Pocăit fără etichetă

Coloseni 3:11 “Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici Barbar, nici Schit, nici rob, nici slobod, ci Cristos este totul şi în toţi.”

Am auzit de multe ori expresii de genu: ăsta-i ţigan ai grijă, ăsta-i pocăit până te fură! sau ăsta-i un pocăit ungur naţionalist, te-nţelegi cu el până la graniţă! sau “ăsta-i un român pocăit.” În altă ordine mai este un stil de ziceri: las că ştiu eu cum îs pocăiţii… sau “tu crezi că eu nu ştiu că trebuie să vă abţineţi de la bere dacă vreţi să ajungeţi în rai…”. Toate aceste “etichete” pe care le poartă un om întors la Domnul trebuie să ne cominice un adevăr: nimeni nu trebuie să se considere sau să fie considerat pocăit cu etichetă. E greşită expresia “biserica rommilor din…” ; dacă e biserică ea este a lui Cristos. (Nu am nimic cu rommi, am dat doar un exemplu). Lecţia pe care o învăţ astăzi este să mă uit la cel care este frate şi soră cu mine fără să îl judec după funcţie, clasă socială sau etnie: eu sunt frate cu toţi cei care mărturisesc pe Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor personal. Astfel:

1. Fără diferenţe de clasă, de funcţii şi de etnie în biserică.

Înaintea lui Dumnezeu toţi oamenii sunt creaturile Lui. Nu există naţionalităţi în Cer aşa cum nu există nici în Biserică: “aici nu este nici Grec, nici Iudeu… Aici nu există selecţii după anumite semne exterioare: tăiere îmrejur, capete tunse scurt, sau blonzii, arienii, negrii sau altceva. Noi toţi suntem numiţi “mădulare unii altora” în trupul lui Cristos. Oameni născuţi din nou.

Am mai auzit una într-o biserică: “să se roage fratele director”. GREŞIT! Omul nu este identificat în biserică după meseria sa. El este fratele X, sora Z; excepţie sunt: fratele păstor Y, diaconul bisericii, prezbiterul…  gândiţi-vă cum s-a simţit sora care făcea curăţenie la aceeaşi şcoală cu fratele director. O chemarea la rugăciune ar fi sunat ceva de genul : să se roage sora femeie de serviciu”… E jenant. Dumnezeu ne pune pe toţi pe picior de egalitate. Noi suntem fraţi şi surori.

2. Cristos este totul şi în toţi

“Uniforma” pe care o poartă toţi credincioşii în Cristos este îmbrăcămintea omului cel nou. Ea ne identifică cu Cristos. Comunitatea oamenilor născuţi din nou este o adunare a oamenilor fără etichetă profesională, ci doar cu eticheta de pocăit în Cristos. La fiecare Cristos ne-a iertat păcatele, şi fiecare suntem la fel de curaţi după ce Cristos ne-a iertat toate păcatele. Nu există sfânt şi mai sfânt. Există frate şi soră sfântă. În toţi există aceeaşi chemare la sfinţenie şi la slujire. Suntem chemaţi să dăm întâietate unul altuia, să ne iubim unii pe alţii şi să creştem în jurul noţiunii dragi tuturor “copilul lui Cristos”.

Fiţi Binecuvântaţi.

Advertisements

Haină nouă sau second hand?

Coloseni 3:9-10 “Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.”

Nu sunt împotriva purtării hainelor second hand. Nu e nici un păcat să îmbraci o haină care a mai fost purtată, dacă ea este în stare bună şi îţi acoperă trupul într-un mod decent. Dar titlul face o referire la domeniul vestimentaţiei spirituale, acolo unde omul lui Dumnezeu prin naşterea din nou capătă o nouă haină după ce este de accord să o lepede pe cea veche caracterizată de păcat.

1. Haina second a omului caracterizat de păcat.

E veche.  E încărcată cu fapte ruşinoase. E o haină strânsă care se dă jos greu, dar trebuie dată jos cu orice preţ.

2. Haina nouă a omului nou.

E nouă. E de o curăţie desăvârşită. E o haină care se înnoieşte şi nu se învecheşte pe măsură ce o porţi. Croitorul ei este Dumnezeu.

Ambele imagini sugerează o schimbare interioară. Omul cel nou este însetat după cunoaşterea lui Dumnezeu. “se înnoieşte spre cunoştinţă” după chipul celui ce l-a făcut.

Să rămânem la acestea: purtaţi haina nouă care se înnoieşte spre cunoştinţa lui Dumnezeu, şi vegeaţi să nu cumva să vă fii rămas vreun accesoriu vestimentar al omului cel vechi. În oglinda Cuvântului lui Dumnezeu se va putea vedea bine ce fel de haină purtaţi. Uitaţi-vă în ea zilnic.

Fiţi binecuvântaţi.

Singura crimă permisă

Coloseni 3:5-8

5 De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli.
6 Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.
7 Din numărul lor eraţi şi voi odinioară, când trăiaţi în aceste păcate.
8 Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase care v-ar putea ieşi din gură.

Avem în aceste versete descrise două tipuri de păcate: păcate care afectează trupul şi păcate care afectează relaţiile. Cum putem să ne vindecăm de ele: omorându-le.  Singura crimă permisă este omorârea păcatului.

1. Omorârea păcatelor care afectează trupul.
În primul rând care sunt acestea (curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia). Cei care săvârşesc aceste păcate dacă nu le omoară (dacă nu le abandonează) peste ei are să vină mânia lui Dumnezeu, pentru că potrivit cu Romani 1:18 “Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu.” Cine vrea să cunoască mânia lui Dumnezeu nu trebuie decât să săvârşească aceste păcate. Conform versetului 7 dacă încă nu ai dat la moarte aceste păcate în trupul tău atunci faci parte din numărul fiiilor neascultării.

2. Omorârea păcatelor care afectează relaţiile.
Care sunt acestea: mânia, vrăjmăşia, răutatea, clevetirea, vorbele ruşinoase, minciuna. Toate acestea le-am putea săvârşi dând frâu liber gurii. Ea trebuie însă hrănită cu Cuvântul lui Dumnezeu pentru că din prinosul inimii vorbeşte gura.  Iacov spune să primim cu blândeţe Cuvântul sădit în noi care ne poate mântui sufletele.

Toate aceste păcate care “trăiesc” printre oameni şi datorită oamenilor trebuie condamnate şi omorâte. Ele nu trebuie să se afle între cei credincioşi. Astăzi vreau să mă gândesc dacă nu cumva s-a stercurat viaţa într-unele păcate din trecutul meu. Vreau şi astăzi să le osândesc şi să le dau la moarte. Vreau să trăiesc deplin viaţa de credinţă fără să mă las afectat de vreun păcat care afectează trupul sau relaţiile. Vreau să mă gândesc că Isus Cristos locuieşte în mine. Romani 8:10 “Şi dacă Cristos este în voi, trupul vostru, da este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii.”

Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăim prin Duhul, facem să moară faptele trupului (Romani 8:12-13).

Fiţi binecuvântaţi!

Tu la ce te gândeşti?

Coloseni 3:1-2 Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.

1. Să umblăm după lucrurile de sus.

Odată ce omul este născut din nou, el înţelege că toate comorile sale sunt ascunse în Cristos.  Foloasele vieţii materiale sunt o necesiatate care vine pe deasupra pentru cel credincios. Noi trebuie să ne mobilizăm şi să trăim pentru cer. “A umbla după lucrurile de sus” nu este un lucru uşor. În primul rând noi trebuie să fim conştineţi că nu putem ajunge sus decât trecând prin moarte. Ideea folosită de Pavel este că interesul creştinului trebuie să fie concentrat pe dobândirea lucrurilor de sus mai mult decât interesul pentru lucrurile pământeşti. Să căutaţi lucrurile de sus…

Avem deja o informaţie despre lucrurile de sus. Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Noi datorită lui Cristos vom sta la dreapta lui Dumnezeu dacă vom umbla după lucrurile de sus.

2. Să ne gândim la lucrurile de sus.

Cât timp din zi petreci gândindu-te la slava lui Dumnezeu şi la felul în care poţi să ajungi acolo? De prea multe ori ne gândim la cum să ne păstrăm curentul la casă, la apa curentă şi facturile lunare. Nu-i un lucru greşit. Dar când din mintea noastră face parte numai grija pământească atunci este o problemă. Versetul 2 îmi spune să mă gândesc la lucrurile de sus şi să nu mă concentrez mai mult asupra lucrurilor pământeşti.

3. Lucruri de sus versus lucruri de jos.

Ca să pot să mă gândesc la lucrurile de sus eu trebuie să cunosc câteva amănunte despre acestea. Creştinul este un urmaş al lui Cristos pe pământ. Noi trăim pentru El şi ca răsplată pentru credinţa în Cristos primim viaţa veşnică.

3.1 Lucrurile de sus sunt lucrurile spirituale

3.2 Lucrurile de sus sunt lucrurile cereşti care aparţin Raiului lui Dumnezeu

3.3 Lucrurile de sus sunt veşnice.

Dar oare cum sunt lucrurile de jos?

3.1 Lucrurile de jos sunt materiale

3.2 Lucrurile de jos sunt pământeşti, sunt lucrurile lutului, supuse putrezirii.

3.3 Lucrurile de jos sunt trecătoare.

Investeşte-ţi gândul în lucrurile de sus ştiind că acolo Cristos ţi-a pregătit un loc la dreapta Sa. Astăzi mă voi gândi că Dumnezeu mi-a pregătit un loc în care ajung dacă umblu după El şi dacă mă gândesc tot mai mult la El pentru a nu-L pierde din vedere. Cristos mă îndeamnă să caut lucrurile de sus încă de pe pământ. Azi vreau să-mi ridic privirea din pământ; azi vreau să privesc la cer şi să-mi ancorez privirea spre Cer.

Îndrăzneşte să fii diferit!

Coloseni 2:16-23

16 Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat,

17 care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos…

1. De la tradiţii şi obiceiuri…

Când mă gândesc la multitudinea tradiţiilor şi obiceiurilor ortodoxe mă apucă groaza. Vorba lui Creangă “să dea Dumnezeu ca tot anul să fie sărbătoare şi o singură zi de lucru dar şi atunci să fie nuntă-n sat”. Trăim într-un context în care “nu eşti în regulă” dacă nu cunoşti cum să te raportezi la tradiţiile locale şi naţionale. Dacă nu pui sare pe lapte, dacă nu-ţi fierbi grâu de sf. Tudor, dacă nu-ţi pui creangă de tei în poartă de Rusalii, dacă nu iei apă sfinţită de bobotează, şi alte dacă nu… toate necazurile îşi află aleanul în taman borcanu cu apă sfinţită de preot pe care l-ai scăpat din greşeală când ai făcut curat, sau în creanga de tei care a căzut din poartă mânată de vânt, permiţând duhurilor necurate să intre în curtea casei şi alte ca acestea. Când pocăiţii fac precum celeilalţi riscă să-şi piardă credinţa la care ne cheamă Cristos. Credinţa aceasta este fondată numai pe jertfa şi lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu.
Uitaţi-vă la felul lor de vieţuire… ei ne acuză când văd câte-un pocăit căzut în şanţ, când aud o vorbă spusă la nerv, râd când văd cum se ceartă unii pocăiţi prin tribunale (şi de multe ori au dreptate),… şi noi le mai dăm şi apă la moară respectând întru totul datinile strămoşeşti. Unii se scot spunând că nu vor să fie pricini de poticnire… În realitate ei nu sunt pricini de poticnire pentru oameni ci sunt pricini de poticnire pentru lucrarea Evangheliei. “Lăsaţi-vă de toate acestea”…

e vremea mărturiei pocăinţei adevărate…

2. la credinţa adevărată

“Trupul este al lui Cristos” spune Pavel după ce înşiră tot felul de datini omeneşti. Ce folos au toate acestea dacă nu ni le-a poruncit Cristos? Ele sunt “umbre” nici măcar nu au forme concrete. Nici măcar nu le poţi pipăi, nici măcar nu le poţi cunoaşte menirea. Tot ce face un creştin autentic este să se apropie de mâncare cu gândul că e darul lui Dumnezeu pentru trup, când bea apă se poate gândi la Cel care este Apa Vieţii mulţumind pentru Ea, când sărbătoreşte se poate închina Aceluia care i-a oferit ocazia să se odihnească din lucru pentru a medita mai mult la Sfintele Scripturi, se poate uita la o lună noua cu ochii aceluia care ştie că viitorul este în mâna lui Dumnezeu, iar duminica (Sabatul) se poate odihni şi poate medita cu întreaga familie la Cuvânt şi se poate ruga lui Dumnezeu. În mijlocul oricărui eveniment spiritualizat forţat există o motivaţie omenească (aş spune eu – şi cred că nu greşesc o motivaţie comercială). 

Unde e Cristos în datinile oamenilor, unde e jerfa de la Golgota, unde e naşterea din nou din viaţa acelora care propovăduiesc mântuirea prin moaşte, pelerinaje şi ture de biserică?

Pocăinţa adevărată adevereşte că în viaţa omului s-a propus schimbarea. Că nu mai trăiesc pentru mine ci trăiesc pentru Cristos, că “am murit împreună cu Cristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, că nu mă mai supun la orice fel de datini şi obiceiuri păgâne care mă îndepărtează de Evanghelie ci mă supun poruncilor Evangheliei.

Versetul 23 spune că împotriva gâdilării firii pământeşti nu sunt de nici un folos tot felul de oprelişti omeneşti.
Azi îmi doresc să mă concentrez asupra felului în care pot fii diferit într-o lume care mă vrea ca ea. Azi vreau să mă gândesc la principii creştine autentice pe care să le aplic în viaţa de zi cu zi  când mă voi confrunta cu vreo datină omenească. Azi am înţeles că acea sărbătoare creştină care nu îl are pe Cristos în centrul ei, este fără folos de mântuire; azi am înţeles că datinile lumii mă pot îndepărta de la mărturia curată a Evangheliei.

Fiţi binecuvântaţi!

Învierea condiţionată

Coloseni 2:13 “Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile.”

1. Mort în păcate?

Versetul are o notă de întărire, “pe voi”, adică “pentru voi”, sau “pe voi care nu meritaţi deloc acest favor”, Dumnezeu v-a adus la viaţă. Starea în care sunt fără Cristos: mort. Mort spiritual fiindcă firea pământească şi greşelile sunt parte din viaţa mea carnală. Eu trebuie să înviez din starea acesta dar nu o pot face singur, pentru că nu am merite şi sunt păcătos. “Împreună cu El” mă duce cu gândul la mormântul gol. Biruinţa asupra morţii a făcut ca toţi cei care cred în moartea şi învierea lui Cristos să primească o viaţă nouă. Ea este condiţionată de credinţa în Cristos.

Un alt aspect al versetului spune că “firea pământească netăiată împrejur,” era un fel de-a trăi al omului mort în păcate. Când intervine Cristos El face o operaţie la nivelul firii pământeşti, El implantează sau activează firea duhovnicească care  în noua viaţă va trebui să fie mai influentă decât firea pământească. Creştinul trăieşte după îndemnurile Duhului Sfânt.

2. Viu cu Cristos?

Tragedia versetului este halucinantă. Ori eşti mort în păcate, ori, eşti viu cu Cristos. Unii se declară vii cu Cristos pentru că le-a iertat Dumnezeu păcatul beţiei, la alţii păcatul fumatului, la alţii bârfa, la alţii hula, dar oare când vine Cristos în viaţă numai un păcat iartă El? Dacă vrei să te declari viu în Cristos trebuie să îl laşi pe Cristos să îţi ierte “toate greşelile”.

Care sunt păcatele pe care nu le-ai declarat înaintea lui Dumnezeu? Care sunt obiceiurile firii tale pământeşti care te bântuie şi după ce ai declarat în faţa martorilor văzuţi şi nevăzuţi că vrei să îţi schimbi viaţa? Nu cumva eşti un Iuda? Nu cumva vrei să slujeşti la doi stăpâni?

Azi e o zi a cercetării… Ori trăiesc mort… (ceea ce înseamnă că diavolul trăieşte în mine)… Ori trăiesc viu (plin de viaţa lui Cristos, împreună cu Cristos). Dumnezeu ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos. Toţi cei care cred că pe Golgota Cristos a plătit prin moartea Sa şi păcatele lor primesc şansa învierii condiţionate: naşterea din nou. Dacă îţi mărturiseşti păcatele El este credincios şi drept.

Fiţi binecuvântaţi!

 

“Bisturiul” lui Cristos

Coloseni 2:11-12 “În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti, fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi.”

Ce ai face dacă pentru viaţa ta ar fi doar o şansă de supravieţuire? Pentru boala păcatului există un singur “chirurg” care te poate salva: Cristos. Unica şansă este Cristos.

1. Tăierea păcatului – identificarea păcatului.

Păcatul este o maladie care face parte din trupul şi firea pământească. Operaţia de separare de păcat o face Cristos prin tăierea împrejur a inimii. Ea constă în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti. Îndepărtarea păcatului din viaţa mea înseamnă o tăiere în carne vie. Însemnă o durere fizică, morală, psihică. Ea necesită o identificare clară a păcatului. Fiecare creştin trebuie separat de păcat.

2. Omorârea păcatului – condamnarea păcatului.

…fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez. În apa botezului fiecare mărturiseşte simbolic că a murit faţă de păcat şi că şi-a schimbat orientarea. Cel mai greu lucru uneori este să recunoşti că eşti păcătos în faţa altora. Cel mai frumos lucru este să spui în faţa altora că eşti născut din nou. Botezul pecetluieşte hotărârea de a-L urma pe Cristos. Eu meritam să mor dar Cristos m-a curăţit prin tăierea, separarea de păcat.

3. Aducerea la viaţă – dependenţa de Cristos

… şi înviaţi în El, şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu… Cristos e în centrul mântuirii. Eu am înviat împreună cu El, prin credinţă. Nu sunt lăsat pe masa de operaţie, ci sunt deconectat de la aparate, sunt lăsat liber, dar liber în Cristos. Pot să fac tot ce vreau atâta timp cât sunt liber în Cristos, dar această libertate trebuie să o folosesc lucrând prin dragoste şi credinţă. Trebuie să înţeleg că dacă eu mai trăiesc este harul celui care a murit pentru mine. Această viaţă este dependentă de Cristos. Sansele supravieţuirii sunt egale cu dorinţa omului de a trăi în dependenţă de Cristos.

Nu trebuie să uit că am fost tăiat în carne vie. Să nu las ca cicatricea să lase urme de infecţie. Zilnic trebuie să mă pocăiesc, zilnic trebuie să am grijă de trupul cel nou dobândit prin credinţă. Azi mă gândesc că trăiesc datorită lui Cristos, azi mă gândesc că sunt mort faţă de păcatele vechi care mi-au fost îndepărtate.

Noua “boală”: Sufăr de dragoste pentru Cristos.

Fiţi binecuvântaţi!