incontrolabile. Ba mai mult această undă purtătoare poate fi transmisă de la un frate plin de duh la altul care stă şi o primeşte printr-o punere a mâinilor peste el, iar ca o consecinţă acesta poate cădea pe spate sau chiar poate să dea semne de slăbibiune vizibilă. Bineînţeles acest lucru nu se întâmplă spontan ci la cererea celui care a predicat care cere tuturor celor care au fost atinşi de mesajul predicii să vină în faţă ca altcineva să se roage pentru ei.

Acum, n-aş vrea să “răstignesc” opinia niciunui om care aşa are încredinţare să creadă. Acest fel de manifestări trebuie crezute pentru că ne-au fost mărturisite de fraţi ca întâmplări extraordinare în situaţii extraordinare de primire a Cuvântului lui Dumnezeu. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este plin de putere. Tot ce trebuie însă să fim atenţi este cum luăm o experienţă izolată şi o transpunem într-una săptămânală, mai mult controlată şi ordonată de om decât de Dumnezeu.

Cred că trebuie să spun că există situaţii în care avem nevoie să ştim clar ce credem fiindcă Biblia ne încurajează ca în lucrurile în care putem umbla împreună să umblăm împreună iar în cele în care nu suntem încredinţaţi că facem bine împreună, să lăsăm deosebirile să se vadă. Fiindcă poate eu şi tu credem altceva potrivit cu aceeaşi Scriptură. Eu puteam spune că mi se pare primejdios să întemeiez o manifestare ca aceasta în mijlocul închinării duminicale dacă Biblia ne oferă un model de închinare deja cât şi rolul pe care ar trebui să îl aibă fiecare dintre noi acolo.

Iubiţii mei, cred că Duhul Sfânt nu are nevoie de vreo scenă ca să joace un rol sinistru în faţa noastră. Scriptura spune că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu a venit ca să “ne călăuzească în tot adevărul”(Ioan 16:13) –  El ne descâlceşte tainele Scripturii… “Ne ajută în slăbiciunile noastre (Romani 8:26), dar cea mai importantă lucrare a Sa este să arate spre crucea lui Cristos, spre lucrarea Fiului lui Dumnezeu pe pământ. Isus spune despre Duhul Sfânt în Ioan 16:14 că”El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.” Darurile duhovnicesti sunt o alta faţetă a Duhului Sfânt, menită să creeze întărire bisericii lui Cristos. Roadele Duhului Sfânt sunt şi ele la fel de esenţiale, fiindcă fără ele ne-ar fi greu să evaluăm umblarea noastră în credinţă.

Lucrarea Duhului Sfânt este cea mai frumoasă capodoperă pentru omul născut din nou. Duhul Sfânt este numit “sfânt” fiindcă este pecetea separării de păcat şi de orice formă de asemănare cu păcatul. Cine este duhovnicesc nu mai este pământesc. “El va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata” (Ioan 16:8).

Am citat versetul de mai sus fiindcă l-am citit dimineaţă, în care Isus vorbeşte despre Duhul Sfânt ca despre un Râu de apă vie. Isus ne spune clar că cine are Duhul Sfânt, primit ca urmare a credinţei, din inima lui va curge un nesfârşit izvor de apă vie (plină de viaţă duhovnicească). Un izvor din preaplinul căruia vor veni şi alţii să bea. Detaliez că versetul vorbeşte clar despre o lucrare datorată credinţei în Isus.

Mie mi se pare că versetul indică o consecinţă, un efect. Efectul credinţei conduce la umplerea cu Dumnezeu. E o răsturnare a interiorului uman de la putrezire la înflorire spirituală.

În orice om care experimentează credinţa se petrece o umplere cu sete pentru tot ce este şi aparţine lui Cristos. Este atât de covârşitoare încât oferă şi altora posibilitatea potolirii acestei însetări prin mărturisirea despre El. Cine face acest lucru posibil? Duhul Sfânt, fiindcă în versetul 39 stă scris “spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-l primească cei ce vor crede în El.”

Fiţi binecuvântaţi!

 

 

Nu umbla după slava omenească

Ioan 5:41 “Eu nu umblu după slava care vine de la oameni!”

Dragi cititori, meditaţia de azi are un mesaj dificil. Să nu căutăm să fim lăudaţi de oameni pentru ceea ce facem ci să căutăm să fim pe placul lui Dumnezeu. Isus Cristos a căutat să fie pe plac Tatălui ceresc, învăţătura Lui n-a fost acceptată de toţi, dar ea doinea voia Tatălui din ceruri.

Expresia “eu nu umblu” înseamnă că nici măcar nu caut prilejul de a fi în vizorul laudelor omeneşti.

Un drag prieten şi mentor, trecut la Domnul de puţină vreme, spunea în ultimul său interviu “să căutăm să fim protestanţi mai smeriţi”. A fi creştin implică să atragi oamenilor atenţia spre Cristos. Noi, şi eu suntem umbrele palide ale Cristosului înviat, dar trăind aşa cum Duhul Sfânt ne-a născut din nou  ca să trăim îl vom creiona pe Fiul lui Dumnezeu în vieţile acelora care ne privesc.

Fiţi binecuvântaţi!