Ce făceau primii creştini la adunare?

Fapte 2:42 “Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni”.

Acest mesaj vrea să ne reamintească ce făceau primii creştini când se adunau împreună pentru ca şi noi astăzi să ne cercetăm în lumina Cuvântului şi să vedem dacă stăruim în lucrurile esenţiale pentru zidirea bisericii.

Biserica primară avea mai întâi de toate obiceiul să stăruie în ceva ce avea legătură cu apropierea de Dumnezeu. Asta a însemnat câteva lucruri asupra cărora s-a căzut de accord a fi potrivite pentru serviciile de închinare ale credincioşilor. Verbul “a stărui” este un rezultat al traducerii dintr-un cuvânt de origine greacă care însemna “perseverare”. Iată deci care au fost primele lucruri în care acesţia erau determinaţi să stăruie:

1. Perseverenţa în Cuvântul Evangheliei (ei stăruiau în învăţătura apostolilor)

Nu există continuitate corectă a niciunei biserici dacă la fundamentul ei nu se aşează această învăţătură. Cele mai bizare fenomene ale închinării contemporane (accent pe atmosferă, ambient, pe programe atractive cu formaţii de laudă şi închinare, etc) au luat fiinţă fiindcă oamenii din biserică uită că la temelia închinării trebuie aşezată învăţătura apostolilor: lucrarea Domnului Isus. Apoi cele mai multe denominaţiuni au explodat odată cu abandonarea adevărurilor absolute ale Evangheliei şi acceptarea altor filosofii. Cine are adevărata închinare, adică pe cea biblică? Tind să cred că acolo unde este predicat Cristos, unde I se aduce cinste lui Cristos şi unde Isus Cristos este motivul şi motivaţia închinării.

2. Perseverenţa în comuniune (ei stăruiau în … legătura frăţească)

Mi-aduc aminte de strada pe care stăteam la casa părintească. Unul dintre vecini avea o bancă lângă stradă sub un nuc. Aici obişnuiau vecinii să se întâlnească  şi să discute. Mi-aduc aminte de ce spunea la biserică un frate văzând că fraţii se foiesc să plece fiindcă era 12 dar predica nu era gata. A zis “fraţilor, vă aduceţi aminte de acele vremuri când stăteam până pe la 13-14 la Casa Domnului aşa de drag ne era să stăm împreună aici. Nici nu ne dădeam seama cât trece timpul.” Cu părere de rău o spun, lumea nu mai are timp să se întâlnească. Bisericile sunt goale şi pentru că legătura frăţească trece prin numărarea secundelor unui minut, două, ale unei dimineţi din 7 cât se văd (unii de obligaţi) fraţii la biserică. Lucrurile se pot îndrepta dacă fraţiii ar începe să stăruie în grija pentru cel de lângă el.

3. Perseverenţa în cercetarea sinelui (ei stăruiau în … frângerea pâinii)

Oare nu ar trebui să fie închinarea un loc al cercetării noastre înterioare? Umblăm cu Isus Cristos pe buze dar trebuie transpus în felul de viaţă, în practica fiecărei zile. Nu suntem perfecţi, uneori cădem, de aceea avem nevoie de cercetarea faptelor, a umblării noastre. Cina ne aminteşte de ceea ce a făcut Isus pentru noi, de aceea este bine să abandonăm lucrurile greşite şi să fim cu luare aminte la persoana lui Isus Cristos. Ce a făcut pentru mine? Cât mi-a iertat? Cum mi-a iertat?  Iată câteva întrebări pe care cred ceste bine să le punem când ne apropiem de cina Domnului. Cred că frângerea pâinii era un simbol al frângerii trupului lui Isus de aceea era un moment al îndurerării. Tu ştii cât a suferit Isus pentru tine?

4. Perseverenţa în comunicarea cu Dumnezeu (ei stăruiau… în rugăciuni)

De cele mai multe ori m-am dus la biserică pentru acest motiv: ca să mă rog cu fraţii. Nu ştiu exact cum să descriu starea ce o simt după rugăciunile din biserică. Parcă e un moment în care fiecare se deschide înaintea Domnului într-un mod special. Aşa cred că ar trebui să fie. Nu că ar conta clădirea, dar faptul că aduci înaintea întregii adunării starea ta, că auzi un “amin” puternic la urmă mă face să cred că rugăciunea de la Casa Domnului e cu adevărat specială. Primi creştini stăruiau în rugăciuni. Aş vrea să continuăm şi noi ceea ce îi zidea pe ei odată: rugăciuni, frângerea pâinii, părtăşia frăţească, învăţătura apostolilor.

În ce stăruie biserica ta astăzi? Cred că fiecare credincios ar trebui să contribuie la stăruirea în aceste lucruri care zideau cu adevărat trupul bisericii. Activităţile primilor creştini trebuie privite cu sfială şi ruşine, fiindcă nu trebuie să pierdem elementele care au alcătuit închinarea primilor creştini. Putem privi lucrurile şi în felul ascendent în care au fost puse de Luca în acest verset. Învăţătura apostolilor – e baza închinării, ea continuă cu o strângere a legăturii dintre fraţi care umblă în învăţătura apostolilor, frângerea pâinii se face când sunt toţi fraţii strânşi laolaltă şi stăruie în învăţătura apostolilor, iar rugăciunea este cel mai înalt pisc al închinării când cu întreaga biserică fraţii se roagă cercetându-şi umblarea, mărturisindu-şi păcatele, lăudând Numele Domnului.

Fiţi binecuvântaţi!

Isus, Împăratul!

Matei 21:10-17

Când Isus intră în Ierusalim, cetatea se pune în mișcare. Întrebarea lor cu privire la felul impunător în care era primit Isus de mulțime a fost: Cine este acesta? Răspunsul noroadelor a fost: Este Isus, Proorocul, din Nazaretul Galileii (v.11).
Simbolul intrării Domnului Isus în Ierusalim a fost corelat cu recunoașterea lui Isus ca Împărat. Sunt cuvinte în Scriptură unde Cristos Însuși spune: “Împărăția Mea nu este din lumea aceasta”. Aceste cuvinte ne duc cu gândul la faptul că există o altă evidență a existenței umane: cea spirituală. Sărbătoarea intrării lui Isus Cristos în Ierusalim m-a provocat să meditez la câteva întrebări de natură spirituală la care ne răspunde textul.

1. Cine este acest împărat?

Pentru noroade El este Isus, Proorocul, din Nazaret. Isus înseamnă Mântuitorul. De ce oamenii văd în El un Prooroc? Și ce fel de prooroc era în concepția lor? Cred că Isus era aclamat “Proorocul” deoarece evreii credeau că El, ca o urmare a minunilor făcute, aparține tagmei proorocilor. Texte precum Luca 7:16 sau Ioan 6:14 arată clar cum noroadele recunosc în Isus un prooroc mântuitor de felul acesta. Un prooroc care aduce hrană, care dă viață, care satură de sete era prototipul liderului perfect în mintea noroadelor, de aceea atunci când evreii aclamau numele Osana, Fiul lui David, ei credeau că Isus îi va guverna și le va sătura poftele trupești. Evident preocuparea lor nu era la nivel sufletesc, deși înaintea lor era Isus, Cel pe care îl așteptau ca Izbăvitor. Proorocul, Isus a intrat în Ierusalim pentru a arată că este un împăratul venit pe pământ pentru a izbăvi lumea de la păcat, sufletul de la moartea eternă.Isus în lucrarea Sa a fost mereu preocupat de suflet mai mult decât de trup. Minunile pe care le face Isus mai întâi indică spre o concentrare pe viața sufletească a omului și apoi pentru cea a trupului.

2. Care este reședința împăratului?

Isus Cristos ca împărat vrea închinare. Unde poți să îți exprimi cel mai clar recunoștința față de El, dacă nu în Templu. Isus se preocupă de redarea sensului Templului lui Dumnezeu. Locul în care vom găsi Persoana lui Isus aflată în centru este Biserica. El este Capul Bisericii. Templul este locul în care biserica vine și se închină Mântuitorului Isus Cristos. Isus vede cum Templul Său a ajuns să fie un prilej de îmbogățire materială și nu spirituală. Fie că erau vânzători sau cumpărători oamenii veneau în Templu mânați de gânduri de natură firească. Isus prin ceea ce face atrage atenția asupra valorii sufletești a locului: casă de rugăciune. Un loc de maximă importanță pentru viața sufletului și relația sa cu Dumnezeu.

Ca împărat Isus restabilește primatul rugăciunii. Da și în Templu trebuie să se muncească, dar nu oricum. Isaia vede atât de frumos rugăciunea ca pe “rodul muncii sufletului”. Ceea ce face Isus în Templu indică spre definirea preocupărilor acestui Împărat. Isus curăță Templul redându-i unicitatea: locul lui Dumnezeu. Metaforic, Noul Testament vorbește despre trupul omului ca și templul Duhului Sfânt. Templul trebuie să fie curat, adică fără pată, sfânt pentru Domnul; închinat Domnului. Isus Cristos arată locul în care vrea să domnească: la nivelul sufletului. În același sens la Templu este locul unde vii și recunoști că Isus este Împăratul sufletului tău,este Cel după care mergi și Cel la care te întorci mereu cu recunoștință și supunere.

3. Care îi sunt supușii?

Orice Împărat are și supuși. Supușii săi sunt cei care vin la El și recunosc puterea și slava pe care o are. Orbii și șchiopii ne dau prima lecție în acest sens. Cele două categorii de oameni cu probleme fizice grave vin la Isus în Templu. Aceștia aduc poverile lor sufletești la cunoștința Mântuitorului care îi vindecă indicând prin aceasta că locul sfânt al Templului lui Dumnezeu este spațiul în care se poate găsi tămăduirea. Sigur, azi sunt biserici cu orbi și șchiopi care deși fac gestul de a veni la biserică tot nu văd sau nu scapă de  șchiopătat. Oamenii aceștia (orbii) totuși văd cu sufletul iar șchiopii aceștia umblă mai încrezător ca mulți alții.  Totuși să nu devim de la text. Nu cred că asta vrea să sugereze textul. Isus Cristos aruncă accentul pe Templu. Valoarea unui astfel de spațiu în închinarea credicuiosului față de Dumnezeu. Venirea la casa de rugăciune este o dovadă a smereniei și reverenței în fața autorității și puterii lui Cristos în viața noastră.  Chiar dacă vii aici cu mari probleme fizice (orbi, șchiopi) sau vii pur și simplu să aduci laude Domnului Isus (pruncii), ai înțeles prin gestul tău că Isus este Acela care merită închinarea ta.

Fie că vii cu sufletul plin de necazuri, fie că vii cu laude, Isus Cristos se bucură de aceea care Îi recunosc puterea și care I se închină venind în locașul unde se pot întâlni cu El. Isus, e împăratul sufletului și într-o zi va ridica la slavă și trupurile noastre, fiind și Împărat al trupurilor slăvite ca să moștenim viața veșnică prin credința în El.

Să-L onorăm deci pe Isus Cristos ca Împărat al sufletului și să ne preocupăm de soarta vieților noastre închinându-ne cu recunoștință.

 

Strângeţi-vă comori în cer!

Matei 6: 19- 21 Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
Ideea centrală: Ce eşti tentat să strângi în viaţă mai mult? Cu ce scop strângi? Dumnezeu să ne ajute să strângem lucrurile cu adevărat valoroase.

1. Să strângem înţelept pentru ziua de mâine (Exod 16:16-20)
Israeliţii strângeau mana în pustie. Unii dintre ei strângeau mai mult decât le era nevoie şi încercau să păstreze până dimineaţa. Însă ce era peste “suficient” era mâncat de viermi. Să zic că Dumnezeu condamnă pe cel care strânge pentru ziua de mâine. NU! deși în textul acesta asta se subliniază cu privire la mană. Privind însă ideea strângerii de comori în cer, atitudinea lor a fost extrem de egoistă și hămesită. Bibblia încurajează la hărnicie și fiecare creștinb trebuie să muncească pentru a avea suficient și pe timpul iernii când n-ai ce strânge din grădină. Răsplata hărniciei rămâne pentru trup. Problema e ce faci când Dumnezeu îți dă, dar uiți că astfel poți și tu să trimiți o comoară în cer în schimb: atitudinea de mulțumire, smerenia ca urmare a binecuvântărilor.  Subliniez, israeliţii erau nevoiţi să strângă zilnic pentru a avea ce mânca. Dar pericolul era lăcomia după mai mult. Din moment ce mană este din belşug de ce să nu punem deoparte. Simplu: Dumnezeu dă îţi dă zilnic suficient ca să trăieşti. Mâine va fi din nou la lucru! Haideţi să strângem suficient, după porunca Domnului. Strânge comori în cer prin atitudini de mulțumire!

2. Să strângem înţelept pentru ziua de azi (1 Împăraţi 17:10-16)
Dacă israeliţii strângeau din prisosul binecuvântării cereşti, dar cum să strângi comori în cer când eşti în criză? Avansăm la văduva din Sarepta. Văduva aceasta strângea pentru a avea strictul necesar. Strângea lemne pentru a mânca ultima ei hrană. Uneori Dumnezeu ne aduce în situaţia în care să vedem că nu avem ce strânge nici măcar pentru mâine. Sunt unele nevoi stringente pentru care suntem nevoiţi să strângem azi ceva ca să nu murim. Situațiilșe acestea sunt puține la noi dar sunt cazuri în care strângerea pentru a avea azi vizează doar ziua de azi. Aţi văzut oameni care nu au ce mânca dar de strâns averi nu se pot sătura? Uneori şi noi ca aceia strângem fără să vedem priorităţile strângerii. În zilele de criză ne dăm seama ce e important să ai. La Sarepta vedem un exemplu bun de strângere. E o strângere ancorată în realitate: lemne pentru gătit hrana. Înțelepciunea strângerii din Sarepta e dată de orientarea către binefacere. Observăm că indiferent de circumstanţele în care se afla văduva, a găsit resurse de a avea inimă faţă de Ilie şi de a împărţi cu el ce mai avea pentru azi. Noi dăm de obicei celorlalți ceea ce credem noi că nu influențează resursele noastre pentru azi. Din puţina hrană (doar pentru o zi) la Sarepta s-a putut bucura şi altul. Actul de binefacere coboară comorile din cer la noi. Strânge, strânge, strânge dar strânge azi aşa încât să aduni mereu în cer, indiferent cât de mult sau cât de puțin ai avea de pus deoparte. Gândul inițial al văduvei era oricum să împartă hrana cu fiul ei. Dacă un lucru îl poți împărți în două eu zic că acel lucru se poate împărți și în 3. Strânge comori în cer prin împărțirea bunurilor tale.

3. Să strângem zilnic pentru cer  ( Matei 6:19-21)
Așadar atitudinea strângerii e cea care contează. Nu e păcat să strângi înţelept pentru ziua de mâine, nici pentru azi atâta timp cât strângerea e făcută în voia lui Dumnezeu. E mare har să ştim să strângem cu gândul la Dumnezeu. Ai tu o comoară în cer după felul în care strângi? Suntem îndemnaţi ca atunci când strângem să facem efortul de a strânge în două locații: suficient pentru azi și cât mai mult pentru cer. În cer se strâng fapte bune, dovezi ale unei bune mărturii. Strânge comori în cer prin prețuirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Fiți binecuvântați!

Crucea lui Cristos

Te-ai întrebat vreodată câte a făcut Dumnezeu pentru tine? Dacă a jertfit ceva? Dacă I-a păsat cu adevărat de tine? Cât de interesat e Dumnezeu de soarta ta? S-ar putea să descoperi că a fost “prea interesat”. Dacă stai la răscruce şi nu cunoşti “investiţia” lui Dumnezeu pentru salvarea omenirii citeşte rândurile următoare.În seara aceasta la Biserica Emanuel din Oradea s-a predicat despre jertfa de pe cruce a lui Isus Cristos. Succint iată câteva idei din ceea ce s-a predicat. (Evrei 10:1-14).

1. Crucea lui Cristos a fost voia lui Dumnezeu pentru noi
Voia lui Dumnezeu a fost ca Fiul Său să moară pe cruce pentru mine şi în locul meu. Fără efortul Său şi planul Său, eu nu aş fi fost în stare să aspir la viaţa veşnică. Dumnezeu a făcut primul pas înspre om în vederea salvării lui. Crucea n-a fost o surpriză pentru Domnul Isus. Dumnezeu a luat iniţiativa mântuirii ele înainte de creaţie (Romani 8:29). Viaţa veşnică mi-a fost făgăduită înainte de întemeierea lumii. Tit 1:2 “în nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu…”
2. Crucea lui Cristos a fost lucrarea lui Dumnezeu pentru noi
Lucrarea lui Dumnezeu pentru mine a însemnat darea la moarte a Unicului Său Fiu pentru salvarea mea o dată pentru totdeauna. Mântuirea este o lucrare care ţine veşnic. Eu sunt mântuit o dată pentru totdeauna. Nu sunt mântuit astăzi şi mâine nu. Sunt mântuit în fiecare zi din viaţa mea de când am acceptat lucrarea lui Dumnezeu în Fiul Său. Jertfa lui Isus Cristos a fost suficientă pentru mântuirea mea. Lucrarea aceasta a fost înfăptuită o dată pentru totdeauna, fiind planul lui Dumnezeu din veşnicie pentru mine. Dumnezeu Fiul este acum la dreapta lui Dumnezeu. Moartea va fi ultimul inamic al Domnului care va fi înfrânt (versetul 13).

3. Crucea lui Cristos a fost singura cale de mântuire a oamenilor
Moartea pe cruce a Fiului lui Dumnezeu a fost singura cale de salvare a oamenilor. Oamenii nu ar fi putut face niciodată nimic pentru mântuirea lor. Dumnezeu a făcut totul. Isus Cristos a plătit vina păcatelor întregii omeniri. În Cristos au fost osândite toate păcatele mele. Acum fiecare om poate fi mântuit prin credinţă. Nu este păcat care să nu poată fi iertat. Ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mine poate face şi pentru ceilalţi.

Cum să-ţi întăreşti credinţa de Paşte? Luca 24:1-8

Dacă nici în Săptămâna Mare, nu ne întărim credinţa în Isus cel înviat, când o vom face? Aşadar CUM să îţi întăreşti credinţa de Paşte… Versetul 4 ne spune că femeile nu ştiau ce să creadă când nu au găsit trupul Domnului Isus. Noi ce, cât de mult, şi cum credem în învierea Domnului Isus? Vrei să fii tare în credinţa ta în Isus cel înviat? Atunci:

1. Caută-L pe Isus Cristos unde trebuie. v 5 Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu?
– El se lasă găsit dacă credinciosul îl caută din toată inima [ Ieremia 29:13 ]
– caută răspunsuri în Cuvânt; 

2. Adu-ţi aminte de viaţa Domnului Isus. v 6 Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galilea…
– viaţa Domnului Isus trebuie să fie modelul de credinţă care ne motivează să credem şi să trăim ca El
– să stăm în ziua învierii să privim la viaţa Celui în care credem şi la ceea ce a făcut El pe pământ.

3. Adu-ţi aminte de cuvintele lui Isus. v 8  Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus.
– să ne aducem aminte presupune să învăţăm cuvintele lui Isus. Sunt lucruri care trec însă cuvintele lui Isus rămân peste veacuri.
– când Isus a fost ispitit a răspuns sugestiv ispitelor: Este scris…
– Femeile şi-au adus aminte de promisiunile lui Isus cu privire la învierea Sa a treia zi.
Să ne aducem şi noi aminte de cuvintele lui Isus şi să ne întărim în credinţă. El va reveni.