Pentru cine caută siguranţa

Psalmul 21:1 “Doamne, împăratul se bucură de ocrotirea puternică, pe care i-o dai Tu. Şi cum îl umple de veselie ajutorul Tău!

Cât scriu meditaţia asta afară e furtună. Nu-i aşa că nu conştientizăm de câte ori ne ocroteşte Dumnezeu când afară e furtună? De câte ori aţi condus pe ceaţă, pe drum alunecos, pe vijelie, ninsoare şi aţi ajuns la destinaţie cu bine? V-aţi întrebat cum de aţi ajuns atât de bine? Sau poate aţi gândit că e meritul vostru… Nu e aşa. Dumnezeu e cu ochii aţintiţi spre noi. Ne păzeşte paşii. Dumnezeu face acelaşi lucru şi când vine de confruntarea cu oamenii.

Copiii lui Dumnezeu, se bucură de privilegiul ocrotirii Sale. Dumnezeu în bunătatea Sa nu îţi lasă copiii de izbelişte. El oferă ajutor la vreme. Sprijineşte pe cel lipsit şi îşi întinde braţul celor orfani. El dă leac alinător celor în dureri şi mângâie pe cei singuri.

Ocrotire, dar nu orice ocrotire… Ocrotire puternică!!! Hai, să schimbăm topica: puternica ocrotire a lui Dumnezeu. Aşa ne putem gândi la cât de maximă, sigură e ocrotirea Sa şi cât de puţin putem noi să ocrotim pe cineva. Oricât de mult ne-am chinui, noi nu putem ocroti la fel ca Dumnezeu.

Părinţii îşi ocrotesc copiii, dar pot ei fi lângă copii tot timpul? Nu. Tu poţi să-ţi fereşti maşina de altele, dar poţi să o controlezi pe cea care vine spre tine? Nu. Putem pune perdeaua în geam să oprim soarele să intre în camera noastră, dar nu putem trimite soarele la culcare niciodată. E cineva care totuşi poate face asta: Dumnezeu, Iehova.

Gândeşte-te la ocrotirea puternică a lui Dumnezeu în viaţa ta. Cu siguranţă poţi să îţi aduci aminte de momente când Dumnezeu te-a octotit în mod special. Dacă nu îţi aduci aminte să ştii că El deja a făcut asta de nenumărate ori în viaţa ta.

Fii binecuvântat!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s