Stăruinţa în rugăciune

Coloseni 4:2 Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.

1. Te mai rogi cu stăruinţă pentru ceva/cineva?
Stăruinţa este acea calitate a omului lui Dumnezeu care ştie că dacă cere cere după voia lui Dumnezeu şi cere din toată inima un lucru acesta i se poate da. A ruga stăruitor = a insista asupra unui lucru, a implora. Când Isus Cristos se afla în grădina Ghetsimani s-a rugat stăruitor ca să poată duce la capăt voia lui Dumnezeu Tatăl. Când Ilie avea nevoie de minunea ca Dumnezeu să mistuie jertfa înconjurată de apă, el s-a rugat stăruitor şi deplin încredinţat că Dumnezeu v-a face acest lucru. În Iacov 5:17 Ilie s-a rugat stăruitor să nu plouă şi n-a plouat în ţară trei ani şi şase luni. În Siberia există un oraş în care credincioşii expulzaţi acolos s-au rugat ca în viitor în oraşul acela să existe o biserică. S-au rugat stăruitor dar nu s-a împlinit rugăciunea decât la mult timp după moartea tuturor. Biserica actuală din acel oraş este zidită pe osemintele lor. Dumnezeu îşi aduce aminte de rugăciunile oamenilor şi le împlineşte la vremea potrivită de El. Datoria noastră este să ne rugăm fierbinte.

2. Veghează în rugăciuni de mulţumire
Vegheaţi în ea cu mulţumiri. O parte deosebită a rugăciunii este mulţumirea. Un om care se roagă şi nu are în rugăciunea sa mulţumiri este un om egoist. Un om care vrea numai pentru el, acela consideră că Dumnezeu este dator numai să dea iar el să primească. A veghea în rugăciune cu mulţumiri, pentru mine înseamnă să nu uiţi că tot ce primeşti este de la Dumnezeu. E mare har să primeşti ceva de la Dumnezeu având în vedere starea noastră şi sfinţenia Lui. În psalmi se spune că “de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de Domnul”. Mulţumirea e calitatea inimii de a se smeri înaintea Dătătorului şi de a-I recunoaşte meritele.

Să învăţăm să cerem stăruitor, să învăţăm să mulţumim din inimă.
Fiţi binecuvântaţi.

Advertisements

Cum ar face Isus în locul meu?

Coloseni 3:23-25
23 Orice faceţi să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni,
24 ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos.
25 Căci cine umblă cu strâmbătate îşi va primi plata după strâmbătatea pe care a făcut-o; şi nu se are în vedere faţa omului.

“Orice faceţi” reprezintă fiecare acţiune a oamenilor care se pretind creştini. Creştinul trebuie să facă lucrurile “din toată inima”. De nenumărate ori poţi vedea cum lucrurile făcute din toată inima îţi rămân dragi în timp ce lucrurile în care nu ai investit întreaga ta personalitate se deteriorează rapid.

“Ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni”, sugerează faptul că cel credincios are o dragoste aşa de mare faţă de Dumnezeu încât nu-ţi poţi permite să faci lucrurile altfel decât foarte bine. Mi s-a întâmplat la o lucrare în construcţii să îmi amintesc de aceste verset. Renovam o cameră şi cel a cărui cameră era a venit să îmi spună că “e bine oricum” că e “bine şi aşa” deşi camera necesita reparaţii majore. Când i-am spus că dacă aş face lucrul acela pentru el şi eu i-aş lăsa camera fără prea multe retuşuri, însă deoarece vreau să fac lucrurile ca pentru Domnul trebuie să-mi dau tot interesul să iasă bine, omul acela a încremenit şi a schimbat speech-ul. Deci lucruând ca pentru Domnul rămâi o mărturie.

De ce să lucrezi ca pentru Domnul? pentru că la l este răsplata moştenirii, pe care noi cei credincioşi o vom primi în cer. Pentru strădania de a face lucrurile ca pentru Domnul există o plată perfectă după munca depusă: aprecierea din partea lui Dumnezeu.

Strâmbătatea= neconform, înşelător, strâmb, de mântuială. Când lucrrezi cu strâmbătate însemnă că nu lucrezi cu inima ci doar cu mâinile. Mâinile fac ceva pentru că trebuie făcut nu pentru că trebuie făcut bine. A face lucrurile bine vine dintr-un simţământ interior.

La sfârşit o întrebare pentru aceia care nu ştiu ce însemnă să faci orice ca pentru Domnul. Când trebuie să faci ceva şi nu ştii cum trebuie să arate acel lucru făcut ca pentru Domnul, puneţi următoarea întrebare: Cum ar face Isus în locul meu? Răspunsul va fi pe măsura întrebării.

Fiţi binecuvântaţi

Familia ideală sau familia normală?

Coloseni 3:18-22
18 Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, cum se cuvine în Domnul.
19 Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele.
20 Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului.
21 Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea.
22 Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpânii voştri pământeşti; nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăţie de inimă, ca unii care vă temeţi de Domnul.

Familia ideală sau familia normală s-ar putea spune fiindcă nimic nu este ieşit din comun aici. Să urmărim relaţionarea dintre soţi, pe cea dintre copii şi părinţi şi pe cea dintre părinţi şi copii. Un ultim aspect relaţia dintre robi şi stăpâni care trebuie luată în calcul deoarece în vremea aceea se practica angajarea unui rob al casei care făcea ce i se comanda.
1. Primul aspect este îndreptat în direcţia soţiilor. Nu vreau să speculez dar ordinea mi se pare nefirească. Când vorbeşti despre familie începi cu capul familiei. Ei bine atenţia lui Pavel este direcţionată către neveste. Despre ele aminteşte un lucru: să fie supuse bărbaţilor lor, cum se cuvine în Domnul. Deci un aspect demn de luat în seamă este că familia se clădeşte pe supunerea soţiei faţă de soţ şi pe autoritatea soţului peste soţie. “cum se cuvine în Domnul” îmi sugerează că la fel cum ea stă supusă faţă de Dumnezeu aşa trebuie să fie şi în relaţie cu soţul ei. Calitatea numărul 1 a unei neveste credincioase.este supunerea. Pentru a ştii cum să se supună ea trebuie să ştie cum o femeie trebuie să fie supusă înaintea Domnului.

2. Bărbaţii apoi sunt îndemnaţi să-şi iubească nevestele. Adică dragostea lor să fie doar pentru nevasta lor. “A nu ţine necaz” poate a înseamna a nu le şantaja, a nu le înşela, a nu trăi suspect în prezenţa ei, ci a fii deschis în relaţie cu nevasta şi de a arăta mereu iubirea faţă de ea. Calitatea numărul unu pentru un bărbat ca să aibă o familie normală este dragostea. O dragoste arătată mereu, o dragoste sinceră.

3. Copii ascultaţi… Desigur copii sunt supuşi ambilor soţi. Ei sunt părinţii lor şi au drept tutorial asupra lor. Ascultarea este calitatea numărul 1 în relaţia copii- părinţi. Ea se învaţă la vârsta copilăriei şi se aplică pe tot restul vieţii. Ascultarea place Domnului. Îmi place şi mie această remarcă. Ca şi copil trebuie să asculţi.

4. Părinţilor nu întărâtaţi. Aici este o probă grea. Nu fii o mărturie negativă pentru copiii tăi. Nu avea un comportament dual. Nu fii diferit: acasă omul rău care strigă la copii, care e veşnic nemulţumit de starea copiilor iar în public îi vorbeşti de bine şi acoperi starea adevărată a lucrurilor. Acest exemplu poate fi luat şi pe dos. Un copil este harnic acasă dar în public părintele mereu îl ponegreşte ca fiind leneş. Aceste aspecte îl vor întărâta pe copil. Ca părinte trebuie să fie un raport sincer cu copiii, pentru ca cei mici să se încreadă în caracterul părinţilor lor. Calitatea numărul 1 pentru o relaţie corectă părinţi copii este sinceritatea.

5. Robilor ascultaţi. Iată ascultarea este cheia cea mai des folosită în casa familiei. Robul trebuie să se supună prin ascultarea sa faţă de stăpâni. În plus el trebuie să aibă frică de Domnul.

Iată aşadar câteva aspecte ale familiei normale: nevasta supusă, soţul iubitor, copilul ascultător, părintele sincer. Pentru unii familia nu este chiar aşa de aceea familia descrisă de Pavel pare a fi o familie ideală. Totuşi Pavel nu face altceva decât să vorbească despre cum ar trebui în mod normal să stea lucrurile în viaţa de familie.

Fiţi binecuvântaţi!

“Fast”-food pentru pocăiţi

Coloseni 3:16 “Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră.”

1. Cum să locuiască Cuvântul în mine?

“din belşug.” (pe săturate) Singurul lucru de care nu te poţi sătura este Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru a fi mereu proaspăt şi mereu nou, pentru a avea bogăţia necesară pentru mine zilnic eu trebuie să mă apropiu de el cu foame şi sete. Psalmul 63:1 spune “Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi tânjeşte sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă.

Ca să poată locui trebuie să aibă loc. Setea şi foamea după Dumnezeu trebuie să păstreze un loc mereu pregătit să fie umplut numai de Cuvântul lui Dumnezeu. Spre exemplu eu astăzi: nu pot începe ziua fără să meditez la acest verset. Prin el învăţ să apreciez Cuvântul ca sursa unui izvor de apă: vin dimineaţa mă dau pe faţă cu el, mă înviorez. Beau din el, mă astâmpăr pe interior, ascult susurul său blând liniştindu-mi sufletul, şi apoi îngenunchind lângă el mulţumind pentru că nu seacă, pentru că are o putere de regenerare a inimii mele pe care numai el mi-o poate da. Eşti tu pământul sec, uscat şi fără apă? Vino la izvorul ce stâmpără setea sufletului tău, vino la citirea, memorarea şi meditaţia asupra Sfintelor Scripturi.

Cuvântul este şi pentru foame. El poate fi comparat cu mana din cer căzută peste poporul Israel. Ai nevoie în fiecare zi de hrană din partea lui Dumnezeu ca să nu mori. Uneori ea este hrană tare, aşa cum israeliţii au avut parte de prepeliţe în pustie, altădaţă e ca pâinea moale şi proaspătă pe stomacul gol: te satură. Îţi iai porţia zilnică şi trăieşti fizic până mâine. Mâine Dumnezeu te aşteaptă să culegi din nou mana Cuvântului.
Eşti tu flămând şi însetat după neprihănire?

2.  Unde să depozitez Cuvântul?

“în toată înţelepciunea” (în raţiunea omului). Cel mai important aspect al minţii umane este că ea aproape tot timpul este asaltată de gânduri. Cu cât mintea mea este hrănită de informaţii pe o anumită tematică, cu atât voi gândi mai mult către acele preocupări ale minţii. Gândul nu este hrana minţii, gândul este energia minţii. El este rezultatul hrănirii minţii. Când nu mai ai energie nu mai gândeşti la fel de limpede. De aceea omul când este obosit preferă să doarmă ca să poată să-şi reenergizeze mintea. Cel mai prielnic moment pentru hrănirea minţii este când şi ea este odihnită. Hrănind-o dimineaţa cu Cuvântul lui Dumnezeu, toată ziua energia minţii mele va fi consumată de gânduri cu privire la ceea ce am citit.

3. Ce pot să fac cu o minte plină de Cuvânt?

“învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii” (vorbiţi şi împărtăşiţi cu alţii gânduri din Cuvântul vieţii). Când la temelia vieţii mele zilnice stă timpul devoţional personal cu Dumnezeu am toate şansele să fiu cu mintea ageră şi pot discerne între bine şi rău, pot observa voia Sa şi pot lua decizii fără să îmi chinui sufletul. Cu o minte plină de Cuvânt vorbesc din Cuvânt în mod natural, pentru că El mi-a fost hrana de dimineaţă, iar în timpul zilei este energia minţii.

4. Care sunt urmările umplerii de Cuvânt?

“cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră” (lauda la adresa lui Dumnezeu şi buna dispoziţie). Când eşti săturat de Cuvânt eşti plin de gândurile Scripturii. Astfel energia trupului este dată şi de vigoarea Duhului Sfânt din tine. Duhul este plin de râvnă dacă facem lucrarea lui Isus Cristos şi ne hrănim cu El prin Cuvânt. Când Dumnezeu îmi vorbeşte consecinţa imediată este bucuria inimii care se revarsă în cântare. De aceea noi folosim cântările în închinarea noastră pentru că se presupune că prin ele arătăm binecuvântarea de a fi atinşi de Cuvântul lui Dumnezeu. Prin cântare putem împărtăşi şi putem oglindi mult mai poetic starea inimii şi minţii noastre săturate de Cuvânt.

Fiţi binecuvântaţi!

Stăpâna inimii mele

Coloseni 3:15 “Pacea lui Cristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.”

Îmi permit să fac o mică alegorie cu acest verset: Cetatea Trupul lui Cristos = Biserica, locuitorii din Trupul lui Cristos = cei mântuiţi deveniţi mădulare în acest trup, Stăpâna inimii = pacea care stăpâneşte în inima celui mântuit. Astfel iată o imagine a celui care trăieşte în Biserica lui Cristos având Pacea ca autoritate în viaţa sa.

1. Viaţa în “Cetatea Trupului lui Cristos” e o chemare.
Chemarea creştinului este să fie un om al păcii. Noi suntem chemaţi să răspândim pacea lui Cristos. Pacea este compatibilă cu Cristos. Diavolul iubeşte cearta, dezbinarea, vrajba, ura. Omul lui Dumnezeu fuge de toate aceste roade ale firii păcatului. Am fost chemaţi “ca să alcătuim un singur trup,” nu două, nu partide, nu grupuri şi echipe, ci un singur trup. Acest aspect este revelator pentru a descoperi că Isus Cristos se confundă numai cu aceia care fac pace şi trăiesc în pace. Toţi cei care au chemarea de a trăi în pace au harul de a fi chemaţi pietre vii în trupul bisericii.

2. Pacea este stăpâna inimii locuitorului din cetatea “Trupul lui Cristos”
Nu m-am gândit niciodată că pacea este regina inimii credinciosului. Ea este dominanta credincioşilor. Mă gândesc la Mântuitorul meu, oare câtă pace avea în inimă când îşi lăsa mâinile pironite pentru omenire? O, eu cred că nimeni nu a mai avut atâta pace vreodată ca El. A stăpâni pacea în inima noastră înseamnă a lăsa inima noastră să răspundă în acordurile cele mai frumoase la fiecare val de ură, duşmănie, ceartă sau dezbinare. Cine are darul împăcării într-o biserică este omul care a înţeles că singurul loc unde are voie să îşi arate ura este păcatul şi păcătuirea. Să urâm păcatul şi să fugim de el. Să ne certăm cu el şi să îl duşmănim, nu să îl iubim.

O completare: a urâ păcatul nu înseamnă a urâ şi persoana în care locuieşte păcatul. Să încercăm să distingem între păcat şi păcătos. Isus a venit să mântuiască ce era pierdut (a venit pentru păcătoşi). Noi trebuie să fim plini de pace şi doar în privinţa păcatelor să ne revoltăm, să le respingem. Nu trăi liniştit în preajma păcatului. Cel care e plin de pacea lui Cristos se înfioară la vederea păcatului şi fuge de el, se fereşte de el.

3. Recunoştinţa este cel mai discutat subiect din cetatea “Trupul lui Cristos”
Asemenea unui subiect de ziar bun, recunoştinţa este cel mai frumos subiect al locuitorilor din Cetatea “Trupul lui Cristos”. A fi recunoscător pentru tot ceea ce ai, a fi mulţumitor pentru mântuirea în dar, a fi de accord că trăieşti prin har înseamnă a trăi prin recunoştinţă. Nu e nimic al nostru pe acest pământ. Nu suntem stăpâni nici pe viaţa noastră, nici pe casa noastră, pe nimic. Să învăţăm să “fim recunoscători” este începutul trăirii în pace.

Cureaua dragostei

Coloseni 3:14 “Dar mai pe sus de toate acestea îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.”

1. Dragostea leagă

Cei care pierd din vedere dragostea uită că ea funcţionează ca o “legătură”. Ea trebuie să lege toate celelalte atribute spirituale. Datorită ei continuăm să avem inima plină de bunătate, smerenie, îndelungă răbdare. Fără dragoste le-am pierde pe toate acestea. Iosif în VT a primit de la Iacov o haină ca semn al preţuirii tatălui său. Cu alte cuvinte Iosif purta un semn exterior al dragostei paterne. Dragostea conlucrează cu toate celelalte roade ale Duhului Sfânt. Pentru că dragostea leagă ea ar trebui să fie la vedere. Nu poţi pune o curea pe dedesubtul hainelor. La fel fiecare gest, vorbă, sentiment, trebuie învăluit în dragoste.

2. Dragostea este legătura desăvârşirii

Nu eşti complet dacă nu iubeşti. Nu eşti creştin dacă îţi lipseşte dragostea. Fără dragoste eşti o aramă sunătoare şi un chimval zâmgănitor. Dragostea trebuie să te facă să aspiri la desăvârşirea în Cristos. Ea te ajută să acţionezi atunci când ceilalţi nu o fac. Limita extremă a dragostei este spiritul de sacrificiu. Isus Cristos a plătit cu moartea Sa dragostea de oameni.

Azi meditez la dragostea lui Dumnezeu şi mă rog să primesc din partea Domnului puterea de a iubi mai mult, ştiind că ea este legătura desăvârşirii.

Fiţi binecuvântaţi!

Manechinul lui Dumnezeu

Coloseni 3:12 ” Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţă, cu îndelungă răbdare.”

Într-o vreme la mine acasă mergea pe post un program de modă: m-am şocat privind la felul în care manechinele zâmbeau platonic îmbrăcate în “dezbrăcăminte”, care nu prezenta haina cât trupul. Astăzi vă propun o nouă incursiune în epistola lui Pavel către Coloseni într-un verset care ne vorbeşte despre un anumit tip de creştin. Eu l-am intitulat: Manechinul lui Dumnezeu.

1. Manechin ales de Dumnezeu. 12/a

Creştinul este omul desemnat să îmbrace hainele celui mai mare Designer din Univers: Dumnezeu. Hainele lui sunt haine atribute spirituale: îndurarea, bunătatea, smerenia, blândeţea, îndelunga răbdare, dragostea, pacea, etc. Versetul spune că suntem “aleşi ai lui Dumnezeu”, asta înseamnă că suntem privilegiaţi să purtăm în noi atributele lui Dumnezeu. Designerul acesta îşi alege “manechinii” privind la inima lor nu la felul în care arată pe exterior. Vrea să vadă dacă acel om este prelucrabil, adică prezintă o sensibilitate faţă de lucrarea Designerului. Cu cât vei iubi mai mult hainele croite de Dumnezeu cu atât vei fi mai frumos în ochii Săi, vei căuta să porţi hainele Sale cu dragoste. Dumnezeu îşi consideră aleşii sfinţi şi preiubiţi.  Cu două calităţi sunt priviţi oamenii lui Dumnezeu: sunt sfinţi şi sunt iubiţi.

2. Manechinul lui Dumnezeu prezintă atributele lui Dumnezeu

La o prezentare de modă se prezintă accesorii vestimentare. În viaţa creştină se prezintă caractere vestimentare. Să explic. Noi stăm înaintea Scripturii şi învăţăm cum este Dumnezeu. Citind ne formăm imaginea unui Dumnezeu care are calităţi precum cele enumerate în verset: îndurarea, bunătatea, îndelunga răbdare, blândeţea.  Noi trebuie să tânjim să fim ca şi Isus Cristos care ni L-a prezentat pe Dumnezeu fiind îmbrăcat cu atributele lui Dumnezeu. Dacă Isus a fost imaginea (oglindirea) lui Dumnezeu pe pământ, acum prin sfinţii Săi, Dumnezeu vrea ca tot mai mulţi oameni să caute să fie în caracter la fel ca Fiul Său.

Azi aş vrea să meditez şi la acest adevăr: oare câtă îndurare are inima mea? Oare câtă bunătate, smerenie, blândeţe sau îndelungă răbdare mai păstrez? Sunt eu o imagine clară a lui Isus Cristos? Vreau un caracter cristic, vreau să port cu bucurie în inima mea caracterul lui Isus Cristos. Vreau să prezint lumii asemenea unui manechin, dar pe scena vieţii, cine este Dumnezeu. Vreau ca El să se vadă în viaţa mea.

Fiţi Binecuvântaţi!