De la nou-născut la frate şi soră în Domnul

1Petru 2:2 “şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire…

Sunt unele momente în biserică în care mai vezi fraţi şi surori dormind fără ruşine. Mă uit cu drag la cei în vârstă care datorită muncii câmpului şi vârstei problematice ajung cu greu să se stăpânească ca să nu aţipească, sau cel puţin să-şi plece capul de oboseală. Eu aşa zic… că cei vârstnici nu dorm (chiar şi atunci când noi vedem asta), ei practic fac un efort mult mai mare decât noi cei mai tineri să participe la închinarea bisericii. Pentru ei prezenţa la casa Domnului este în sine o biruinţă în lupta cu trupurile lor. Îi apreciez. Lecţia de azi pe care Petru mă învaţă este despre copilaşii în Domnul.

Din moment ce în verset se foloseşte comparaţia “ca nişte prunci născuţi de curând”, destinatarii acestei epistole sunt invitaţi să guste lecţiile de început ale mântuirii. Există un moment când toţi stăm pe braţele altor oameni ca să trăim (de la 0 la 2 ani), există un alt moment când învăţăm despre lucrurile înconjurătoare şi despre oameni, apoi toţi trecem prin perioada adultă când ne gospodărim singuri.

În viaţa creştină avem modelul lui Isus Cristos. Avem modelul vechilor patriarhi care din punct de vedere uman au evoluat în cunoaşterea lui Dumnezeu prin părtăşia rugăciunii şi a Cuvântului. Din punct de vedere spiritual gradaţia ar trebui să fie la fel.

Nou-născut în Cristos, adică dependent de o hrană spirituală explicată, disecată de altcineva, prunc în Cristos, adică deprins cu lucruri elementare ale credinţei creştine. Copil în Cristos are două conotaţii. În primul rând este apelativul “copil al Domnului” care se foloseşte pentru a arăta deosebirea dintre oamenii care îi aparţin pe baza credinţei Domnului Isus şi cei care prin necredinţă aparţin diavolului. În al doilea rând copil sau prunc “se poate interpreta ca acea perioadă în care personalitatea umană nu este dezvoltată în totalitate şi are nevoie de mentor. Sigur toţi avem nevoie de mentori, dar în aspectul prunciei avem nevoie de o mână părintească care să ghideze creşterea noastră. Unii dintre aceşti actori ai devenirii spirituale pot fi consideraţi: părinţii, păstorii bisericii, învăţătorii de şcoală duminicală şi sau diaconii, fraţii şi surorile mai mari. În mod cu totul normal ar trebui să urmeze perioada în care pe baza deciziei proprii fiecare om ia hotărârea de a se converti/ de a nu se converti la credinţa creştină. Cei care intră în această entitate (biserică) poartă numele de frate şi soră. Cei care au deja acest nume pot fi chiar atunci consideraţi “născuţi de curând” deci proaspeţi copii ai lui Dummnezeu, iar cei care ajung să aibă un anumit grad de ” cunoaştere a Scripturii sunt consideraţi fraţi şi surori în Domnul. Unii dintre ei vor deveni modelele celor mai tineri în credinţă.

Petru se adresează cu siguranţă unui public “tânăr în credinţă” situat în teritoriile învecinate Israelului unde s-au înfiinţat biserici. Apostolul le spune că în cadrul acela, este nevoie să reia primii paşi ai credinţei creştine şi să lepede ” orice răutate, vicleşugurile prefăcătoria, pizma şi clevetirea caracteristice adulţilor şi să adopte un comportament curat, asemenea unui copil. Numai smerindu-se aceştia vor putea creşte, numai lepădând lumescul pot cunoaşte duhovnicescul.

Însuşiţi-vă trăirea creştină autentică! Uitaţi-vă la cel ce este Capul, adică Cristos şi umblaţi, trăţi, vorbiţi ca şi Cristos. Aşa avem şansa unei dezvoltări spirituale armoniase în Domnul.

Dumnezeu să ne ajute la aceasta! O zi bună şi plină de pace!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s