Ce cauţi la biserică?

Ieremia 7:1 Iată cuvântul vorbit lui Ieremia din partea Domnului:
2 „Şezi la poarta Casei Domnului, vesteşte acolo cuvântul acesta şi spune: „Ascultaţi cuvântul Domnului, toţi bărbaţii lui Iuda care intraţi pe aceste porţi ca să vă închinaţi înaintea Domnului!
3 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Îndreptaţi-vă căile şi faptele, şi vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta.
4 Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare zicând: „Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!”
5 Căci numai dacă vă veţi îndrepta căile şi faptele, dacă veţi înfăptui dreptatea unii faţă de alţii,
6 dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta şi dacă nu veţi merge după alţi dumnezei, spre nenorocirea voastră,
7 numai aşa vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta, în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri, din veşnicie în veşnicie.
8 Dar iată că voi vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare care nu slujesc la nimic.
 

Mersul la biserică poate fi benefic dacă atunci când mergem avem dorinţa de a ne pocăi, de a ne îndrepta căile. Rostul mersului la biserică are mai multe avantaje în viaţa de credinţă: avem părtăşie cu cei care cred la fel ca şi noi, avem posibilitatea de a citi, de a înţelege mai bine Scripturile, avem posibilitatea de a ne hrăni sufletele, viaţa cu acele cuvinte necesare vieţii noatre de credinţă. Avem posibilitatea de a ne înviora prin bucuriile pe care ni le rezervă Dumnezeu. Avem posibilitatea de a vedea unde am greşit, unde suntem încă slabi şi de a ne îndrepta căile şi faptele.

1. Venitul la biserică nu mântuieşte pe nimeni

Ieremia se aşează de a această dată la poarta Casei Domnului şi predică celor care vin într-un mod uşuratic la biserică. Oamenii şi astăzi cred că locaşul de închinare are putere de curăţire, putere izbăvitoare. Nici vorbă. Este bine ca la Templul Domnului să simţi atmosfera aceea de linişte şi împăcare sufletească dar nu este vorba de o atmosferă care are puterea de curăţire a păcatelor. VENITUL LA BISERICĂ NU MÂNTUIEŞTE PE NIMENI, dar venitul la biserică e o sărbătoare a sfinţilor lui Dumnezeu la care trebuie să participăm. În Eclesiastul, Solomon spune să avem grijă să nu intrăm în chip uşuratic în Casa Domnului. (păzeşte-ţi piciorul).

2. Casa lui Dumnezeu este locul unde primim lumină

Ieremia le propovăduieşte israeliţilor să îşi îndrepte căile şi faptele. Era vorba probabil de felul de viaţă pe care îl aveau. Un mod de viaţă departe de Dumnezeu, pe căi rătăcitoare. Israeliţii au ocazia îndreptării. Din păcate ei nu ascultă predica lui Ieremia şi se duc pe aceleaşi căi. Aici vreau să atrag atenţia la un aspect: eu vin la Casa lui Dumnezeu şi pentru a primi lumină şi pricepere în umblarea mea cu Domnul. Dacă am venit la biserică şi nu mi+am luat un cuvânt care să îmi fie de folos în viaţa de credinţă, în opinia mea am făcut doar o alegere corectă de a-mi petrece timpul liber.

3. Nu poţi veni în Casa de rugăciune oricum

Versetul 5 şi 7 spune clar că numai dacă ne îndreptăm  atitudinea, dacă umblăm cu pocăinţă: să nu asuprim pe străin, pe orfan, pe văduvă, dacă vom evita răul putem aspira la Locul cel Sfânt al prezenţei lui Dumnezeu. În Casa lui Dumnezeu noi ne întâlnim şi cu Dumnezeu de aceea nu pute veni oricum la biserică. “Numai aşa vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta”… îmi comunică faptul că Dumnezeu se pregăteşte să pedepsească e aceia care nu înţeleg că biserica este un loc al rugăciunii, al închinării în care nu poţi veni oricum.

Să avem grijă cum mergem la biserică…

Fiţi binecuvântaţi!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s