“Plăcerile facerii”

Iacov 1:14-15 “Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit aduce moartea.”

Iacov ne descrie aici simbolic diagrama comiterii unui păcat şi consecința lui. Ceea ce spun versetele evidenţiază o dură realitate: suntem întotdeauna expuşi păcatului. Potrivit cu cele două versete paşii căderii în păcat sunt următorii:

1. Ispita- împrejurarea păcătoasă care ne dă târcoale, care tentează.

2. Pofta- atracția care se declanșează din firea pământească a omului spre plăcerea egoistă a trupului său.

3. Păcatul- este actul comis împotriva voinţei lui Dumnezeu, e actul interzis de Dumnezeu dar făptuit de om.

4. Moartea- etapa finală a celui care produce păcat; consecința unui păcat netratat.

Iacov se gândește la păcat comparându-l cu conceperea şi nașterea unui copil. Să le luăm pe rând:

1. Ispititorul întotdeauna își va căuta perechea potrivită din interiorul nostru pentru el. Singura dornică întotdeauna “să se lase cucerită” este firea pământească  a fiecărui om. El momește mereu acolo unde suntem vulnerabili. Interesant este participiul “momit” care nu exprimă decât o plăcere care nu știi ce ascunde. De multe ori deşi există o bătălie între firea duhovnicească şi cea firească cea din urmă are câştig de cauză pentru că este singurul loc în care noi guvernăm trupul. Deşi Duhul lui Dumnezeu ne atrage atenţia printr-un simplu gând de genul “vezi că nu e bine ce faci” noi tindem spre gândul firesc care şopteşte “doar puţină plăcere”.

2. “Pofta vine mâncând” spune un proverb vechi. Noi nu trebuie să lăsăm pofta păcatului să zămislescă în noi. “A zămisli” e echivalentul lui “a locui”. Pofta e acea veche cunoştinţă (dacă pot să fac o astfel de comparaţie) căci “cele vechi care s-au dus” care mereu vine căci îi plăcea în compania fiinţei noastre. “…toate lucrurile s-au făcut noi”2 Cor 5:17 ne îndeamnă să nu mai căutăm părtăşia cu vechile cunoştinţe (adică cu păcatele de odinioară în compania cărora trăiam). Casa trupului nostru e curăţită prin sângele lui Isus Cristos iar noi trebuie să o păstrăm curată.  Din inimă ies multe lucruri. Când trecătorii trec pe lângă noi aspectul exterior şi interior dat de înnoirea şi locuirea lui Isus Cristos în noi le va atrage atenţia la un moment dat dacă vom păstra pofta firii departe de vatra trupului nostru.

3.  “Pofta dă naştere păcatului”. Odată ce am lăsat ca Ispititorul să intre în relaţie cu pofta noastră firească rezultatul va fi păcat. Relaţia noastră cu Diavolul nu poate produce altceva.  Trupul nostru, mintea noastră, duhul nostru sunt pervertite pentru a zămisli păcatul şi pentru a deveni un loc al “plăcerii facerii” unui păcat. Problema este că diavolul după ce a creat mecanismul naşterii păcatului prin pofta noastră, noi nu mai producem altceva decât păcat. Duhul Sfânt dimpotrivă va produce în noi roada Duhului dacă lăsăm trupurile noastre să fie umplute de El.

4. Moartea e staţia finală a celui care a ales calea păcatului. Toate poftele pământeşti se pot experimenta, dar pentru cel care este pe calea împlinirii plăcerilor lui destinaţia e sigură: moartea veşnică. Practic, în final, relaţia cu Diavolul produce două dureri: una personală căci rezultatul relaţiei mele cu Diavolul este păcatul şi pe urmă moartea; o durere a lui Dumnezeu căci nu am ascultat de poruncile Sale şi am ales plăcerile de-o clipă ale păcatului.

Iacov ne dă o lecţie dură despre păcat, plăcerile facerii unui păcat sunt incredibil de slabe pe lângă plăcerea facerii voii lui Dumnezeu. Fiţi binecuvântaţi!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s