Haina stacojie

Matei 27:29 “L-au dezbrăcat de hainele Lui şi L-au îmbrăcat cu o haină stacojie”.

Zilele trecute am văzut din maşină un om al străzii cu o haină lungă. Păşea apăsat şi ţinea de lanţ un câine bătrân de zile cu care cred că se deplasa către un tomberon. Faţa lui… faţa lui avea o tristeţe de neînchipuit. Parcă doar câinele mi-ar fi putut spune ce se ascunde dincolo de haina omului aceluia şi orice mi-ar fi spus nu cred că avea multe lucruri îmbucurătoare. Mă uitam la el şi parcă îmi spunea că pierduse totul. M-am uitat la haina şi faţa lui şi am suspinat gândindu-mă la necazul lui.

Trebuie să vă mărturisesc că dimineaţa asta am meditat la un simbol din Biblie legat de o haină. Un simbol legat de momentul răstignirii Domnului Isus. Era acolo un moment când Isus a fost nu numai judecat ci şi bătut şi batjocorit.

Aşadar… Mai întâi vă amintiţi de hainele Lui? Marcu 5 relatează că o femeie cu o scurgere de sânge a crezut că se va vindeca dacă cel puţin s-ar atinge de haina Lui… Puterea lui Isus nu s-a manifestat prin haină ci prin credinţa femeii care crezuse în puterea lui Isus de a o vindeca. Aceleaşi haine acum sunt date la o parte şi este pusă alta în loc.

Haina stacojie. Haina aceasta era de o culoare intensă. Era un roşu aprins. Ea era de obicei considerată culoarea hainei unui împărat. Soldaţii au făcut o ceremonie de prost gust, căci prin îmbrăcarea lui Isus în haina stacojie, ei admiteau că Isus este un Împărat. De fapt L-au şi aclamat “Regele iudeilor”. Ceea ce Isus mărturisise înaintea lui Pilat, şi anume că este un împărat, a ajuns o mărturie a dispreţului.

Fiul Lui Dumnezeu, Împăratul Împăraţilor, Prinţul păcii ajunge obiectul dispreţului unor soldaţi care nu au înţeles suveranitatea lui Isus şi puterea celui care se afla înaintea lor. Oare avea nevoie Isus de o haină ca să fie Împărat al iudeilor? Nidecum? El e Împărat al slavei, El e Regele regilor, nici o haină nu-l face mai mic s-au mai mare căci El este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.

Haina stacojie arată într-un fel dureros cum a fost tratat Mântuitorul nostru. Dar privind la soldaţi ne putem vedea pe noi. Şi noi i-am pus haina stacojie, şi noi l-am dispreţuit căci oridecâteori am tratat cu uşurătate puterea lui Isus Cristos I-am pus haina stacojie a lumii în semn de batjocură.

Poate că în inima voastră recunoaşteţi acele momente când v-aţi depărtat de Isus prin hulă şi batjocură, prin dispreţ. Totuşi e har în toată scena asta. El nu şi-a schimbat statutul de Mântuitor luând haina aceea, El avea aceeaşi putere, era Fiul lui Dumnezeu, dar ceva era special cu adevărat: a răbdat. A răbdat pentru că avea o lume de mântuit.

Vrei să meditezi puţin şi tu la chipul lui Isus în haina stacojie? El a primit acolo mult dispreţ însă a pironit vina tuturor în trupul Său pe lemn. Aceasta era misiunea Sa. Nu să fie declarat Rege, căci era deja, ci să fie declarat Mântuitor al lumii.

Fiţi binecuvântaţi!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s