Când amintirile dor

Ieremia 2:1-3 
1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
2 „Du-te şi strigă la urechile cetăţii Ierusalimului: „Aşa vorbeşte Domnul: „Mi-aduc aminte încă de dragostea pe care o aveai când erai tânără, de iubirea ta, când erai logodită, când Mă urmai în pustiu, într-un pământ nesemănat. 
3 Atunci Israel era închinat Domnului, era cele dintâi roade ale Lui; toţi cei ce mâncau din ele se făceau vinovaţi, şi venea nenorocirea peste ei, zice Domnul.”

Până azi nu am cugetat la faptul că amintirile ar putea să-L doară chiar şi pe Dumnezeu. Este atât de multă părere de rău în cuvintele Domnului. Mie mi-au atras atenţia aici două aspecte: perioada când Dumnezeu privea cu bucurie spre poporul Israel şi cum îşi exrimă el dragostea faţă de poporul Său.

Ce îşi aminteşte Dumnezeu?
Când prezentul nu-l safisface pe Dumnezeu când priveşte la noi El caută să vadă momente din trecut în care am căutat faţa Lui (ar putea fi o concluzie corectă). El vede două lucruri: credincioşia şi necredincioşia. Dacă ar fi să mă uit în trecutul meu văd multe căderi, păcate. Dumnezeu a trimis pe Fiul Său să ierte trecutul, păcatele şi căderile din viaţa mea, aşa că eu nu mai trebuie să trăiesc în trecut. Eu nu mai trebuie să fiu sclavul propriilor mele căderi. Isus a murit pentru păcatele mele.

Dumnezeu îşi aminteşte de atitudinea inimii: (Mi-aduc aminte de dragostea pe care o aveai…). O, de multe ori aceasta şi la noi se schimbă. Noi condamnăm atitudinea poporului Israel dar noi suntem cu dragostea răcită faţă de Dumnezeu. Când ţi-ai arătat ultima dată dragostea pentru Dumnezeu?

Dumnezeu îşi aduce aminte de credincioşia noastră (când Mă urmai în pustie, într-un pământ nesemănat); asemenea poporului Israel şi noi suntem determinaţi să căutăm să depindem de El mai mult atunci când vedem că pământul este uscat şi nu avem posibilităţi proprii. Dar credincioşia noastră nu ar trebui să fie numai pe vremuri grele, ci şi în pământ cu apă, bun pentru semănat, în care să conlucrăm cu Dumnezeu.

Dumnezeu îşi aduce aminte necredincioşia noastră (se făceau vinovaţi şi venea nenorocirea peste ei)

Dumnezeu îşi aduce aminte cu durere de trecutul nostru, de momentele în care noi îl iubeam, dar şi de momentele în care noi îl trădăm prin păcătuire. Pe Dumnezeu îl doare să vadă că poporul nu a înţeles că El este Tatăl lor şi totodaţă Dumnezeul lor. Că Israel îi datorează lui Dumnezeu inima, viaţa, dragostea, credincioşia, dedicarea, fiecare suflare. Sigur mulţi le place să se roage despre marea uitării în care Dumnezeu aruncă păcatele noastre. Ideea din textul din Ieremia 2 este mult mai generoasă în timp. Suntem într-un salt în memoria lui Dumnezeu peste multe generaţii de oameni. E vremea lui Moise adusă în faţa noastră şi anul 600 î.Cr. Amintirea lui Dumnezeu trece peste veacuri.

Dar să revin…Ar trebui să mă gândesc serios de câte ori l-am făcut fericit pe Domnul prin viaţa mea. Oare amintirea vieţii mele I-a strârnit Domnului revolta, durerea? Dumnezeu săî privească cu îndurare spre vieţile noastre, iar noi să nu utăm să ne arătăm recunoscători faţă de tot ceea ce afăcut El pentru noi.

Fii binecuvântat.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s