Rugăciunea lui Ezra (1) – lecţia ruşinii

Ezra 9:6 “Dumnezeule, sunt uluit, şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre, şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri.”

Meditaţia de azi mă pune în faţa unui moment extrem de dificil pentru oricare dintre noi: mărturisirea păcatelor. Ezra primeşte vestea existenţei păcatului în mijlocul poporului. Căpeteniile familiilor din Beniamin şi Iuda, preoţii şi leviţi s-au căsătorit cu femei din celelalte popoare, lucru interzis de Legea vetero-testamentală.

Reacţia lui Ezra este demnă de urmat.  Ce face Ezra nu e decât o lecţie a manifestării tristeţii şi suferinţei cauzată de păcatul poporului. E o lecţie despre cum ar trebui şi noi să ne simţim afectaţi de starea de păcat în care adeseori cădem. În Ezra capitolul 9 sunt o sumedenie de paşi spre pocăinţă. Unii îi identificăm în versetul 3. Aşa reacţionau evreii în faţa unui păcat teribil:

  • sfâşierea hainelor, ca expresie vizibilă a durerii lui pentru păcatul lor
  • smulgerea părului, ca expresie a durerii propriului trup cauzată de situaţia disperată şi josnică în care au decăzut liderii religioşi din Ierusalim
  • smerirea trupească, ca expresie a durerii sufleteşti.
  • [uneori avem sugerată metoda sacului presărat cu cenuşă în care cel mâhnit se aşeza ca să se identifice cu suferinţa lui Dumnezeu la vederea păcatului, dar nu este cazul în textul acesta].

Apoi, în versetul 6 începe rugăciunea sa. Cuvintele rugăciunii lui Ezra sunt cuvintele unui om care se identifică pe sine cu păcatul poporului: “Dumnezeule, sunt uluit, şi mi-e ruşine”…

Aş vrea să vorbesc puţin despre prima stare simţită de Ezra: uluiala şi ruşinea.
Ruşinea, este acel simţământ de jenă conştientă cauzată de o greşeală când stăm în faţa celui care ştie ce am făcut şi aşteaptă un răspuns. Omul ruşinat de faptele lui se simte deznădăjduit şi lipsit de starea de inocenţă, ce o avea înainte dar care acum nu se poate redobândi prin propriile forţe. Păcatul nu poate fi acoperit decât prin mărturisire şi pocăinţă. Isus Cristos spală păcatul prin sângele Său pentru noi dacă ruşinea noastră este una care cauzează regret şi dorinţă de reabilitare. Pentru Ezra şi popor era o singură şansă, pocăinţă (regret) şi jertfă de ispăşire pe altar. Ezra a stat mâhnit până la jertfa de seară. Dar aş vrea să mă întorc la prima stare: ruşinea.

Când păcatul ne înconjoară, faptul că avem ruşine e un semn bun. Ruşinea înseamnă că inima noastră mai are o şansă de reabilitare, că încă nu am pierdut complet etalonul sfânt la care ne-a chemat Dumnezeu.  Ruşinea este o binecuvântare pentru cel care o simte şi acţionează prin smerire înaintea lui Dumnezeu. Observaţi că uluiala şi ruşinea vin ca urmare a neidentificării unui sprijin raţional pentru fapta poporului. Uluiala aceasta vine cu întrebări de genul: Cum am putut oare face aşa ceva, cum e posibil?!!

Aş vrea să reflectăm asupra acestui sentiment de ruşine şi dacă îl simţim să nu ne fie teamă să ne mărturisim păcatul. Va fi înspre binele noastru!

Fiţi binecuvântaţi!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s