Rezultatele întâlnirilor primei biserici

Fapte 2:43-47 “Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.”

Cineva spunea că dacă vrei să treci un examen prima condiţie e să te prezinţi la el. Dragii mei observ o complacere în rugăciunile noastre prin care aruncăm toate responsabilităţile vieţii de credinţă pe seama Mântuitorului nostru Isus Cristos. Nu aşa trecem de examenul vieţii creştine! Biserica este locul comun în care ne adunăm şi aducem totul la cunoştinţa lui Dumnezeu şi a fraţilor. Aici este principalul loc al miracolelor din secolul XXI. Niciun alt loc nu este mai plin de Cristos ca acela unde se adună credincioşii plini de Duhul lui Dumnezeu.

Iată câteva din rezultatele adunării laolaltă ale bisericii primare:
frica de Domnul a fiecăruia (adunarea credincioşilor creşte în noi imaginea sfinţeniei lui Dumnezeu şi a lucrurilor pe care El le cere de la copiii Săi- aşa ne îndepărtăm de obiceiurile rele ale lumii şi ascultăm de Domnul);
minunile şi semnele. Chiar dacă sunt mai puţine lucruri ieşite din comun astăzi, minunile au loc cu precădere în momentul în care cauzele noastre sunt aduse la cunoştinţa lui Dumnezeu (care sunt minunile şi semnele de azi? Simplu: rugăciunile ascultate sunt minunile de azi);
avuţiile, prioritate a lucrării lui Cristos. Azi materialismul a pus stăpânire pe fraţi (azi strângem mai întâi pentru noi şi apoi din prisos dăm Domnului… dacă dăm…);
nelipsirea de la Templu; azi mersul la biserică este opţional.
lauda la adresa lui Dumnezeu; azi ne lăudăm pe noi mai mult decât pe El. Biblia ne învaţă să vorbim între noi (fraţii) cu cântări de laudă, psalmi şi cântări duhovniceşti. Să aşezăm în conversaţii slăvirea Numelui lui Isus Cristos ca o prioritate.

Domnul adăuga la numărul lor, pentru că aveau inima deschisă, pentru că se slujeau unul pe altul, pentru că înţelegeau că viaţa merită şi trebuie închinată Creatorului ei. Eşti mulţumit de aportul tău în închinarea bisericii din care faci parte? Te implici activ şi dai dovadă că Isus Cristos a luat chip în tine? Îţi cunoşti colegii vieţii creştine?

Rămâneţi cu bine!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s