Credincioşii care trăiesc ca străini…

1:1… către aleşii care trăiesc ca străini…
Viaţa de pocăinţă este adeseori plină de dificultăţi. Una dintre aceste dificultăţi este să-ţi trăieşti viaţa de credincios într-o ţară străină. Versetul ne prezintă destinatarii acestei scrisori: credincioşi ajunşi să trăiească printre păgâni în nordul Israelului de astăzi.

Accentul cade însă pe două cuvinte: “aleşii” şi “străini”.
1. Dacă eşti copilul lui Dumnezeu este un har pe care îl avem de la Domnul. Noi nu avem capacitatea de a alege dacă alegerea nu ne-ar fi fost dată de Dumnezeu. El ştie când stăm jos şi când dormim, El ştie ce vei face mâine, ce-ai făcut ieri, Dumnezeu este Atotcunoscător. Dumnezeu îi adună pe toţi cei aleşi într-o entitate trupească pe care o numim: Biserica lui Cristos. Acolo indiferent de locaţie, prin credinţa în Isus Cristos, putem găsi închinători lui Dumnezeu oriunde în lume. Vorbim cu siguranţă de faptul că Petru îşi trimite scrisoarea unor biserici, dar unor biserici plantate pe teritoriu străin în Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia. Încurajarea este că toţi indiferent de locaţie au avut parte de chemarea la credinţa creştină prin alegerea lui Dumnezeu prin har. Căci prin har am fost mântuiţi prin credinţă şi aceasta nu a venit de la noi ci a fost darul lui Dumnezeu. Acum unele biserici şi astăzi nu au harul de a se putea întruni în pace şi în linişte aşa cum o facem noi astăzi în România.

2. trăiesc ca străini…
Iubiţi cititori, noi avem un mare har să fim într-o ţară în care să nu ne simţim străini unul faţă de altul. Sunt credincioşi care trebuie să trăiască ca străini viaţa de credinţă: azi unii credincioşi duşi în Italia la muncă, în Spania, în Anglia sau America, sau cine mai ştie pe unde, se străduiesc să fie o mărturie pentru cei de acolo. Să nu credem că toţi s-au lepădat de credinţă odată ajunşi să câştige mai mulţi bani. Unii şi-au format biserici din dragoste pentru părtăşia frăţească. Nu ştiu zbaterile prin care trece o biserică de români în altă ţară dar cred că are limitele, pierdicile şi ispitele ei. Poate idolii acelei ţări, închinarea majoritară poate influenţa enorm, limba, obiceiurile, tradiţiile, stilul de viaţă, cultura naţională şi locală. Astăzi sunt provocări fel de fel, dar ştiu biserici care se luptă să-şi păstreze identitatea în Cristos.
Petru scrie unor asemenea biserici, fondate pe teritoriu străin Israelului, dar le încurajează. Cum? o să vedem probabil în meditaţiile ce vor urma. Acum putem să ne gândim la harul pe care îl avem să ne închinăm în pace şi linişte într-o ţară în care suntem lăsaţi liberi duminica la închinare, fără oprelişti. Să ne gândim la faptul că suntem aleşi ai lui Dumnezeu şi că nu suntem străini, ci suntem toţi una prin Cristos fiecare acolo unde este şi unde la pus Dumenzeu ca să fie o lumină şi o călăuză pentru cei care încă nu îl cunosc pe Cristos. Să ne rugăm pentru cei plecaţi din bisericile noastre în străinătate care se luptă să-l mărturisească pe Isus Cristos. Dumnezeu să îi binecuvinteze pe ei acolo şi pe noi aici!
Fiţi binecuvântaţi!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s