De ce a venit Fiul lui Dumnezeu pe pământ?

Ioan 3:17 “Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.”

Ceea ce putem cu toţii vedea în acest verset este faptul că dreptul la mântuire a originat în Dumnezeu. Dumnezeu, în adevăr, a trimis pe Fiul Său în lume cu un scop: nu ca să judece în primul rând ci ca să răscumpere.

Primordialitatea mântuirii în faţa judecăţii rămâne valabilă până la a doua venire a lui Isus Cristos pe pământ, când ştim că El va veni să-şi ducă Mireasa (biserica) în Împărăţia Cerurilor.

Fiul lui Dumnezeu nu a venit ca justiţiar ci ca executant al voii lui Dumnezeu. Dragostea dintre Tatăl şi Fiul atinge proporţii pe care noi suntem limitaţi să le înţelegem. Fiul lui Dumnezeu, de bună voie se dezbracă de pe sine însuşi, se face asemenea oamenilor de dragul voii lui Dumnezeu şi a dragostei ce a purtat-o pentru noi încă dinainte ca noi să existăm. Dumnezeu nu ne-a trimis un terorist, ca să facă dreptate prin teroare, ci ne-a trimis “o pildă de trăire umană duhovnicească”, ca să înţelegem ce înseamnă să-L slujim. Isus a venit să ne înveţe calea mântuirii, cum putem să ajungem pe ea. Vă aduceţi aminte de primele mesaje ale lui Isus? “Pocăiţi-vă fiindcă Împărăţia cerurilor este aproape!”

De ce a venit Isus? A venit ca să fie un Mijlocitor între om şi Dumnezeu. “Eu suntem Calea Adevărul şi Viaţa, nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”

“Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Cristos, care s-a dat pe Sine însuş, ca preţ de răscumpărare pentru toţi…” 1 Tim. 2:5-6

Mântuirea este la îndemâna noastră acum. Judecata va fi la îndemâna lui Isus în ziua când va reveni cu judecată.

Scopul pentru care a venit prima oară a fost mântuirea fiecăruia dintre noi. Chemarea la mântuire este mai întâi universală (oricine crede în El nu este judecat… v.18), dar este şi individuală, are de a face cu răspunsul pe care îl dă fiecare în parte ofertei lui Dumnezeu fiindcă numai “cine crede în Fiul are viaţa veşnică, dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu…(vers.36)“.

Fiţi binecuvântaţi!

Advertisements

Întoarcerea păcătosului

Oare l-am auzit noi vreodată pe Dumnezeu strigând pocăinţa? De-atâtea ori aud pastori care îndeamnă la pocăinţa aproape în genunchi şi nimeni nu ia seama în serios chemarea lor. Ieremia este în situaţia aceluia care predică pocăinţa dar nimeni nu ia seama. Ce lecţii ne învaţă pocăinţa aici? Un singur cuvânt: ÎNTOARCERE.

Ieremia 3:12 “Du-te de strigă aceste cuvinte spre miazănoapte şi zi: „Întoarce-te, necredincioasa Israel, zice Domnul. Nu voi arunca o privire întunecoasă împotriva voastră, căci sunt milostiv, zice Domnul, şi nu ţin mânie pe vecie.”

 1. Pocăinţa  e singurul mijloc de a scăpa de pedeapsa lui Dumnezeu (nu voi arunca o privire întunecoasă împotriva voastră)

Eu sincer nu aş vrea să ştiu că Dumnezeu mă priveşte cu o privire întunecoasă. E înfricoşător să îmi imaginez aşa ceva. Dacă vreţi… pocăinţa îl determină pe Dumnezeu să se uite cu plăcere la mine, cu milă, cu iertare.

Ieremia 3:14 “Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, zice Domnul; căci Eu sunt Stăpânul vostru, Eu vă voi lua, pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie, şi vă voi aduce înapoi în Sion”

2. Pocăinţa e singura modalitate de a-L avea ca Stăpân pe Dumnezeu (căci Eu sunt Stăpânul vostru)

Răzvrătirea noastră ne face să credem că suntem în capacitatea de a ne conduce singuri. Oridecâteori luăm decizii fără să ne consultăm cu Scriptura ne răzvrătim, crezând că noi avem soluţia salvatoare. Pocăinţa spune că nu suntem stăpâni pe noi înşine şi că îi datorăm totul lui Dumnezeu. Viaţa, profesia, mediul, familia, etc.  Pocăinţa înseamnă întoarcerea la Stăpân. Înseamnă falimentul încrederii în sine şi ancorarea nădejdilor în Cristos, în moartea şi învierea Sa.

 Ieremia: 3:22-23 “Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, şi vă voi ierta abaterile.” – „Iată-ne, venim la Tine, căci Tu eşti Domnul Dumnezeul nostru. În adevăr, zadarnic se aşteaptă mântuire de la dealuri şi de la mulţimea munţilor; în adevăr, în Domnul Dumnezeul nostru este mântuirea lui Israel.”

3. Pocăinţa e singura metodă prin care Dumnezeu iartă păcatele (iată-ne venim la Tine…)

Câinele necredincios ştie că stăpânul său este mânios pe el pentru necredincioşia lui. Dumnezeu este Stăpânul nostru, iar noi trebuie să învăţăm să îi fim credincioşi lui prin a veni la El cu vina păcatelor noastre ca să ni se ierte abaterile. Dumnezeu consideră adesea păcatul o abatere. Oare de câte ori ne-am abătut noi de la El? Tot de atâtea ori ne cheamă la pocăinţă. Mântuirea a fost rânduită pentru oameni, nu pentru animale, nu pentru munţi (versetul23) ci pentru om.

Ieremia 4:1 “Israele, de te vei întoarce, dacă te vei întoarce la Mine, zice Domnul, dacă vei scoate urâciunile tale dinaintea Mea, nu vei mai rătăci”.

4. Pocăinţa e singurul mod de a umbla în siguranţă cu Dumnezeu ( nu vei mai rătăci)

Pocăinţa oferă şi promisiuni. Ea nu este o cale seacă ci o continua colecţie de har după har. Când ne întoarcem la Dumnezeu avem o nouă cale în faţă. E o cale îngustă, o cale pe care avem zilnic de a face cu indicatorul pocăinţei. Ca să nu rătăcim în lume în fiecare zi trebui să învăţăm cum se umblă pe calea îngustă. Ce trebui să facem ca să ne păstrăm pe cale şi de ce trebui să ne ferim. A umbla cu Dumnezeu înseamnă a avea certitudine unui final de drum glorios. A umbla rătăcind înseamnă a nu cunoaşte sau a nu vrea să cunoaştem pocăinţa de păcate.

Fii binecuvântat!