Isus între alţi dumnezei

Nu poţi crede în Isus şi în acelaşi timp să accepţi ca fiind adevărate şi celelalte religii. E nonsens. Asta spune şi Ravi Zacharias în cartea sa.

Dacă sufletul omului va trăi oricum şi orice religie şi-ar găsi o expresie finală, adevărul nu poate fi sacrificat la altarul aşa-zisei toleranţe. Toate religiile, pur şi simplu, nu pot fi adevărate. Unele religii sunt false, şi noi le ştim a fi false. Aşa că nu este de nici un folos să se pună o aureolă pe noţiunea de “toleranţă” ca şi cum toate ar fi la fel de adevărate. A susţine că toate credinţele sunt la fel de adevărate este total nonsens…

Jesus among other gods, Ravi Zacharias

Punga spartă

Hagai 1:5-6 ” Aşa vorbeşte acum Domnul oştirilor: “Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre! Semănaţi mult, şi strângeţi puţin, mâncaţi, şi tot nu vă săturaţi, beţi şi tot nu vă potoliţi setea, vă îmbrăcaţi, şi tot nu vă este cald; şi cine câştigă o simbrie, o pune într-o pungă spartă!”

Am meditat zilele trecute la aceste versete spuse de Hagai poporului israelit întors din robia babiloniană ca să zidească înapoi Templul Domnului. Da, ei se întorseseră pentru a zidi templul dar după ce au ajuns la Ierusalim se pare că pentru o perioadă de 2 decenii lucrările au mers cu încetinitorul şi au investit mai mult în propriile case decât pentru lucrarea la care au fost chemaţi iniţial.

Hagai şi Zaharia au fost proorocii pe care I-a folosit Domnul ca măsură ultimă de har ca să “trezească” duhul amorţit al fruntaşilor evrei.

Hagai îi cheamă la zidirea Templului fără şovăială şi fără jumătăţi de măsură. Practic citind cele două versete observăm că evrei nu mai dădeau atenţie căilor lor. Unde era Domnul din planurile lor, din umblarea lor, din casele lor? Evreii puneau accentul pe casele lor şi pe calitatea vieţii decât pe lucrarea la care fuseseră chemaţi.

“Punga spartă” m-a urmărit zilele trecute. Ceea ce câştigăm risipim atât de uşor, nu-i aşa? Ce azi avem în buzunare mâine va fi în hazna. Suntem o societate consumatoare şi extrem de hotărâtă să facem din bunăstare idealul vieţilor noastre. Acum bunăstarea nu este ceva păcătos, dar a urmări bunăstarea ca unic scop în viaţă este ceva păcătos. “Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre!”,  şi faceţi un exerciţiu de imaginaţie cât de mult alergăm doar ca să avem “mai mult”, “mai frumos”, “mai scump”? Biblia spune că ochiul nu se satură privind… Înţelegeţi ce vreau să spun… Dacă totul e un cerc al existenţei pentru ce merită să strâng şi cum să trăiesc cu băgare de seamă? Răspunsul este mai greu de oferit decât s-ar putea spune: e oare un scop mai măreţ pentru mine? Există o bunăstare pe care să nu o updatez? Da. Iar aceea se numeşte a-L avea pe Cristos ca Mântuitor şi a trăi pentru El. Asa e bunăstarea ce nu se schimbă.

Noi nu suntem unde suntem pentru casele noastre ci suntem pentru zidirea spirituală şi uneori şi materială a bisericii, a Trupului lui Cristos. Nu că e un scop greşit să îţi zideşti o casă, dimpotrivă, să o zidiţi şi pe aia, dar să nu pierdeţi din vedere Casa lui Dumenzeu. Dărnicia, facerea de bine, credincioşia, pot să fie cele mai frumoase roade ale umblării cu scop.

Aşadar, să nu îl pierdem din vedere pe Dumnezeu, să nu ne lăsăm înşelaţi de bogăţiile lumii şi să umblăm după îndeplinirea slujbei de bun lucrător al lui Dumnezeu. Nu ştiu cum sunt “viile” voastre dar fiecare are o vie în care trebuie să intre să lucreze. Ce facem pentru Isus va sta, va rămâne în “punga nespartă a răsplătirii lui Dumnezeu”.

Fiţi binecuvântaţi!

Zidurile inimii

Ezra 4:3 “Dar Zorobabel, Iosua, şi ceilalţi capi ai familiilor lui Israel, le-au răspuns: ” Nu se cuvine să zidiţi împreună cu noi Casa Dumnezeului nostru; ci noi singuri o vom zidi Domnului, Dumnezeului lui Israel, cum ne-a poruncit împăratul Cir, împăratul perşilor.”

Sunt deja în miezul cărţii Ezra şi descopăr că autorul sintetizează în capitolul 4 aproape 100 de ani de istorie, vorbind despre de domnia lui Asuerus,  sau Xerxe (486-464 î.Cr.) si Artarxerxe (464-423 î.Cr.).

Capitolul 3 se încheie în strigăte de bucurie, în elanul pornirii lucrării de reconstrucţie, în reazeşarea sistemelor jertfelor. Totul pare a merge strună în direcţia bună. Capitolul 4 însă descrie intriga întregii cărţi. “Vrăjmaşii lui Iuda şi Beniamin”, cer să li se dea voie să zidească şi ei Templul Domnului, iar fiii robiei nu le permit acest lucru. Iuda şi Beniamin nu le-au permis acestora să zidească, fiindcă cei care cereau acest lucru nu erau parte a poporului lui Dumnezeu.

Aceştia aveau să le pună piedici, mituind sfetnicii şi zădărnicind  lucrarea. Aproape 19 ani lucrarea de zidire a zidurilor şi a Templului a stagnat. Lucrarea a stagnat nu fiindcă Dumnezeu nu i-a ajutat, ci cu siguranţă fiindcă nu şi-au pus încrederea 100% în credincioşia lui Dumnezeu. Poate şi pentru că ei aveau impresia că zidesc din “porunca lui Cir”,  îi fac vulnerabili. De fapt nici ei nu aveau încă o inimă întreagă predată lui Dumnezeu. Mituirea şi învoiala stau ca dovadă a vulnerabilităţii lor.

Nu că Dumnezeu nu ar fi dorit ca zidurile să nu se zidească mai repede, dar cred că a îngăduit această împotmoleală fiindcă El dorea nu vedea doar zidurile Ierusalimului ca importante ci mai ales zidurile inimilor celor care construiau.  Prin mită evreii care construiau dădeau dovadă de o slujire împărtiţă. Ar fi vrut să facă şi lucrarea Domnului dar să cadă şi ceva pentru ei. Tipic afaceristului evreu. Fac ceva nobil, dar ce bine ar fi să ies şi bine financiar. Vedeţi intenţia lor de zidire era bună, procedeul era însă falimentar. Dumnezeu nu poate folosi oameni compromişi în lucrarea Sa, de aceea 18-19 ani, lucrarea se amână, iar Dumnezeu continuă să aibă răbdare intervenind tot mai mult la inima celor care zideau. Lucrarea lui Dumnezeu are nevoie de slujitori dedicaţi 100%. Dumnezeu e dispus să aştepte, să amâne, sau chiar să îşi aleagă pe alţii care să zidească decât să folosească în lucrare oameni uşor de compromis. Odată cu edificarea noului Templu, Dumnezeu avea dorinţa ca şi închinarea lor să se înnoiască. O închinare sinceră, în supunere şi dedicare, în slujire şi smerenie. O casă nouă de închinare cu aceeaşi închinare lipsită de pasiune şi dedicare nu are sens.

Dumnezeu îşi cheamă oamenii la reconstrucţie, dar nu este interesat numai de zidurile materiale ci mai ales de inimile care construiesc. În final conlucrătorii în lucrarea Domnului ajung ei însuşi să fie umpluţi de atributele Celui pe care îl slujesc. Fiii robiei deşi au răspuns în aparenţă bine vrăjmaşilor lor, au căzut fiindcă nu aveau o credinţă puternic ancorată în Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a luat uşor, a îngăduit încă 18-19 ani lucrând intens la temeliile inimilor lor până când aceştia au înţeles că Dumnezeu îi va ajuta să zidească “în ciuda” dificultăţilor exterioare. Ce învăţăm este faptul că trebuie să ne analizăm schiţa inimii şi să vedem unde suntem în planul lui Dumnezeu pentru noi, care este locul nostru în lucrarea Sa şi ce facem acolo să facem cu dedicare fără şovăială.

Fiţi binecuvântaţi!

 

Locul de care trebuie să ştii

Ezra 3:3 “Au aşezat din nou altarul pe temeliile lui, măcar că aveau să se teamă de popoarele ţării, şi au adus arderi de tot Domnului, arderile de tot de dimineaţă şi de seară.”

În capitolul 3, cei care au venit cu Zorobabel din Babilon la Ierusalim. Ei veniseră să refacă relaţia ruptă cu Dumnezeu prin păcat. Relegarea relaţiei lor trebuia să fie intermediată de jertfe, jertfele poruncite de Dumnezeu prin Moise în cartea Levitic. Ce descoperim acum la popor este setea după închinare: Ezra 3:1 “…poporul s-a strâns ca un singur om la Ierusalim”. De ce? Fiindcă erau în luna a 7-a , iar în vremea aceea toţi bărbaţii trebuiau să se suie la Ierusalim la ultima sărbătoare din an, sărbătoarea Corturilor. Dorinţa întâlnirii trebuie să vină din partea omului.

Dumnezeu şi-a răscumpărat poporul Său din Egipt ca să poată avea o relaţie cu el, ca El să fie Dumnezeul lor. A creat apoi contextul ca omul să se poată apropia prin ascultare şi supunere faţă de Legea Sa, fiindcă El este sfânt şi omul cu se putea apropia de Dumnezeu oricum. Apoi a dat porunci privitoare la locul întâlnirii cu El să fie Cortul întâlnirii. Acolo le-a spus israeliţilor că El se va aşeza şi va locui în mijlocul lor. Condiţia întâlnirii era împlinirea Legii. Astfel, avem Legea şi Cortul întâlnirii cele 2 premise pentru închinare. Dacă ar fi fost lăsată de Dumnezeu doar legea, imaginaţi-vă cât de greu ar apăsa asupra noastră conştiinţa, fiindcă ştim din Biblie că “toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”. Prin lege omul realizează standardul înalt pe care îl cere Dumnezeu, standard pe care omul nu îl poate împlini. Dumnezeu a adăugat la Lege şi Cortul întâlnirii, creând astfel un loc în care se pot rezolva conflictele cu standardul cerut prin Lege. Dumnezeu a creat Cortul din dorinţa ca relaţia omului cu El să nu se rupă ci să poată continua.

La cort era prezent altarul pe care se ardea jertfa necurmată ce garanta prezenţa lui Dumnezeu. Sistemul jerfelor era ceea ce dădea unicitate închinării de la Cort a evreilor.
“Arderea de tot pe care au adus-o israeliţii în Ezra 3:3 le aducea aminte acestora că sunt ai Domnului în întregime, în totalitate, exact cum se face scrum întreaga jertfă. Trei erau jertfele pe care le-a poruncit Dumnezeu poporului Său: arderea de tot, jertfa de mulţumire şi cea pentru păcat. Ce-a de-a doua le arăta evreilor că întreaga lor viaţă depinde de Dumnezeu iar jertfa pentru păcat le sublinia faptul că ei erau datori să dea socoteală lui Dumnezeu pentru orice lucru” (detalii în Beniamin Fărăgău -Ezra, Cluj-Napoca, 2011).

Noi astăzi avem intrare liberă la Tatăl prin Isus Cristos, jertfa neprihănită dată la moarte pentru păcatele lumii. Prin mortea Sa închinarea oamenilor nu mai este mijlocită de Templul de pietre ci se face prin intermediul Trupului lui Cristos care este Biserica. Noi ajungem la Dumnezeu prin Isus Cristos. “Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”, spune Însuşi Mântuitorul nostru. Crucea şi jertfa lui Cristos au un rol esenţial în închinarea noastră, Biserica are rolul de a facilita apropierea noastră de Dumnezeu. Nu putem veni înaintea lui Dumnezeu fără jertfă, de aceea avem nevoie de altar. ReConstrucţia relaţiei noastre cu Dumnezeu trebuie să înceapă de la cruce fiindcă acolo ne ducem cu toate păcatele noastre, acolo aducem mulţumiri şi acolo dau socoteală de umblarea mea. 

Realizez că meditaţia de azi trebuie să aibă de a face cu o introspecţie a vieţii interioare: mai e dorinţă de închinare, realizez câte a făcut Dumnezeu pentru ca eu să am o relaţie personală cu El, ştiu eu unde este altarul închinării şi ce trebuie să pun pe el?

Eliberarea din păcatul babilonian

Cronici 36:20-23, Ezra 1:1-11

Contextul istoric al cărţii Ezra l-am creionat meditaţiile trecute. Suntem în jurul anilor 550 î. Cr. . Poporul evreu era în robia babiloniană de aproape 70 de ani, ca urmare a pedepsei lui Dumnezeu cauzată de neascultarea poruncilor Sale. Acum, la 70 de ani distanţă, babilonienii sunt cuceriţi şi ei de persani, iar prin decretul împăratului Cir evreii sunt lăsaţi să plece acasă cu scopul de a reclădi Templul lui Dumnezeu şi de a restabili închinarea.

Contextul profetic al cărţii descrie unde ajunge poporul lui Dumnezeu ca urmare a respingerii chemării la ascultare vestită prin prooroci. Poporul răzvrătit care nu s-a smerit a fost dus în robia păcatului. Cei 70 de ani de robie erau consecinţa a 490 de ani în care Sabatele au fost dispreţuite. Chemarea la restabilirea închinării indică clar că principala vină a poporului evreu a fost părăsirea închinării de la Templu.  Acum, după 70 de ani Dumnezeu îi cheamă înapoi la închinare. Cine a învăţat lecţia robiei babiloniene se va întoarce.

1.Dumnezeu este ofensat de păcat şi îl pedepseşte (Cronici 36:20-23)
Dacă ne uităm la descrierea finală a cronicilor observăm că pedeapsa dată de Dumnezeu nu a căzut de la prima abatere a poporului. El nu a oprimat dorinţa poporului iudeu de a face ce doreşte în privinţa închinării, ci a trimis prooroci să le vestească consecinţele faptelor lor dacă nu se întorc la El. Dorinţa lui Dumnezeu nu era să-i pedepsească ci să-i cruţe: 2 Cronici 36:15 ” Domnul a dat din vreme trimişilor Săi însărcinarea să-i înştiinţeze, căci voia să cruţe pe poporul său şi locaşul Său.” Dumnezeu ne oferă libertate şi liber arbitru să alegem ce dorim cu inima, totuşi ne oferă şi sfatul Său de a alege binele ca să nu pierdem binecuvântările Sale.
Suntem de atâtea ori la adunare, citim de nenumărate ori Biblia şi de atât de multe ori de înfăşoară lesne păcatul… De ce nu ne pune îngrădeşte Dumnezeu libertatea? Fiindcă aici este testul ascultării şi dragostei noastre faţă de El: în închinare şi în preţul pe care îl punem pe Casa lui Dumnezeu. În funcţie de atitudinea naostră faţă de acestea două, ne apropiem de El sau ne îndepărtăm de Dumnezeu prin păcat.

2. Dumnezeu decretează iertarea păcatului (Ezra 1:1-4)
În anul 605 Nebucadneţar atacă Ierusalimul şi duce poporul în robie, în anul 535 temelia celui de al doilea Templu este pusă. Ce ne indică asta? Că Dumnezeu rămâne credincios planului Său cu poporul iudeu şi după cum a spus prin Isaia şi Ieremia îl aduce înapoi din robie prin Cir, împăratul perşilor.

La prima vedere am fi tentaţi să credem că Cir a decretat în favoarea evreilor, dar dacă citim Isaia 44:28, vedem că Dumnezeu a făcut-o cu mult timp înainte ca poporul să fii păcătuit. Faptul că Cir a fost împăratul care a rostit această hotărâre nu ne face decât să admitem că Dumnezeul nostru cunoaşte istoria mai bine decât noi, planifică iertarea păcatului şi îm mâna lui până şi împăraţii păgâni îi fac voia dacă Dumnezeu doreşte să le trezească duhul.

3. Dumnezeu aşteaptă să ne întoarcem cu pocăinţă (Ezra 1:5 -11)
Starea poporului era probabil atât de compromisă în robie încât evreii aproape că nu se mai deosebeau de celelalte popoare. Probabil dintre cei aflaţi în faţa decretului împărătesc nu toţi au fost gata să lase Babilonul şi să se întoarcă ACASĂ. Poporul evreu era acum babilonizat, era probabil obişnuit cu noua cultură în care trăia. O decizie de întoarcere înseamna pierdere materială cu siguranţă. Nu toţi au răspuns la chemarea întoarcerii ci doar aceia al căror duh la trezit Dumnezeu (Ezra 1:5), dar cei care s-au întors au cunoscut că e mâna Domnului la mijloc, fiindcă tiparul izbăvirii din Babilon semăna izbitor cu cel din robia egipteană când poporul le-au dat lucruri de preţ la ieşirea lor din Egipt. La fel se întâmplă şi acum. Trebuie să vedem un aspect extraordinar aici, Dumnezeu îşi duce înapoi şi vasele Templului, le oferă un lider (Şeşbaţar) şi îi şi echipează cu un scop: reabilitarea Templului şi a închinării.

Când ne întoarcem la Dumnezeu, El nu vrea doar să dăm la număr (Capitolul 2 din Ezra ne indică numaărul de 49.897 de oameni întorşi sub conducerea lui Şeşbaţar) ci vrea să ne folosească la ridicarea edificiului Său.
Dacă eşti în robia vreunui păcat, cere lui Dumnezeu să îţi trezească duhul şi ţie, să te facă conştient de planul Său la mântuire şi vino acasă la El, vino în sânul bisericii lui Cristos unde sunt adunaţi toţi cei pe care ia răscumpărat Fiul lui Dumnezeu. Vino de la pedeapsa păcatului la pocăinţă şi ia în primire darurile şi binecuvântările copiilor lui Dumnezeu.

Toţi paşii aceştia din finalul cărţii Cronici şi apoi Ezra 1, nu sunt decât paşii planului de mântuire ai lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. În Cristos, Dumnezeu ne-a oferit iertarea de păcate iar întoarcerea din robia păcatului este posibilă dacă o vrem şi o acceptăm cu sarcinile care vin odată cu ea. Dumnezeu ne iartă fărădelegile, dar ne cheamă la închinare autentică, la sfinţire şi la trăirea după ascultarea poruncilor Lui. Observaţi că poporul în sfârşitul cărţii Ezra 2, se aşează în cetăţile lui, întoarcerea părând a se sfârşi aici; însă întoarcerea spirituală, a inimii lor către Dumnezeu abia acum începea să prindă contur, odată cu acţiunile lor faţă de Templu şi închinarea de la acolo.

Fiţi binecuvântaţi!

Dumnezeu rămâne credincios

Ezra 1:2-3 “Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor: “Domnul, Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului, şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el, şi să se suie la Ierusalim în Iuda şi să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu, care locuieşte la Ierusalim.”

Rămânem tot în secţinea introductivă. Premergător acestei meditaţii vă invitam să studiem Ezra din perspectiva sa istorică. Ea prezintă istoria întoarcerii poporului Israel din din robia babiloniană în jurul anilor 550 î.Cr. . Veţi spune că nu era vorba de o robie babiloniană fiindcă în text apare împăratul perşilor care le-a  propus eliberarea. Într-adevăr, Cir era împăratul Imperiului Persan care le lansase această propunere, însă împăratul acesta tocmai ce ajunsese faimos în vremea aceea cucerind vestitul Babilon.

Meditaţia de azi îl are în centru unul dintre atributele Dumnezeu care reies din această carte. Imaginaţi-vă acum că sunteţi unul dintre evreii robi în Babilon.
Trec aproape 70 de ani de robie şi vă întrebaţi oare a avut dreptate Ieremia când vorbea de pedeapsa celor 70 de ani? (Ieremia 25:9) Ba mai mult, auziţi că împăratul persan care cucerise Babilonul este numit Cir. De numele acesta aţi auzit din străbuni, vestit de profetul Isaia cu aproape 200 de ani înainte. (Isaia 44:28)
Dar oare voi să trăiţi acele timpuri, oare poate fi Dumnezeu chiar aşa de precis în declaraţiile Lui? Şi chiar şi aşa… Ce şansă ar fi ca un cuceritor de talia imperiului persan să lase o întreagă naţiune să plece de bunăvoie, ACASĂ, să îi elibereze!?Robia vă macină, dar totodată a construit în voi acea inimă de evreu autentic pentru care viaţa fără închinarea la Templu e din ce în ce mai grea. Simţiţi că e un moment tensionat iar voi ca robi sunteţi din nou la îndemâna cuceritorilor cuceritorilor voştri. Oare îşi mai aduce Dumnezeu aminte de voi?  Da, pentru că El rămâne credinios. Cuvântul Său nu se întoarce la El fără rod. Ce zice se face, şi ce porunceşte ia fiinţă.

Dragilor, singurul aliat al evreilor robi în Babilon a rămas speranţa, nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Era nevoie de o mână mai mare decât mâna împăraţilor, era nevoie de o putere mai mare decât puterea împăraţilor. Era nevoie de Dumnezeu care să mişte inimile celor tari. Ce frumos este să vezi din exterior această întâmplare!

Dumnezeu este în controlul istoriei (al timpului), proorocise ce se va întâmpla şi s-a întâmplat; este deasupra împăraţilor “a trezit duhul împăratului Cir” care a fost determinat (în condiţii neştiute 100%) să scrie şi să autorizeze o decizie de eliberare condiţionată a unui popor întreg.

Meditaţia de astăzi vine să ne îndrepte privirile spre cer acolo unde avem un Dumnezeu credincios planului Său. Pentru cei ce sunt ai lui Cristos, vă spun: Dumnezeu este cu noi, chiar şi atunci când îl vedem cel mai puţin. Când în jurul nostru soluţiile la problemele noastre nu mai pot fi nici măcar închipuite material sau fizic, există întotdeauna salvare şi rezolvare în Dumnezeu. Mântuirea este planul “capodoperă” al lui Dumnezeu pentru fiecare om care crede în El. Iar credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care “încă” nu se văd.

Fiţi binecuvântaţi!