De ce a venit Fiul lui Dumnezeu pe pământ?

Ioan 3:17 “Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.”

Ceea ce putem cu toţii vedea în acest verset este faptul că dreptul la mântuire a originat în Dumnezeu. Dumnezeu, în adevăr, a trimis pe Fiul Său în lume cu un scop: nu ca să judece în primul rând ci ca să răscumpere.

Primordialitatea mântuirii în faţa judecăţii rămâne valabilă până la a doua venire a lui Isus Cristos pe pământ, când ştim că El va veni să-şi ducă Mireasa (biserica) în Împărăţia Cerurilor.

Fiul lui Dumnezeu nu a venit ca justiţiar ci ca executant al voii lui Dumnezeu. Dragostea dintre Tatăl şi Fiul atinge proporţii pe care noi suntem limitaţi să le înţelegem. Fiul lui Dumnezeu, de bună voie se dezbracă de pe sine însuşi, se face asemenea oamenilor de dragul voii lui Dumnezeu şi a dragostei ce a purtat-o pentru noi încă dinainte ca noi să existăm. Dumnezeu nu ne-a trimis un terorist, ca să facă dreptate prin teroare, ci ne-a trimis “o pildă de trăire umană duhovnicească”, ca să înţelegem ce înseamnă să-L slujim. Isus a venit să ne înveţe calea mântuirii, cum putem să ajungem pe ea. Vă aduceţi aminte de primele mesaje ale lui Isus? “Pocăiţi-vă fiindcă Împărăţia cerurilor este aproape!”

De ce a venit Isus? A venit ca să fie un Mijlocitor între om şi Dumnezeu. “Eu suntem Calea Adevărul şi Viaţa, nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”

“Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Cristos, care s-a dat pe Sine însuş, ca preţ de răscumpărare pentru toţi…” 1 Tim. 2:5-6

Mântuirea este la îndemâna noastră acum. Judecata va fi la îndemâna lui Isus în ziua când va reveni cu judecată.

Scopul pentru care a venit prima oară a fost mântuirea fiecăruia dintre noi. Chemarea la mântuire este mai întâi universală (oricine crede în El nu este judecat… v.18), dar este şi individuală, are de a face cu răspunsul pe care îl dă fiecare în parte ofertei lui Dumnezeu fiindcă numai “cine crede în Fiul are viaţa veşnică, dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu…(vers.36)“.

Fiţi binecuvântaţi!

Advertisements

Martorul LUMINII

Ioan 1:7 ” El a venit (Ioan) ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă PRIN el.

Cât de întunecată trebuie să fii ajuns mintea omului dacă Isus a avut nevoie de un martor care să spună lumii despre El. Isus este lumina lumii. Ioan a venit să pregătească minţile oamenilor de a primi lumina. Singura cale de a le arăta lumina era prin pocăinţă faţă de păcate şi credinţă în Isus Cristos. O iluminare a minţii.

De ce a fost mărturia lui Ioan atât de preţioasă?

  • pentru că a făcut asta până încă nu l-a întâlnit pe Isus în faţă
  • era făcută de un om recunoscut de toţi ca prooroc
  •  pentru că Isus Mântuitorul urma să vină
  • pentru că o făcea în mod dezinteresat – adică nu dintr-o obligaţie

Prin el (Ioan) mulţi au crezut în Isus.

Versetul mă îndeamnă la curaj să fiu şi eu printre martorii Luminii. Să fac munca unui pregătitor de căi, arătând spre Cel ce urmează să vină din nou: Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Ca şi prin mine cineva să creadă în Isus trebuie să continuăm să arătăm oamenilor calea mântuirii.

Fiţi binecuvântaţi!

Ultimile cuvinte ale lui Isus

Luca 23:46 “Isus a strigat cu glas tare: Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!. Şi când a zis aceste vorbe şi-a dat duhul.”

Am ajuns cu citirea în Luca 23. Ce am găsit citind acum aceste versete are de a face cu încrederea pe care ar trebui să o avem noi în lumea de dincolo. Ceea ce descrie Isus cu aceste cuvinte face parte dintr-o lume a supranaturalului, a spiritualului, a nevăzutului.  O discuţie clară auzibilă dintre un om care e pe moarte şi un Dumnezeu veşnic viu.
Ce înseamnă să-ţi încredinţezi duhul? Duhul despre care vorbeşte Isus aici este insuflarea de viaţă pe care o avea în trup. La ce putem medita citind aceste cuvinte?

  1. La faptul că nu noi suntem stăpâni pe viaţă, ci Tatăl din ceruri.
  2. Că Isus Cristos  prin cuvintele aceste descoperă realitatea continuării vieţii – la nivel spiritual prin încredinţarea vieţii cuiva care este dincolo de ea.
  3. Încredinţarea – cedarea deliberată a propriei vieţi prin credinţă în mâinile Făcătorului.

Apostolul Ioan menţionează că Isus a spus “S-a isprăvit” ceea ce mă duce cu gândul la planul răscumpărării: plata păcatului plătită cu o moarte neprihănită.

Cuvintele acestea ne duc cu gândul la veşnicie. Strigătul sfâşietor al Mântuitorului ne deschide poarta cerurilor pentru oricine care crede în moartea şi învierea Sa.

Fiţi binecuvântaţi!

 

 

Domnul împărăţeşte!

Psalmul 97:1 “Domnul împărăţeşte: să se veselească pământul, şi să se bucure ostroavele cele multe.”

Mi-a rămas acest cuvânt de încurajare întreaga dimineaţă în minte… “Împărăţeşte”. Cine împărăţeşte? Domnul împărăţeşte! A împărăţi înseamnă a guverna, a fi în controlul situaţiei, a da ordine şi a păstra ordinea într-un teritoriu. În timp ce vă scriu surâd uşor realizând cât de întinse sunt graniţele locului unde Dumnezeu domneşte. În mine e Domn, în casa mea e Domn, în natura de afară e tot Domn, peste marea Mânecii, oceanul Atlantic, dar şi peste celelalte părţi uscate sau cu apă e Stăpân tot Domnul Dumnezeu. Domnul e Stăpân Suveran peste tot ce mişcă, are în subordine stelele şi chiar şi lucrurile pe care ochiul nu le vede sunt tot ale Lui. Noi ne încredem într-un Dumnezeu extraordinar, măreţ, fantastic, uimitor în fiecare zi. Vă aduceţi aminte de acele cuvinte din Biblie: “El zice – şi ce zice El se face!”? Aşa împărăţeşte Domnul nostru.

Psalmul 97 ne creează această imagine a suveranităţii şi supremaţiei lui Dumnezeu peste toate lucrurile. “El este mai mare decât toţi dumnezeii”.

Ce impresionantă imagine în versetul 10. Un Dumnezeu care deşi are atâtea de controlat îşi face timp pentru anumiţi oameni: “El păzeşte sufletele credincioşilor Lui, şi-i izbăveşte din mâna celor răi.” Sufletele credincioşilor Lui sunt ocrotite. Aparţinând Lui suntem binecuvântaţi cu paza Sa şi însoţiţi de credincioşia Lui îndeaproape. Motivul pentru care Dumnezeu mai ridică zorii zilei sunt copiii Lui. “Lumina este semănată pentru cel neprihănit…” Psalmul sfârşeşte într-o chemare la proslăvirea Domnului Dumnezeu: “Măriţi prin laudele voastre sfinţenia Lui”; acest ultim verset ne învaţă să vorbim despre măreţia Domnului care împărăţeşte peste noi toţi şi toate şi să proclamăm dragostea Sa faţă de sufletele celor credincioşi.” Domnul este în control şi rămâne în control. Tot ce se întâmplă pe pământ şi sus în ceruri este în mâna Sa. Domnul împărăţeşte! El o face din veşnicie în veşnicie. A fost Împărat şi când am dus-o rău, e Împărat şi când mi-e bine, va fi Împărat şi când o să îmi sfârşesc alergarea pe pământ. În El ne încredem şi ne plecâm genunchiu în faţa unui asemenea Domn.

Fiţi binecuvântaţi!

Bunăvoinţa lui Dumnezeu

Psalmul 90:17 “Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mâinilor noastre, da, întăreşte lucrarea mâinilor noastre!”

“Bună+voinţa Domnului Dumnezeului nostru” ne ţine în viaţă. Crezi asta? Noi în lumea noastră mică ne luptăm să ajungem ziua de mâine. Fiecare zi este o nouă aşteptare, o nouă luptă de supravieţuire. Pentru Dumnezeu fiecare zi este ca o mie de ani, dar cred cu tărie că fiecare zi este şi o zi de împlinire a planului Său cu privire la noi.

Moise în psalmul 90 încheie o pledoarie despre statornicia şi primordialitatea lui Dumnezeu cât şi efemeritatea omului. Dumnezeu este “înainte ca să se fi născut munţii”, şi “înainte să se fi făcut pământul”. Cine este El şi cine suntem noi? El este Cel care ne-a creat, Creatorul omului şi al universului. Suntem dependenţi de El. Dacă suntem creaţi de Dumnezeu şi noi avem probleme, El ne poate ajuta. Suntem dependenţi de ajutorul Său divin.

Să strigăm către Dumnezeu să-şi arate bunăvoinţa Sa faţă de noi. Bunăvoinţa este “purtarea sau atitudinea binevoitoare faţă de cineva; înseamnă îngăduinţă.” Dumnezeu în bunăvoinţa Sa L-a trimis pe Isus Cristos, Fiul Său, ca prin neprihănirea Sa să i-a vina păcatelor noastre fără nicio plată din partea noastră. Singura jertfă de la noi e credinţa, acea încredere neclintită planul binevoitor de salvare al lui Dumnezeu în Isus Cristos şi moartea Sa ispăşitoare. Sângele lui Cristos în locul sângelui nostru, moartea lui în locul morţii noastre. Asa este definiţia extremă a binevoinţei divine. E dorinţa acerbă a lui Dumnezeu ca noi să avem un mijloc de salvare. Şi astăzi trăim prin această binvoinţă.

De câte ori a fost Dumnezeu binevoitor faţă de noi? Dacă ne gândim bine ne dăm seama că avem un Dumnezeu plin de dragoste faţă de fiecare dintre noi. E binevoitor, e bine intenţionat, e îngăduitor. Fiecare avem păcate, avem căderi, avem perioade slabe în credinţă. Să privim cu încredere spre un Dumnezeu care ne vrea binele şi să cerem mereu ajutorul Său. Dumnezeu e bine+voitor.

Fiţi binecuvântaţi!

Te mai iubeşte Dumnezeu?

Isaia 54:10 “Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.”

Ideea principală a capitolului 54 este acţiunea de îndurare a lui Dumnezeu faţă de poporul Israel. Imaginaţi-vă ce rezonanţă au cuvintele de mai sus în inima unui om aflat în robie? Nu este el încurajat să ştie că Dumnezeu este acelaşi în dragostea Lui cu toate că omul a ajuns în robie din cauza neascultării faţă de poruncile lui Dumenzeu? Robia lui Israel este o consecinţă a nesocotirii dragostei lui Dumnezeu. Depărtarea noastră de Domnul este consecinţa lipsei noastre de dragoste. Totuşi cum ne iubeşte Domnul, în ciuda faptelor noastre?… Ne iubeşte în Cristos.

Dragostea este cel mai puternic atribut al lui Dumnezeu. În meditaţia de data trecută am vorbit de un atribut esenţial al dumnezeirii: răbdarea. În această meditaţie vorbesc despre esenţa lui Dumnezeu: dragostea.

a. Dumnezeu iubeşte necondiţionat.

Cum ne iubeşte Domnul? Isaia 54:10/a “Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile”; cu alte cuvinte orice lucru groaznic ar veni peste noi, orice s-ar putea întâmpla Dumnezeu nu devine neiubitor.
Unii interpretează întâmplările rele ca o răutate a unui Dumnezeu căruia îi face plăcere să pedepsească. NICIDECUM. Dumnezeu şi când pedepseşte o face pentru că ne iubeşte. Inima lui e tristă pentru că trebuie să procedeze astfel. Chiar şi atunci când păcătuim, Dumnezeu se întristează dar nu ne urăşte, El se desparte de oamenii răi dar dragostea Lui nu se schimbă, fiindcă abia aşteaptă să le vină în ajutor.

b. Dumnezeu iubeşte necontenit

“…dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina.” Există zile în care cădem în disperare că Dumnezeu ne-a uitat, a tăiat ţeava cu alimentare de dragoste. De fapt dacă ne uităm sinceri dragostea noastră s-a răcit faţă de El. Observ asta în viaţa mea. Când nu mai am acel timp de citire şi meditaţie încep îndoielile. Dumenzeu era acolo, mă aştepta să mă întâlnesc cu El dar eu nu am mai ajuns… Dragostea lui Dumnezeu nu se mută de la noi, legămintele Sale pentru noi rămân în picioare. ” Cu nici un preţ n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” – acesta este felul în care trebuie să ne gândim la Dumnezeu.

c. Dumnezeu iubeşte prin însăşi natura Sa
Când spun că Dumnezeu iubeşte natural, mă gândesc că El nu iubeşte prin acceptarea cuiva, adică cu reţineri. El este dragoste, este felul Său să iubească. Versetul 10 se încheie cu această frumoasă expresie ” are milă de tine”. De fiecare dată când Dumnezeu are milă de noi primim o palmă peste obrazul credinţei în El. Ştiţi de ce? Fiindcă lui nu îi este greu să aibă milă, chiar dacă asta se întâmplă ca o consecinţă a îndepărtării noastre de El. Mila este acţiunea dragostei Sale. Dumnezeu iubeşte şi de aceea îşi desfăşoară mila Sa faţă de noi în Cristos. Fiul Său Isus Cristos este oglindirea slavei lui Dumnezeu. În El cunoaştem mila Tatălui noastru din ceruri. Isus Cristos a avut milă de oameni: i-a vindecat, le-a legat răni, le-a vorbit despre slavă şi mântuire, şi Şi-a dat viaţa pentru toţi oamenii. Isus Cristos este oglindirea dragostei lui Dumnezeu pentru oameni. O dragoste naturală, adică o iubire care este însăşi esenţa caracterului lui Dumenzeu. O iubire revărsată în milă. Milă revărsată în jertfă înlocuitoare.

Fiţi binecuvântaţi!

Dumnezeu este bunatate

Psalmul 86:5,13 “Căci Tu eşti bun, gata să ierţi, şi plin de îndurare cu toţi cei ce te cheamă.” […] “Căci mare este bunătatea Ta faţă de mine, şi Tu îmi izbăveşti sufletul din adânca locuinţă a morţilor.”

Azi am avut o oprire serioasă în meditaţia asupra Scripturii în legătură cu bunătatea. Mă învârt de peste 10 zile într-un context în care caut să rezolv câteva probleme. Ieri, psalmul 84 m-a făcut să realizez că atunci când un credincios face ceva, el caută să rezolve lucruri cu încrederea pusă în Dumnezeu. Adeseori când reuşesc într-un lucru pun “vina” pe abilităţile mele, nu pe Dumnezeul care instrumentează frumos diferitele aspecte ale vieţii mele. Când spun “instrumentează” mă gândesc la o sumedenie de versete care au legătură în principal cu unul singur “nu te teme căci Eu sunt cu tine, nu te uita cu îngrijorare căci Eu sunt Dumnezeul tău, Eu te întăresc, tot eu îţi vin în ajutor, Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.” Dumnezeu ne vrea binele, noi însă trebuie să avem încredere că El nu ne vrea răul. Aşa am ajuns azi să realizez cât de mare este bunătatea Sa faţă de noi.

Psalmul 86 este o rugăciune a lui David. Ce spune versetul 5 şi 13? Admit că Dumnezeu este bun, gata să ierte, plin de îndurare şi interesat să izbăvească sufletul nostru din locuinţa morţilor. Oare nu este asta o frumoasă definiţie a cuvântului bunătate?

Oridecâteori diavolul strecoară în inima noastră îndoială şi necaz, Dumnezeu ne şopteşte ” Eu sunt bun cu tine”; oridecâteori cel rău caută să ne arate păcătoşenia, Dumnezeu ne şopteşte ” Eu sunt plin de îndurare”; oridecâteori marele înşelător ne amăgeşte cu absenţa lui Dumnezeu din viaţa noastră, Dumnezeu ne vorbeşte cu dragoste spunându-ne ” sunt cu Tine oriunde ai fii, cheamă-Mă şi îţi voi răspunde.”

Există un atribut pe care nu ar trebui să îl pierdem din vedere niciodată când ni-l imaginăm pe Dumnezeu: bunătatea.

Totul capătă sens cu privire la Dumnezeu (chiar şi mânia Lui) atunci când îl vedem pe Dumnezeu mai întâi plin de bunătate. Ţi-L poţi imagina aşa zilnic? Versetul 13 ne spune fiecăruia ” Căci mare este bunătatea Ta faţă de mine”…

Fiţi binecuvântaţi!