Să nu iei în deşert Numele Domnului!

Exod 20:7  “Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.”

Iubiţii mei cititori, iată-ne ajunşi la cea de-a treia poruncă. O poruncă care mă face azi să meditez la următoarele aspecte. Odată mă gândesc la ce înseamnă “a nu lua în deşert”? Înseamnă “a nu batjocori” şi are conotaţii atât la nivelul limbii cât şi la nivelul atitudinii noastre faţă de Dumnezeu.  Înjurăturile pot să se încludă aici. Din păcate lumea aceasta este atât de trivială la nivelul limbii încât eu cred că zilnic înaintea lui Dumnezeu se strâng suficiente probe împotriva noastră, probe care certifică pedeapsa în care oamenii cad. Nu-l jigniţi pe Dumnezeu!
Încearcă azi să lauzi numele Domnului. Lauda te va ajuta să eviţi ispita de a negocia cu luarea în deşert a Numelui Domnului.
De fapt noi luăm în deşert Numele Domnului şi atunci când îl nesocotim. Să vă dau un exemplu. Ştii că dacă eşti creştin, trebuie să faci lucrurile moral, ştii că trebuie să vorbeşti adevărul, ştii că trebuie să mergi la biserică, să fii curat în vorbe şi fapte. Ştii toate acestea şi cu toate acestea “nesocoteşti” ceea ce ţi-a spus Dumnezeu prin Scriptură. Şi aşa luăm Numele Domnului în deşert. A-L lua peste picior pe Dumnezeu este echivantul cu a lua peste picior o stâncă. Inevitabil greutatea faptei noastre ne va strivi. N-ai cum continua să trăieşti veşnic dacă aduci un afront Celui care te-a creat ca să-I aduci cinste şi onoare.

Cred că multele rele ce se petrec astăzi pe pământ sunt o consecinţă a răutăţii omului dar mai ales a faptului că fiinţa umană l-a nesocotit pe Dumnezeu.

Soluţia la care meditez? Caută să nu iei în deşert ci caută să onorezi Numele Domnului. Cinsteşte-L prin talantul (darul) cu care te-a înzestrat. Fă lucrul acesta cu viaţa ta şi pedeapsa se va depărta de la tine!. Dumnezeu are un nume pentru orice greutate, nevoie ai avea. Acest lucru este aşa deoarece noi avem nevoie să apelăm la El.

Fiţi binecuvântaţi!

Să nu-ţi faci chip cioplit!

Exod 20:4-6
“Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor cari sunt în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti…”
Chip cioplit… * toate acele imagini care au întruchiparea unei fiinţe deosebite dacă este făcută cu scopul venerării ei devine un păcat. E vorba de o închinare la un idol. Idolul e ceea ce omul creează pentru a i se închina, a-i sluji. Când Biblia spune că “nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt în ceruri, sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul” înseamnă că nimic din ceea ce cunosc eu ca fapt material să nu-l creez în mod vizibil înaintea ochilor mei cu scopul închinării la acel lucru. Dumnezeu spune astfel că pământul cu tot ceea ce este pe el nu trebuie să fie stăpân peste om, iar omul trebuie să ştie că Dumnezeu este Acela care le-a creat ca omul să le fie stăpân. Deci să nu ne închinăm lucrurilor destinate a fi “unelte” pentru om nu “autorităţi” peste om.

Oameni dragi aici, această a doua poruncă conţine alte câteva: 1. să nu-ţi faci chip cioplit, 2. să nu te închini înaintea lor, să nu le slujeşti.
Exclude din viaţa ta orice chip chiplit. Eu nu sunt pentru icoane! Da prin intermediul imaginii ajung mai uşor să contemplu pe cineva, dar Biblia condamnă închinarea la chipurile cioplite. Ce pot să zic… păziţi-vă credinţa. Am un obiect pe care îl plac; este Biblia mea. Nu am pupat-o niciodată (să nu mă condamne cineva, respect credinţa fiecăruia), şi spun că în ea mereu îl văd pe Dumnezeu în urma lecturilor mele. Nu vreau însă să vând imaginea mea despre Dumnezeu prin imagini cuiva spunându-i că ceea ce zic eu e adevărat. Credinţa vine în urma auzirii iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu. Cred că credinţa mea nu va creşte dacă ştiu cum arată Isus, ci aflând cine este Isus şi ce a făcut El, ce-mi spune mie să fac astăzi. Multe lucruri se rezumă la cuvântul ascultare.
Cred că rugăciunea pote fi primită şi fără semnul crucii (o înfăţişare a lucrurilor de pe pământ), cred că închinarea este în duh şi adevăr (Ioan 4:24). Cu alte cuvinte nu-mi fac chip cioplit dacă merg pe stradă şi în sinea mea mă rog, rostind în gând adevărata mea stare în faţa lui Dumnezeu. Exact acelaşi lucru îl pot face la biserică (în duh şi adevăr) fără elemente exterioare, fără gesturi, mimici deosebite. E cea mai lungă poruncă… Simte Dumnezeu că oamenii nu vor înţelege pe deplin că numărul 1 în închinare este al Domnului. Dumnezeu nu-şi negociază locul în viaţa noastră. Ştii tu cine te-a creat?, cine a permis să trăieşti?, cine îţi dă în continuare viaţă şi hrană, ştii tu? E Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, este Unicul Dumnezeu. Aceluia să ne plecăm genunchiul.

Duh şi adevăr… Onest cu interiorul tău, onest cu gura ta, mereu la lumină cu gândurile tale şi în mod deschis venind înaintea lui Dumnezeu. Închinarea este recunoaşterea stăpânului. Este Isus acela?  Isus Cristos este model de care trebuie să ne agăţăm.
Fiţi binecuvântaţi!