Cum iartă Dumnezeu?

Psalmul 130:3-4 “Dacă ai păstra, Doamne, aducerea-aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne? Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut.”

Una dintre temele fundamentale ale credinței creștine este iertarea. Iertarea înseamnă în opinia mea uitarea oricărei greșeli pe baza unui acord clar declarat celui căruia i-ai greșit. Cel mai frumos model de iertare îl oferă Dumnezeu în Isus Cristos.

David se întreabăpe bună dreptate cine ar putea sta în picioare daca ar păstra Dumnezeu aducerea aminte a greșelilor?

1. Dumnezeu – iartă o dată pentru totdeauna v.3

Dacă avem greșeli (păcate) mărturisite înaintea lui Dumnezeu să credem că El le-a și iertat. Aducerea aminte a păcatelor amărăște sufletul omului. Dumnezeu nu își aduce aminte de ce a declarat uitat cu privire la viața noastră (Slavă Domnului!).

2. Dumnezeu continuă să ierte v.4

La Dumnezeu este iertare, ca să fie de temut. Cred că această afirmație vine în sprijinul celor care au căzut în păcat. Adeseori ne numărăm și noi printre aceștia. Ce ar fi dacă Dumnezeu ar ierta o dată pentru totdeauna și nu ne-am ierta ulterior pentru un anumit păcat? Tocmai faptul că Dumnezeu are puterea de a ierta, de a te elibera de vina păcatului trebuie să fie un argument suficient de puternic. ca noi să încetăm din a păcătui.

Și aici fac o precizare: Prețul plătit pentru păcat a fost mare: viața Domnului Isus Cristos. Cristos nu poate muri de 2 ori pentru păcat. A murit o dată pentru totdeauna și a iertat o dată pentru totdeauna. Cu Dumnezeu nu ne putem juca! Dacă ți-ai mărturisit păcatul El este drept și ți-l iartă. În momentul în care a iertat Dumnezeu, El a iertat și păcatele trecute și pe cele prezente cât și pe cele viitoare. Eu nu trebuie să mă gândesc la faptul că săvârșind un păcat Dumnezeu nu mai continuă să mă ierte. El mă iartă în baza jertfei lui Cristos. Dacă viața mea nu este caracterizată de căderi, de păcate ci de umblare după Cuvânt și s-a întâmplat să cad, Biblia mă învață să-mi mărturisesc păcatul (să mă pocăiesc). Recunoașterea păcatului și mărturisirea lui este deja un atribut al omului cercetat de Duhul lui Dumnezeu, de aceea păcătosul ce se pocăiește (regretă ce a făcut) are beneficiul iertării. Repet, nu în cazul unei vieți oscilante azi cu Domnul, mâine în păcat ci în sensul unui mod de viață deja recunoscut bun înaintea Domnului. Toți ceilalți care nu sunt mântuiți parcurg drumul de la punctul 1: prima dată beneficiază de iertarea odată pentru totdeauna; apoi ei trebuie să persevereze printr-o viață creștină în care dorințele sunt supuse Cuvântului. La punctul 2 (Dumnezeu are iertarea ca să fie de temut) este un avertisment al păstrării noastre departe de păcat, de stilul de viață păcătos din care numai Cristos ne-a putut izbăvi. Și cu ce preț? Când vedem lucrurile astfel înțelegem că Dumnezeu prețuiește trăirea în sfințenie și apreciază umblarea după Cuvânt.

Fiți binecuvântați!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s