Zidurile inimii

Ezra 4:3 “Dar Zorobabel, Iosua, şi ceilalţi capi ai familiilor lui Israel, le-au răspuns: ” Nu se cuvine să zidiţi împreună cu noi Casa Dumnezeului nostru; ci noi singuri o vom zidi Domnului, Dumnezeului lui Israel, cum ne-a poruncit împăratul Cir, împăratul perşilor.”

Sunt deja în miezul cărţii Ezra şi descopăr că autorul sintetizează în capitolul 4 aproape 100 de ani de istorie, vorbind despre de domnia lui Asuerus,  sau Xerxe (486-464 î.Cr.) si Artarxerxe (464-423 î.Cr.).

Capitolul 3 se încheie în strigăte de bucurie, în elanul pornirii lucrării de reconstrucţie, în reazeşarea sistemelor jertfelor. Totul pare a merge strună în direcţia bună. Capitolul 4 însă descrie intriga întregii cărţi. “Vrăjmaşii lui Iuda şi Beniamin”, cer să li se dea voie să zidească şi ei Templul Domnului, iar fiii robiei nu le permit acest lucru. Iuda şi Beniamin nu le-au permis acestora să zidească, fiindcă cei care cereau acest lucru nu erau parte a poporului lui Dumnezeu.

Aceştia aveau să le pună piedici, mituind sfetnicii şi zădărnicind  lucrarea. Aproape 19 ani lucrarea de zidire a zidurilor şi a Templului a stagnat. Lucrarea a stagnat nu fiindcă Dumnezeu nu i-a ajutat, ci cu siguranţă fiindcă nu şi-au pus încrederea 100% în credincioşia lui Dumnezeu. Poate şi pentru că ei aveau impresia că zidesc din “porunca lui Cir”,  îi fac vulnerabili. De fapt nici ei nu aveau încă o inimă întreagă predată lui Dumnezeu. Mituirea şi învoiala stau ca dovadă a vulnerabilităţii lor.

Nu că Dumnezeu nu ar fi dorit ca zidurile să nu se zidească mai repede, dar cred că a îngăduit această împotmoleală fiindcă El dorea nu vedea doar zidurile Ierusalimului ca importante ci mai ales zidurile inimilor celor care construiau.  Prin mită evreii care construiau dădeau dovadă de o slujire împărtiţă. Ar fi vrut să facă şi lucrarea Domnului dar să cadă şi ceva pentru ei. Tipic afaceristului evreu. Fac ceva nobil, dar ce bine ar fi să ies şi bine financiar. Vedeţi intenţia lor de zidire era bună, procedeul era însă falimentar. Dumnezeu nu poate folosi oameni compromişi în lucrarea Sa, de aceea 18-19 ani, lucrarea se amână, iar Dumnezeu continuă să aibă răbdare intervenind tot mai mult la inima celor care zideau. Lucrarea lui Dumnezeu are nevoie de slujitori dedicaţi 100%. Dumnezeu e dispus să aştepte, să amâne, sau chiar să îşi aleagă pe alţii care să zidească decât să folosească în lucrare oameni uşor de compromis. Odată cu edificarea noului Templu, Dumnezeu avea dorinţa ca şi închinarea lor să se înnoiască. O închinare sinceră, în supunere şi dedicare, în slujire şi smerenie. O casă nouă de închinare cu aceeaşi închinare lipsită de pasiune şi dedicare nu are sens.

Dumnezeu îşi cheamă oamenii la reconstrucţie, dar nu este interesat numai de zidurile materiale ci mai ales de inimile care construiesc. În final conlucrătorii în lucrarea Domnului ajung ei însuşi să fie umpluţi de atributele Celui pe care îl slujesc. Fiii robiei deşi au răspuns în aparenţă bine vrăjmaşilor lor, au căzut fiindcă nu aveau o credinţă puternic ancorată în Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a luat uşor, a îngăduit încă 18-19 ani lucrând intens la temeliile inimilor lor până când aceştia au înţeles că Dumnezeu îi va ajuta să zidească “în ciuda” dificultăţilor exterioare. Ce învăţăm este faptul că trebuie să ne analizăm schiţa inimii şi să vedem unde suntem în planul lui Dumnezeu pentru noi, care este locul nostru în lucrarea Sa şi ce facem acolo să facem cu dedicare fără şovăială.

Fiţi binecuvântaţi!

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s