Isaia 54:10 “Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.”
Ideea principală a capitolului 54 este acţiunea de îndurare a lui Dumnezeu faţă de poporul Israel. Imaginaţi-vă ce rezonanţă au cuvintele de mai sus în inima unui om aflat în robie? Nu este el încurajat să ştie că Dumnezeu este acelaşi în dragostea Lui cu toate că omul a ajuns în robie din cauza neascultării faţă de poruncile lui Dumenzeu? Robia lui Israel este o consecinţă a nesocotirii dragostei lui Dumnezeu. Depărtarea noastră de Domnul este consecinţa lipsei noastre de dragoste. Totuşi cum ne iubeşte Domnul, în ciuda faptelor noastre?… Ne iubeşte în Cristos.
Dragostea este cel mai puternic atribut al lui Dumnezeu. În meditaţia de data trecută am vorbit de un atribut esenţial al dumnezeirii: răbdarea. În această meditaţie vorbesc despre esenţa lui Dumnezeu: dragostea.
a. Dumnezeu iubeşte necondiţionat.
Cum ne iubeşte Domnul? Isaia 54:10/a “Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile”; cu alte cuvinte orice lucru groaznic ar veni peste noi, orice s-ar putea întâmpla Dumnezeu nu devine neiubitor.
Unii interpretează întâmplările rele ca o răutate a unui Dumnezeu căruia îi face plăcere să pedepsească. NICIDECUM. Dumnezeu şi când pedepseşte o face pentru că ne iubeşte. Inima lui e tristă pentru că trebuie să procedeze astfel. Chiar şi atunci când păcătuim, Dumnezeu se întristează dar nu ne urăşte, El se desparte de oamenii răi dar dragostea Lui nu se schimbă, fiindcă abia aşteaptă să le vină în ajutor.
b. Dumnezeu iubeşte necontenit
“…dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina.” Există zile în care cădem în disperare că Dumnezeu ne-a uitat, a tăiat ţeava cu alimentare de dragoste. De fapt dacă ne uităm sinceri dragostea noastră s-a răcit faţă de El. Observ asta în viaţa mea. Când nu mai am acel timp de citire şi meditaţie încep îndoielile. Dumenzeu era acolo, mă aştepta să mă întâlnesc cu El dar eu nu am mai ajuns… Dragostea lui Dumnezeu nu se mută de la noi, legămintele Sale pentru noi rămân în picioare. ” Cu nici un preţ n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” – acesta este felul în care trebuie să ne gândim la Dumnezeu.
c. Dumnezeu iubeşte prin însăşi natura Sa
Când spun că Dumnezeu iubeşte natural, mă gândesc că El nu iubeşte prin acceptarea cuiva, adică cu reţineri. El este dragoste, este felul Său să iubească. Versetul 10 se încheie cu această frumoasă expresie ” are milă de tine”. De fiecare dată când Dumnezeu are milă de noi primim o palmă peste obrazul credinţei în El. Ştiţi de ce? Fiindcă lui nu îi este greu să aibă milă, chiar dacă asta se întâmplă ca o consecinţă a îndepărtării noastre de El. Mila este acţiunea dragostei Sale. Dumnezeu iubeşte şi de aceea îşi desfăşoară mila Sa faţă de noi în Cristos. Fiul Său Isus Cristos este oglindirea slavei lui Dumnezeu. În El cunoaştem mila Tatălui noastru din ceruri. Isus Cristos a avut milă de oameni: i-a vindecat, le-a legat răni, le-a vorbit despre slavă şi mântuire, şi Şi-a dat viaţa pentru toţi oamenii. Isus Cristos este oglindirea dragostei lui Dumnezeu pentru oameni. O dragoste naturală, adică o iubire care este însăşi esenţa caracterului lui Dumenzeu. O iubire revărsată în milă. Milă revărsată în jertfă înlocuitoare.
Fiţi binecuvântaţi!
CALEADEVARULVIATA 