Încercarea credinţei

Iacov 1:3 “ca unii cari ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.”

Bucuria pe care trebuie să o aibă un credincios când vine încercarea este cel puţin dublă. Pe de o parte el este conştient în încercare că nu trece la voia întâmplării prin ea. Apoi că încercarea vine acolo unde există credinţă: ” încercarea credinţei voastre”… Noi trebuie să ne bucurăm că Dumnezeu are un scop pentru fiecare încercare: să formeze în noi un om lăuntric puternic spiritual. Dacă Dumnezeu vrea acest lucru dându-mi încercări, să fim mulţumitori lui Dumnezeu că atât de atent cu noi şi că ne trece prin testele sale de rezistenţă. Din moment ce Dumnezeu ne-a creat, mă simt liniştit şi bucuros în încercare căci chiar şi cu preţul vieţii mele Dumnezeu e în control ştiind exacr cât sunt capabil să rezist. DACĂ ÎNCERCAREA ESTE MARE ÎNSEAMNĂ CĂ POT TRECE CU DUMNEZEU PRIN ÎNCERCĂRI MARI. Dacă încercarea nu este aşa mare să fiu mulţumitor lui Dumnezeu că mă ia uşor şi se poartă atât de gingaş cu mine.

Ce nu te doboară, te întăreşte, spunea cineva. Dacă rămâi tare în încercare bucură-te: tocmai ai întrat în supravegherea atentă a lui Dumnezeu care te-a ales pentru a lucra cu tine la desăvârşirea răbdarii.

“Limba este un mic mădular şi se făleşte cu lucruri mari. Iată un foc mic ce pădure mare aprinde.” Iacov 3:5

Primul lucru pe care îl aflăm în text nu este legat numai de dimensiunea limbii ci mai ales tendinţa ei principală: lauda, fala. Limba prin poziţia ei nu este un mădular expus, pus la vedere însă joacă un rol important în articularea cuvintelor. Ea se face văzută prin sunet. Plăcerea limbii este să se fălească, să nu stea ascunsă, să nu tacă. Limbii nu-i place să stea în umbră, ea tânjeşte să fie în centrul atenţiei. Orice foc necontrolat reprezintă un pericol pentru tot ceea ce este în jur. Limba necontrolată poate să ardă multe suflete nevinovate.

Să avem grijă de limbă ştiind că în gură purtăm nu numai un mădular mic ci un “chibrit” care poate arde inima celor ce ne ascultă. Păziţi-vă limba, vegheaţi la ea, oridecâteori ne deschidem gura alimentăm un foc mic cu aer ce poate să mistuie.

Păcatele limbii

Iacov 3:2 „Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit, şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.”

 Dacă ne uităm în capitolul 1 observăm că Iacov găseşte încercările ca fiind „felurite”. Aceeaşi abordare o utilizează şi în debutul capitolului 3 unde tema centrală este limba, cuvântul rostit. În versetul 2 Iacov spune că există o diversitate de greşeli de la care nimeni, nici un om nu face excepţie :„Toţi greşim în multe feluri”. Desigur adverbul de cuantificare „multe” poate aduna o gamă de greşeli în vorbire de care se ştie sau pe care în mod inconştient un om le face. În rândurile următoare vom categorisi câteva „feluri” de greşeli în vorbire pe care Biblia le numeşte păcate.

În primul rând greşeala în vorbire este o abatere păcătoasă, firească care denotă că omul nu este desăvârşit:  „dacă nu greşeşte cineva în vorbire este un om desăvârşit”(vers 2/b.). Limba este cel mai sălbatic mădular al omului. Singura cale prin care putem să evităm greşeala în vorbire este să nu facem abuz de limbaj ci să îl folosim cu discernământ. Nu vorbe fără rost ci doar cuvinte calculate şi dacă se poate „să dea har celor ce le aud” (citez din Pavel).

Greşeli frecvente ale limbii:

Minciuna– când se distorsionează adevărul în mod voit, deşi se cunoaşte aspectele reale ale situaţiei

În Apocalipsa 22:15 se spune că cine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună nu va avea parte de a intra în Cetatea lui Dumnezeu.

Bârfa- adesea în Biblie este asociat cu termenul de „clevetire” înseamnă a vorbi pe cineva de răufără cu intenţia de a denatura imaginea acelei persoane în ochii aletei persoane. Acest păcat se naşte cel mai frecvent din invidie. În Efeseni 4:31 se spune că „orice amărăciune, orice iuţeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocuil vostru. Bârfa este una dintre cauzele dezbinărilor multor biserici.

Lauda – cineva se înalţă pe sine. În lista nelegiuirilor din Romani 1:30 este scrisă şi lăudăroşenia. Să fim atenţi să avem o vorbire evlavioasă, smerită. Pavel ne oferă o lecţie a întrebuinţării laudei în 2 Corinteni 11: 30 „Dacă e vorba să mă laud, mă voi lăuda numai cu lucrurile privitoare la slăbiciunile mele.”

Cearta– un aspect dur al limbii. 1 Corinteni 11:16 “Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici bisericile lui Dumnezeu.” Imaginea omului lui Dumnezeu nu se împacă cu cearta. În 2 Timotei 2:24 se spune că Robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare…

Vrei să fii un om pe placul lui Dumnezeu? Ai grijă cum vorbeşti, cât vorbeşti şi mai ales cui şi ce vorbeşti… Dumnezeu să ne ajute să căutăm să fim desăvârşiţi şi în vorbire.