Tragedia păcatului “faraonic”

Exod 7-10

Nicăieri în istorie nu există veşti ca o ţară întreagă să fii fost atât de lovită ca Egiptul din timpul lui Moise. Mă refer aici la mulţimea urgiilor venite peste egipteni datorită împietririi inimii lui Faraon care nu a vrut să lase poporul Domnului să plece. Câte şanse, câte invitaţii, câte minuni a văzut acest om şi nici una nu i-a fost spre mântuire. După lectura urgiilor trebuie să vedem fiecare dingtre noi, dragostea lui Dumnezeu care cheamă la pocăinţă. În aceste capitole din Exodul poţi însă vedea împietrirea inimii lui Faraon. Astăzi felul în care a sfârşit acest împărat poate fi un exemplu negativ pentru cei care cred că sunt stăpâni pe vieţile lor şi cred că pot ignora realitatea existenţei lui Dumnezeu. Sunt atâtea unghiuri de abordare, atâtea predici şi totuşi în lumina pe care am primit-o eu împărtăşesc din momentele de meditaţie câţiva paşi şi consecinţe asupra refuzului repetat la ascultarea mesajului lui Dumnezeu, paşi reliefaţi în urma urgiilor de care are parte Faraon.
1. Ignoranţa : nepăsarea.
Vă aduceţi aminte de suferinţele iudeilor din Egipt. Ei bine nu e deloc un început liniştit în cartea Exod. Peste Egipt se ridică un împărat care nu cunoştea pe Iosif, un om cu un vădit simţ al torturii. Faraon: dă poruncă ca toţi nou născuţii de parte bărbătească evrei să fie ucişi; porunceşte îngreunarea muncilor, înrăutăţirea condiţiilor de muncă, asuprirea muncitorilor evrei. Moaşele se feresc să facă rău copiilor iudeilor şi sunt binecuvântate pentru fapta lor. Acestui om, de un asemenea caracter, Dumnezeu îi dă şanse de pocăinţă. Şi-ar fi putut şterge păcatele dând un simplu decret de eliberare a poporului evreu dar nu o face. Mai întâi are parte de minunea prefacerii apei în sânge. Îmi place momentul în care îi vorbeşte Dumnezeu: dis-de-dimineaţă. Dar răspunsul lui Faraon este: nu-mi pasă. IGNORANŢA lui Faraon se poate vedea în versetul din Exod 7:23 “Faraon s-a întors de la râu, şi s-a dus acasă; dar nu şi-a pus la inimă aceste lucruri.” Mă gândeam  dacă a se preface apa în care te speli în sânge nu transformă nimic în silele omului. Dumnezeu vorbeşte clar, îi atrage atenţia dar Faraon e insensibil. Nu ştiu dacă şi voi aţi fost atenţionaţi de prezenţa mâinii lui Dumnezeu astăzi în viaţa voastră dar vreau să spun că fiecare zi trăită este un har de la Domnul. A ignora puterea lui Dumnezeu îţi creşte riscul împieririi inimii.

2. Răgazul să răsufli în voie : amânarea.
Capitolul 8:15 “Faraon văzând că are răgaz să răsufle în voie, şi-a împietrit inima, şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron.” Cele mai multe momente ale vieţii nu sunt cele de tortură sau de suferinţă. Există cazuri este adevărat, dar marea majoritate a vieţii unui om este caracterizată de o perioadă de viaţă normală, obişnuită. O perioadă în care, am putea spune, fiecare face ce vrea cu viaţa lui. În această perioadă fiecare dintre noi avem oportunităţi de a asculta de Dumnezeu. E perioada în care fiecare are răgaz să răsufle în voie, adică nu i se impune nimic. Dumnezeu nu impune nimic cu forţa. El dă şansa pocăinţei de bună voie. De fapt mântuirea este renunţarea la ascultarea de voia trupului şi o chemare la credinţă în Domnul Isus Cristos. Amânarea este aici unul dintre greşelile făcute de Faraon. El nu înţelege că răgazul este îndurarea lui Dumnezeu pentru azi, ziua de mâine nu era a lui, însă Faraon are on încredere puternică că va fi o zi de mâine aşa că amână momentul ascultării.

3. Pocăinţa aparentă: formalismul. 

Exod 9:27-28 “…de data asta am păcătuit, Domnul are dreptate, iar eu şi poporul meu suntem vinovaţi. Rugaţi-vă Domnului…”

Faraon observă că lucrurile se pot îndrepta, ştie deja calea cum să ajungă la îndurarea lui Dumnezeu,prin rugăciune dar face lucrurile fără seriozitatea trasformării credinţei adevărate. Sunt mulţi care se pocăiesc doar pentru faţadă dar neabandonând felul de viaţă neplăcut lui Dumnezeu. Spun cu gura, dar nu vorbesc din inimă. Acest tip de oameni dunt duplicitari, nu au experimentat cu adevărat regretul păcatului şi întoarcerea reală la Cristos. E ceea ce se întâmplă şi cu Faraon, care revine nu se  schimbă.
Exod 9:34 “Faraon… n-a contenit să păcătuiască…”. Atâta timp cât păcatul este un mod de viaţă pentru cineva care zice că s-a pocăit nu are cum spusele acelea să fie adevărate. Biblia spune că după roadele lor îi vom cunoaşte pe cei mincinoşi iar pocăinţa lui Faraon este doar un foc de paie, un joc al duplicităţii.

4. “Numai de data asta”: rebeliunea
Faraon în Exod 10:17 spune “Dar iartă-mi păcatul numai de data asta…”. Mi-e aşa de cunoscut textul acesta. Păcatul odată făptuit aduce moartea, spune Domnul în Noul Testament. Cred că Faraon îşi formase deja un obicei din a crede că va scăpa de fiecare dată dacă vine Moise mijloceşte pentru el şi ţară şi va fi ok. Aşa că jocul cu “numai de data asta” pare a fi un text bun pentru îndreptăţirea promisă. Diavolul ştie foarte bine amăgi. A făcut-o în Eden şi de atunci o face cu fiecare dintre noi. Jocul acesta nu este unul antic egiptean ci doar o modalitate diavolească de a cădea pradă înrobirii păcatului.  Când joci la două capete nu joci nicăieri, aşa că Faraon credea că va scăpa şi de data aceasta. “Mâine” îi părea lui Faraon atât de aproape.

5. Rezultatul încăpăţânării: moartea

Mă gândesc că Faraon a avut şanse. Unii pe baza urgiilor au scris că îndurarea lui Dumnezeu ţine cam 10 urgii! O prostie! Îndurarea lui Dumnezeu ţine în veac, harul lui Dumnezeu este pentru toţi oamenii, El ne vrea cu gelozie pentru Sine şi ne cheamă pe nume. Aşa a făcut-o în cazul lui Faraon şi aşa vrea să o facă şi cu cei din jurul noastru. Dacă te încăpăţânezi ca Faraon culegi rodul lui faptelor lui Faraon. Faraon nu moare în noaptea când îi moare copilul întâi născut ci moare în Marea Roşie. Pentru el încă mai era timp de pocăinţă, dar în împietrirea inimii lui nu a înţeles că Dumnezeu are milă de el. Greşelile lui sunt adeseori greşeli ale noastre. Vocea Duhului lui Dumnezeu ne atinge inima, ne vorbeşte despre păcat, ne convinge de păcat şi noi refuzăm pocăinţa, ascultarea. Păcatul împotriva Duhului Sfânt, acest păcat faraonic, este împotrivirea la lucrarea Duhului Sfânt de a aduce în prim plan jertfa lui Isus disponibilă pentru oricine, de a asculta de Dumnezeu. Ignorarea repetată a mesajului lui Dumenzeu conduce la împietrirea inimii, iar aceasta aduce moartea. Faraon singur s-a dus la moarte. El ştia deja cine este Dumnezeu, cum este Dumnezeu, ce poate face Dumnezeu. Când valurile Mării Roşii au trecut peste el, din păcate era prea târziu, prea târziu pentru el să se mai întoarcă…
Fiţi binecuvântaţi!