Cum să te lupţi cu firea pământească?

1Petru 2:11 “Preaiubiţilor vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul.”

1. Ascultă sfaturile venite din partea Domnului
Petru îi numeşte pe cei care îşi trăiesc mărturia de creştini departe de ţara lor “oameni preaiubiţi”, încercând să le inoculeze ideea că deşi sunt departe ochii lui Dumnezeu sunt peste ei. Comunitatea bisericească în care au intrat este una a dragostei, una a consideraţiei faţă de orice fiinţă umană. Petru îi iubeşte aşa fiind chiar el un  frate în Domnul cu aceşti credincioşi din Pont, Bitinia, Capadocia sau Asia.

2. Fereşte-te de poftele firii pământeşti
Petru nu se adresează aici tot cu “preaiubitule” ci cu expresia “ca pe nişte străini şi călători”. Verbul la timpul viitor ” să vă feriţi” are un aspect continuu. Nu există şansa ca o dată scăpaţi de ispita firii pământeşti să scapi definitiv de ea. Nu! Firea pământească este permanent în noi şi dându-i concursul o dată ne sufocă cu presiunile ei de a continua în firea pământească. “Fereşte-te” adică ocoloşte oridecâteori ai în faţă provocarea de a fi tentat să cazi pradă firi pământeşti.
Un alt aspect al acestei părţi a versetului este expresia vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători”. Străinul când nu ştie încotro acceptă să meargă în direcţia în care este sfătuit. Într-un teritoriu pe care alţii au umblat mai mult ca altcineva e bine ca acela care nu cunoaşte să accepte sfatul venit din partea celui care a trecut pe acolo. Petru le vorbeşte ca unor străini pentru că indiferent cine ar fi “firea pământească” trebuie ferită. A cunoaşte locul în care cazi mereu în păcat prin activarea firii pământeşti în felul tău de a fi (ceartă, vrajbă, curvie, necurăţie, vrăjitorie, bărfă şi altele) înseamnă că la nivel mental ai capacitatea de a te feri de locul respectiv odată ce ai fost mereu tentat să alegi calea firii pământeşti.
Ultimul lucru: firea pofteşte! Pofta firii este puternică, pentru că exprimă o foame după plăcerea pământească. Biblia spune însă că noi cei răscumpăraţi trebuie să ascultăm mai mult de Duhul lui Dumnezeu decât de firea pământească. Este vorba de acel gând scurt că ar fi bine să te fereşti de păcat, ar fi bine să stai deoparte nepătat de păcat. Ca să putem să ne ferim de firea pământească trebuie să ne schimbăm puţin “poftele”. A găsi plăcere în firea duhovnicească şi a pofti tot mai mult din ea, iată o soluţie a schimbării interioare. Prin naştere din nou, butonul interior se schimbă iar accentul cade pe suflet şi puritatea cu care ne îmbracă sfinţirea produsă în noi prin recunoaşterea, mărturisirea şi iertarea păcatelor noastre de către Isus Cristos.

3. Declară război firii pământeşti!

Firea pământească se războieşte cu sufletul. Este un război în care din experienţă personală trebuie să avem garda sus în fiecare zi. Păcatul stă la uşă “dar tu să-l stăpâneşti” îi spune Dumnezeu lui Cain. Este nevoie de conştientizarea războilui cu tine însuţi. E greu când lupţi împotriva ta însuţi, împotriva a ceva ce se află în tine. Biblia ne îndeamnă să declarăm război firii pământeşti şi să lăsăm Duhul lui Dumnezeu să ne umple de El. Când se termină războiul… probabil că atunci când murim. Sufletul este important, el este locul de unde a început lucrarea mântuirii. Acolo este locul unde se află Cristos în noi, în inimă, în mintea, în viaţa noastră şi acolo trebuie să rămână. Ştim cu toţii că e greu, uneori cădem şi falimentăm dar Cristos ne aşteaptă să fim supuşi Lui, să luptăm împreună cu El. Pentru aceasta alegem Cuvântul zilnic şi ne rugăm Lui ca să ne păzească de săgeţile arzătoare ale celui rău. Rugăciune, post, Cuvânt acestea sunt armele cu care trebuie să ne învăţăm să luptăm pentru sufletul şi viaţa noastră în Cristos. Fiul lui Dumnezeu ne-a promis că “sub nici un chip n-are să ne lase”.

Dumnezeu să ne ajute la acestea. Fiţi binecuvântaţi!.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s