Mersul la biserică*

Isaia 37:1 “Când a auzit împăratul Ezechia cuvintele acestea, şi-a sfâşiat hainele, s-a acoperit cu un sac şi s-a dus în Casa Domnului.”

După ce Rabşache i-a umilit cu cuvinte de ocară spuse în evreieşte în auzul întregii adunări de pe zidurile Ierusalimului, atitudinea lui Ezechia este demnă de admirat. În momente de maximă tensiune când şansa la viaţă atârnă de un fir de păr, ce faci? Cum procedezi? Haideţi să privim la ceea ce face mai exact Ezechia?

1. Şi-a sfâşiat hainele – sfâşierea hainelor e un mod de a exprima durerea cumplită pe care o resimte un om al lui Dumnezeu. Era un gest extrem, care trăda o suferinţă de nedescris. Sfâşierea hainelor nu era o modalitate de a atrage lumii atenţia asupra durerii ci o manifestare exterioară de sfâşiere a inimii. Ea era adeseori însoţită de un strigăt şi un plânset amarnic adresat lui Dumnezeu. Ezechia se întoarce către Dumnezeu.

2. S-a acoperit cu un sac – avem pe paginile Scripturii cel mai frumos moment de pocăinţă, în cetatea Ninive, când la auzul mesajului rostit de Iona, întreaga cetate s-a îmbrăcat în sac şi cenuşă. Această manifestare era însoţită de post şi rugăciune. Scopul sacului aplicat pe piele era un simbol al dezbrăcării de comoditatea hainelor bune şi îmbrăcarea în sacul de jale şi suferinţă prin care se atrăgea atenţia lui Dumnezeu. Cu sacul pe tine descoperi (probabil) urgenţa problemei şi dorinţa acerbă de un răspuns favorabil.

3. S-a dus în Casa Domnului – locul unde evreii au aşezat Numele Domnului era în Casa Domnului. Era locul pe care l-a sfinţit Domnul şi pentru care Solomon a mijlocit ca de acolo oricine va chema pe Domnul să fie ascultat. Ezechia se duce acolo unde e sediul lui Dumnezeu pe pământ. Noi ştim că Dumnezeu este Atotprezent, însă în text apare şi ideea jertfei omului de a-L căuta pe Dumnezeu în locul sfinţit pentru întâlnirea omului cu Dumnezeu.

Scumpi cititori, mersul la biserică nu este o opţiune. Asterixul (*) din foile şcolare indică spre materii facultative-opţionale la care dacă vreu mergi dacă nu, nu mergi. Ceea ce marea majoritate a studenţilor nu înţeleg este că din momentul alegerii unei materii opţionale, acea materie devine obligatorie.

La fel şi cu mersul la biserică, la începutul vieţii de credinţă, am făcut din mersul la biserică un principiu de viaţă spirituală, dar cu anii am abandonat acest principiu şi l-am tratat ca o opţiune. Mă rog ca exemplele oamenilor din Scriptură să înflăcăreze inima noastră la a trata mersul la biserică ca pe o responsabilitate a fiecărui credincios. Dependenţa noastră de Domnul este totală! Dacă Domnul ne-ar trata opţional am muri, dar El zilnic ne poartă pe braţe, chiar şi atunci când nu-i cerem explicit acest lucru.

Dacă trecem prin necaz, dacă suntem în strâmtorare, să ne bizuim pe Numele Domnului şi să ne întoarcem privirile spre El, căci cine îşi întoarce privirile spre Domnul se luminează de bucurie. Ezechia şi-a manifestat întristarea într-un mod care ar trebui să ne dea un imbold de a trăi în lumina Cuvântului şi promisiunilor lui Dumnezeu care spune că “n-am să te las, cu nici un preţ nu te voi părăsi.” Acesta este Domnul Dumnezeu!

Fiţi binecuvântaţi!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s