Ce făceau primii creştini la adunare?

Fapte 2:42 “Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni”.

Acest mesaj vrea să ne reamintească ce făceau primii creştini când se adunau împreună pentru ca şi noi astăzi să ne cercetăm în lumina Cuvântului şi să vedem dacă stăruim în lucrurile esenţiale pentru zidirea bisericii.

Biserica primară avea mai întâi de toate obiceiul să stăruie în ceva ce avea legătură cu apropierea de Dumnezeu. Asta a însemnat câteva lucruri asupra cărora s-a căzut de accord a fi potrivite pentru serviciile de închinare ale credincioşilor. Verbul “a stărui” este un rezultat al traducerii dintr-un cuvânt de origine greacă care însemna “perseverare”. Iată deci care au fost primele lucruri în care acesţia erau determinaţi să stăruie:

1. Perseverenţa în Cuvântul Evangheliei (ei stăruiau în învăţătura apostolilor)

Nu există continuitate corectă a niciunei biserici dacă la fundamentul ei nu se aşează această învăţătură. Cele mai bizare fenomene ale închinării contemporane (accent pe atmosferă, ambient, pe programe atractive cu formaţii de laudă şi închinare, etc) au luat fiinţă fiindcă oamenii din biserică uită că la temelia închinării trebuie aşezată învăţătura apostolilor: lucrarea Domnului Isus. Apoi cele mai multe denominaţiuni au explodat odată cu abandonarea adevărurilor absolute ale Evangheliei şi acceptarea altor filosofii. Cine are adevărata închinare, adică pe cea biblică? Tind să cred că acolo unde este predicat Cristos, unde I se aduce cinste lui Cristos şi unde Isus Cristos este motivul şi motivaţia închinării.

2. Perseverenţa în comuniune (ei stăruiau în … legătura frăţească)

Mi-aduc aminte de strada pe care stăteam la casa părintească. Unul dintre vecini avea o bancă lângă stradă sub un nuc. Aici obişnuiau vecinii să se întâlnească  şi să discute. Mi-aduc aminte de ce spunea la biserică un frate văzând că fraţii se foiesc să plece fiindcă era 12 dar predica nu era gata. A zis “fraţilor, vă aduceţi aminte de acele vremuri când stăteam până pe la 13-14 la Casa Domnului aşa de drag ne era să stăm împreună aici. Nici nu ne dădeam seama cât trece timpul.” Cu părere de rău o spun, lumea nu mai are timp să se întâlnească. Bisericile sunt goale şi pentru că legătura frăţească trece prin numărarea secundelor unui minut, două, ale unei dimineţi din 7 cât se văd (unii de obligaţi) fraţii la biserică. Lucrurile se pot îndrepta dacă fraţiii ar începe să stăruie în grija pentru cel de lângă el.

3. Perseverenţa în cercetarea sinelui (ei stăruiau în … frângerea pâinii)

Oare nu ar trebui să fie închinarea un loc al cercetării noastre înterioare? Umblăm cu Isus Cristos pe buze dar trebuie transpus în felul de viaţă, în practica fiecărei zile. Nu suntem perfecţi, uneori cădem, de aceea avem nevoie de cercetarea faptelor, a umblării noastre. Cina ne aminteşte de ceea ce a făcut Isus pentru noi, de aceea este bine să abandonăm lucrurile greşite şi să fim cu luare aminte la persoana lui Isus Cristos. Ce a făcut pentru mine? Cât mi-a iertat? Cum mi-a iertat?  Iată câteva întrebări pe care cred ceste bine să le punem când ne apropiem de cina Domnului. Cred că frângerea pâinii era un simbol al frângerii trupului lui Isus de aceea era un moment al îndurerării. Tu ştii cât a suferit Isus pentru tine?

4. Perseverenţa în comunicarea cu Dumnezeu (ei stăruiau… în rugăciuni)

De cele mai multe ori m-am dus la biserică pentru acest motiv: ca să mă rog cu fraţii. Nu ştiu exact cum să descriu starea ce o simt după rugăciunile din biserică. Parcă e un moment în care fiecare se deschide înaintea Domnului într-un mod special. Aşa cred că ar trebui să fie. Nu că ar conta clădirea, dar faptul că aduci înaintea întregii adunării starea ta, că auzi un “amin” puternic la urmă mă face să cred că rugăciunea de la Casa Domnului e cu adevărat specială. Primi creştini stăruiau în rugăciuni. Aş vrea să continuăm şi noi ceea ce îi zidea pe ei odată: rugăciuni, frângerea pâinii, părtăşia frăţească, învăţătura apostolilor.

În ce stăruie biserica ta astăzi? Cred că fiecare credincios ar trebui să contribuie la stăruirea în aceste lucruri care zideau cu adevărat trupul bisericii. Activităţile primilor creştini trebuie privite cu sfială şi ruşine, fiindcă nu trebuie să pierdem elementele care au alcătuit închinarea primilor creştini. Putem privi lucrurile şi în felul ascendent în care au fost puse de Luca în acest verset. Învăţătura apostolilor – e baza închinării, ea continuă cu o strângere a legăturii dintre fraţi care umblă în învăţătura apostolilor, frângerea pâinii se face când sunt toţi fraţii strânşi laolaltă şi stăruie în învăţătura apostolilor, iar rugăciunea este cel mai înalt pisc al închinării când cu întreaga biserică fraţii se roagă cercetându-şi umblarea, mărturisindu-şi păcatele, lăudând Numele Domnului.

Fiţi binecuvântaţi!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s